LISTA celor 121 de școli admise în etapa de evaluare a eligibilității proiectelor pentru școli-pilot finanțate prin PNRR cu 12 milioane de euro: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, dar și școli speciale au avut proiecte admise. Urmează evaluarea calitativă / Ministerul a încălcat cu 20 de zile propriul calendar

Ministerul Educației a publicat rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor din cadrul apelului „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, care include școlile care pot pilota intervenții educaționale inovative, noi modele curriculare și de carieră didactică sau de management descentralizat în anul școlar 2024-2025, cu o întârziere de 20 de zile, față de termenul stabilit în calendar. 121 de școli au fost admise și 8 respinse, dintre care 2 pentru că proiectele au fost depuse pentru un alt apel.

Calendarul apelului nu a fost actualizat, astfel că nu se știe când se vor publica rezultatele evaluării calitative a proiectelor. Publicarea rezultatelor evaluării calității proiectelor era prevăzută inițial pe 26 august 2024, iar rezultatele finale pe 2 septembrie 2024.

În acest apel, se acordă 12 milioane de euro pentru planuri de pilotare care trebuie să fie aplicate pe o perioadă de minimum 1 an școlar și fără să fie depășit termenul limită până la care trebuie finalizată investiția, respectiv 31 martie 2026. 

Printre unitățile de învățământ admise se numără:

Listă intermediară școli pilot pentru an școlar 2024-2025  Rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor
Informații despre apelul „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”

Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 12 milioane de euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.  Valoarea maximă a finanțării alocate per proiect este stabilită astfel: 

I. Proiecte cu beneficiar unic – valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de 200.000 euro. 

II. Proiecte implementate în parteneriat – valoarea maximă a finanțării nerambursabile va fi calculată înmulțind numărul unităților de învățământ cu 200.000 de euro, până la maximum 1.000.000 de euro/parteneriat. 

Planul de pilotare trebuie să adreseze cel puțin două priorități din cele menționate mai jos: 

1. Managementul unității de învățământ, inclusiv finanțare alternativă și recrutare personal, 

2. Elemente inovative la nivel de curriculum, arii curriculare, programe școlare, 

3. Metode și standarde de evaluare a performanțelor elevilor/ Metode de evaluare a progresului în dezvoltarea antepreșcolarilor/preșcolarilor, 

4. Metode de autoevaluare instituțională și asigurare a calității

5. Dezvoltarea carierei didactice și a managementului școlar

6. Incluziunea antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu CES în învățământul de masă, conform Ghidului Solicitantului.

Citește și: 
Ministerul Educației încalcă propriul termen de anunț pentru lista școlilor-pilot eligibile pentru finanțare PNRR / Sunt 129 de unități de învățământ înscrise care așteaptă rezultatele – doar 60 vor primi 12 milioane de euro
Selecția școlilor pilot pentru anul școlar 2024-2025. Școlile pot aplica pentru 200.000 de euro per proiect, până pe 16 iulie, în apelul „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”
Modificări la regulile pentru școli-pilot, propuse de Ministerul Educației pentru a putea derula proiectul de finanțare de 12 milioane de euro prin PNRR: Statutul se poate obține pentru cel puțin un an, față de patru cât e în prezent și nu se mai precizează cum vor fi plătiți profesorii care sunt implicați în activități specifice – ordin de ministru în dezbatere
Exit mobile version