LISTĂ Cele 104 școli câștigătoare ale Concursului „Școala europeană” au fost anunțate de Ministerul Educației / Trei școli obțin pentru a șaptea oară certificatul, 20 nu s-au calificat – rezultatele finale

Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027

Foto: Comisia Europeană

Rezultatele finale de la concursul național pentru obținerea certificatului „Școala Europeană” au fost publicate de Ministerul Educației vineri, 19 iulie. 104 școli sunt câștigătoare și 20 nu s-au calificat pentru acest titlu, conform documentelor publicate de instituție.

„La ediţia din acest an s-au înscris 134 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 38 de județe și din municipiul București. Dintre acestea, primele 104 primesc certificatul și trofeul «Școală Europeană»”, transmite Ministerul Educației.

Pe primele locuri s-au clasat Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni – 198 de puncte, Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui – 197 de puncte, Școala Gimnazială Vădeni (județul Brăila) & Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, la egalitate de puncte (193), respectiv Colegiul Economic „Regele Mihai I” din Buzău și Colegiul Național Pedagogic „C. Cantacuzino” din Târgoviște (ambele cu 192 de puncte).

Trei dintre școlile aflate pe lista câștigătorilor la ediția din acest an obțin pentru a 7-a oară certificatul și trofeul „Școală Europeană”. Este vorba de Liceul „Ștefan Procopiu” din Vaslui, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 din Oradea. „Practic, cele trei unități de învățământ și-au păstrat neîntrerupt titlul „Școală Europeană” din 2004 până astăzi”, conform sursei citate.

Evaluarea candidaturilor s-a realizat după următoarele criterii:

  1. coerenţa activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene cu politica generală a instituţiei şcolare
  2. integrarea activităţilor derulate în cadrul proiectelor/programelor europene în programul curent al şcolii
  3. performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor
  4. asigurarea egalităţii de şanse și facilitarea accesului la educație
  5. continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe europene
  6. strategie şi modalităţi de implementare și evaluare
  7. strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor)
  8. dezvoltarea dimensiunii europene a educației și integrarea valorilor europene în cultura organizațională a unității de învățământ prin activitățile de cooperare europeană
  9. calitatea documentelor de candidatură (documentele manageriale pentru perioada 2021 – 2024, formularul de candidatură și portofoliul ilustrativ).

Lista școlilor câștigătoare Școala Europeană 2024:

LISTA unităţilor de învăţământ preuniversitar declarate câştigătoare în cadrul concursului național „ŞCOALĂ  EUROPEANĂ” – ediția 2024 –
Nr. crt.Cod concursJUDEŢUNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNTADRESAPUNCTAJ OBŢINUT
1D50SuceavaColegiul Tehnic „Mihai Băcescu” FălticeniStr. Nicolae Beldiceanu, nr. 3, Fălticeni198
2D60VasluiLiceul „Ștefan Procopiu” VasluiStr. Castanilor, nr. 3, Vaslui197
3H117BrăilaȘcoala Gimnazială VădeniStr. Emilia Dumitrescu, nr. 676, Vădeni193
4A5DâmbovițaColegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”  TârgovișteCalea Domnească, nr. 235, Târgoviște193
5I126BuzăuColegiul Economic „Regele Mihai I” BuzăuStr. G. E. Palade, nr. 15, Buzău192
6B22DâmbovițaColegiul Național Pedagogic „C. Cantacuzino” TârgovișteStr. George Cair, nr. 3, Târgoviște192
7E68DoljLiceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” CraiovaStr. Constantin Brâncuși, nr. 17, Craiova191
8A12BacăuColegiul Național „Vasile Alecsandri” BacăuStr. Vasile Alecsandri, nr. 37, Bacău188
9H118ClujȘcoala Gimnazială ViișoaraStr. Principală, nr. 610, Viișoara187
10G98DâmbovițaȘcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” PucioasaStr. Fântânelor, nr. 18, Pucioasa187
11A17BihorColegiul Național „Mihai Eminescu” OradeaStr. Episcop Roman Ciorogariu, nr.18, Oradea186
12H122DoljGrădinița cu Program Prelungit „Piticot” CraiovaStr. Elena Farago, nr. 17, Craiova185
13B31DâmbovițaLiceul de Arte „Bălașa Doamna” TârgovișteStr. Lt. Pârvan Popescu, nr. 60, Târgoviște184
14I124VasluiColegiul Economic „Anghel Rugină” VasluiBd. Traian, nr. 1, Vaslui, jud. Vaslui184
15B28BihorCentrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 OradeaStr. Episcop Roman Ciorogariu, nr. 8, Oradea183
16A9IalomițaColegiul Național „Mihai Viteazul” SloboziaBd. Unirii, nr. 10, Slobozia183
17A1BotoșaniColegiul Național „A. T. Laurian” BotoșaniStr. Nicolae Iorga, nr. 19, Botoșani181
18I125DâmbovițaColegiul Economic „Ion Ghica” TârgovișteCalea Domnească, nr. 223, Târgoviște181
19D46SuceavaColegiul „Vasile Lovinescu” FălticeniStr. Maior Ioan, nr. 10, Fălticeni181
20A6DâmbovițaColegiul Național „Ion Luca Caragiale”  MoreniStr. 22 Decembrie 1989, nr. 16, Moreni181
21H110GalațiȘcoala Gimnazială nr. 28 GalațiStr. Roșiiori, nr. 31, Galați180
22F88Bistrița NăsăudȘcoala Profesională „Tiberiu Morariu” SalvaStr. Principală, nr. 1, Salva179
23E76ConstanțaLiceul Tehnologic „Tomis” ConstanțaBd. Tomis, nr. 153, Constanța179
24D61DâmbovițaLiceul „Voievodul Mircea” TârgovișteBd. Regele Carol I, nr. 70, Târgoviște179
25I133PrahovaColegiul Economic „Virgil Madgearu” PloieștiStr. Rudului, nr. 24, Ploiești179
26C33VasluiLiceul Teoretic „Emil Racoviță” VasluiStr. Hușului, nr. 6, Vaslui179
27A2IașiColegiul Naţional „Costache Negruzzi” IaşiStr. Toma Cozma, nr. 4, Iași178
28D49IașiColegiul Tehnic „Ion Holban” IașiStr. Pantelimon Halipa, nr. 16, Iași178
29G101GorjȘcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Târgu JiuStr. 11 Iunie, nr. 56, Târgu-Jiu178
30F80IașiColegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” IaşiAleea Sadoveanu, nr. 41, Iași177
31D55SuceavaColegiul Tehnic de Industrie Alimentară SuceavaStr. Dimitrie Cantemir, nr. 5, Suceava177
32E72SuceavaLiceul Tehnologic „Mihai Eminescu ” DumbrăveniCalea Națională, nr. 139, Dumbrăveni177
33E66VasluiLiceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” BârladStr. Vasile Pârvan, nr. 1bis, Bârlad176
34H112BucureștiȘcoala Gimnazială nr. 79 BucureștiStr. Cuza Vodă, nr. 51, sector 4, București174
35D48IașiColegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”  IaşiStr. Sărăriei, nr. 189, Iași,174
36A4IașiColegiul Național „Emil Racoviţă”  IaşiStr. Aleea Nicolina, nr. 4, Iași173
37A11BihorColegiul Național „Octavian Goga” MarghitaStr. Nicolae Bălcescu, nr. 80, Marghita172
38I132BucureștiColegiul Economic „Nicolae Kretzulescu” BucureștiBd. Hristo Botev, nr. 17, sector 3, București172
39A15NeamțColegiul Național de Informatică Piatra-NeamțStr. Mihai Viteazul, nr. 12, Piatra-Neamț172
40E65AlbaLiceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba IuliaStr. Tudor Vladimirescu, nr. 143, Alba-Iulia172
41I128ClujColegiul Economic „Iulian Pop” Cluj-NapocaStr. Emil Isac, nr. 19, Cluj-Napoca171
42B24DâmbovițaSeminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” TârgovișteBd. Unirii, nr. 68, Târgoviște171
43G100HunedoaraȘcoala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” BradStr. Libertății, nr. 21, Brad171
44A16Caraș- SeverinColegiul Național „Diaconovici- Tietz” ResițaStr. Traian Lalescu, nr. 27, Reșița170
45A13DoljColegiul Național „Carol I” CraiovaStr. Ion Maiorescu, nr. 2, Craiova170
46B20SibiuColegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” SibiuAleea Turnul Roșu, nr. 2, Sibiu170
47B27TimișCentrul Școlar de Educație Incluzivă „Al. Roșca” LugojStr. Făgetului, nr. 158, Lugoj170
48A14PrahovaColegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” PloieștiStr. Trei Ierarhi, nr. 10, Ploiești169
49B19SuceavaColegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” C-lung MoldovenescStr. Izvorul Malului, nr. 6, C-lung Moldovenesc168
50G99CălărașiȘcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” CălărașiBd. Nicolae Titulescu, nr. 2, Călărași168
51H111DâmbovițaȘcoala Gimnaziala nr. 4 MoreniBd. Petrolului, nr. 3, Moreni168
52B26IașiȘcoala Postliceală FEG IașiStr. Cuza Vodă, nr. 1, Iași168
53A7MaramureșColegiul Național „Mihai Eminescu” Baia MareStr. Culturii, nr. 6, Baia Mare167
54A10DâmbovițaColegiul Național „Nicolae Titulescu”  PucioasaBd. Trandafirilor, nr. 9, Pucioasa167
55I131Satu MareColegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu MareStr. Henri Coandă, nr. 7, Bacău166
56F79VasluiColegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”  HușiStr. Mihail Kogălniceanu, nr.17, Huși164
57B23PrahovaColegiul Național Pedagogic „Regina Maria” PloieștiStr. Nicolae Iorga, nr. 7, Ploiești164
58B30DâmbovițaȘcoala Gimnazială Specială TârgovișteStr. Ion Ghica, nr. 2, Târgoviște164
59H105AradȘcoala Gimnazială „Gabriel Brola” Buteni IneuComuna Buteni, nr. 5, jud. Arad163
60E69BacăuLiceul Tehnologic „Grigore Antipa” BacăuStr. Henri Coandă, nr. 7, Bacău163
61H113BihorȘcoala Gimnazială „Oltea Doamna” OradeaStr. Parcul Traian, nr. 16, Oradea163
62B25BotoșaniLiceul cu Program Sportiv BotoșaniStr. M. Kogălniceanu, nr. 29, Botoșani163
63D62Caraș- SeverinLiceul Bănățean Oțelu RoșuBd. Republicii, nr. 10, Oțelu Roșu163
64F83GorjLiceul Tehnologic PeștișaniSat Peștișani, jud. Gorj163
65E70BuzăuLiceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” BuzăuAleea Afinelor, nr. 7, Buzău162
66A3SuceavaColegiul Naţional „Nicu Gane” FălticeniStr. Sucevei, nr. 105, Fălticeni161
67G102GiurgiuȘcoala Gimnazială „Sfinții Martiri Brâncoveni” GiurgiuStr. Tineretului, nr. 24, Giurgiu161
68I123GorjColegiul Economic „Virgil Madgearu” Târgu JiuStr. Tudor Vladimirescu, nr. 124, Târgu-Jiu161
69D47MaramureșColegiul Tehnic „George Barițiu” Baia MareStr. Culturii, nr.8, Baia Mare161
70G94DâmbovițaȘcoala Gimnazială „Ion Mareș” Vulcana-BăiStr. Alexandru Ioan Cuza, Vulcana-Băi160
71G97SălajȘcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” ZalăuStr. Crișan, nr. 15/A, Zalău160
72I130AradColegiul Economic AradStr. Alexandru Dimitrie Xenopol, nr. 2, Arad159
73G103DoljȘcoala Gimnazială „Traian” CraiovaStr. Principatele Unite, nr. 7, Craiova159
74A18BucureștiColegiul Național „Spiru Haret” BucureștiStr. Italiană, nr. 17, București159
75D53HunedoaraColegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” PetrilaStr. Republicii, nr. 196, Petrila159
76D52NeamțColegiul Tehnic „Petru Poni” RomanBd. Republicii, nr. 1-3, Roman159
77D56BucureștiColegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei” BucureștiStr. Romancierilor, nr. 1, sector 6, București159
78E63BucureștiColegiul Tehnologic „Gheorghe Asachi”  BucureștiStr. Pravăț, nr. 24, sector 6, București159
79I127AlbaColegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba IuliaStr. Octavian Goga, nr. 11, Alba-Iulia158
80A8BotoșaniColegiul Național „Mihai Eminescu” BotoșaniStr. Octav Onicescu, nr. 7, Botoșani158
81H114PrahovaȘcoala Gimnazială „Sfânta Vineri” PloieștiStr. Poștei, nr. 19, Ploiești158
82G90VranceaȘcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” FocșaniStr. Tinereții, nr. 2, Focșani158
83D45BacăuColegiul „N.V. Karpen” BacăuStr. Mioriței, nr. 76, Bacău157
84C42DoljLiceul „Voltaire” CraiovaStr. Electroputere, nr. 21, Craiova157
85G93DâmbovițaȘcoala Gimnazială „I. Al. Brătescu-Voinești” TârgovișteCalea Domnească, nr. 252, Târgoviște157
86E77HarghitaLiceul Tehnologic CorbuStr. Principală, nr. 352, Corbu157
87G91IașiȘcoala Gimnazială „Elena Cuza” IaşiStr. Stradela Canta, nr. 10, Iași156
88D54IașiColegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”  PaşcaniStr. Ceferiștilor, nr. 3, Pașcani156
89H120BrăilaGrădinița cu Program Prelungit nr. 37 BrăilaAleea Trandafirilor, nr. 3, Brăila156
90H107BucureștiȘcoala Gimnazială Nr. 311 BucureștiStr. Gârleni, nr. 9, sector 6, București155
91E75BuzăuLiceul Tehnologic „Sf. Mucenic Sava” BercaStr. Calea Șoimului, nr. 412, Berca, jud. Buzău155
92G92BuzăuȘcoala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” Râmnicu SăratStr. Matei Basarab, nr. 83, Râmnicu-Sărat155
93H108BihorȘcoala Gimnazială nr. 1 RoșiaComuna Roșia, nr. 395154
94F82CălărașiLiceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” OltenițaȘoseaua Portului, nr. 3, Oltenița154
95E78AradLiceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”AradPiața Academician Caius Iacob, nr. 1, Arad153
96F84AlbaLiceul Tehnologic SebeșStr. Dorin Pavel, nr. 2, Sebeș152
97D59GiurgiuLiceul „Udiște Năsturel” HotareleȘoseaua București, nr. 2, Hotarele, jud. Giurgiu152
98G95IașiȘcoala Gimnazială „Ion Simionescu” IaşiCalea Galata, nr. 4, Iași152
99C37TulceaLiceul Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” MăcinStr. Cetății, nr. 19, Măcin152
100H106BucureștiȘcoala Gimnazială nr. 279 București Sector 6Prelungirea Ghencea, nr. 24, sector 6, București151
101C40GorjLiceul Teoretic NovaciStr. Parângului, nr. 57, Novaci151
102C34IașiLiceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”  IaşiStr. Ion Creangă, nr. 37, Iași151
103C39IașiLiceul Teoretic „Miron Costin” IaşiStr. Mușatini, nr. 12, Iași151
104H121BrăilaGrădinița cu Program Prelungit Nr. 6 BrăilaStr. Radu S. Câmpiniu, nr. 36, Brăila150

DOCUMENT Lista școlilor câștigătoare Școala Europeană 2024:

DOCUMENT Lista școlilor candidate Școala Europeană 2024:

Amintim că proiectele depuse de școli pentru obținerea titlului de Școala Europeană 2024 au fost evaluate la Oradea, în județul Bihor, de 35 de inspectori școlari și reprezentanți ai Ministerului Educației, numiți pe 17 mai într-o comisie națională, document obținut de Edupedu.ro.

Deși ar fi putut să aleagă evaluarea digitală a proiectelor în 2024, Ministerul Educației a preferat ca inspectoratele școlare să acopere cheltuieli de deplasare, diurnă și cazare pentru cei 35 de inspectori școlari care vor începe evaluarea prin a desigila plicurile și coletele și verificarea că au ajuns la Oradea în termen – detalii aici.

Despre Competiția „Şcoală Europeană”

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide”, scrie pe pagina dedicată de pe site-ul Ministerului Educației.

Exit mobile version