LISTA 347 de școli și grădinițe care au latrină în curte pot aplica din octombrie pentru decontarea unor “containere sanitare mobile” care vor fi amplasate tot în curte. Ministrul Educației, acum 3 zile: Mai sunt 836 de școli cu toalete în curte

2.133 de vizualizări
Foto: captură – Digi24.ro
Ministerul Fondurilor Europene a publicat lista celor 347 de școli și grădinițe care nu au grupuri sanitare sau au latrină în curte. Documentul este o anexă la Ghidul solicitantului pentru programul de finanțare „Consolidarea capacităţii unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2″, pus în consultare publică.

Ghidul se adresează școlilor și autorităților locale care pot depune cereri de finanțare pentru a cumpăra “containere sanitare” după data de 5 octombrie 2020, potrivit calendarului, adică după 3 săptămâni de la începerea cursurilor, pe 14 septembrie. Doar școlile din lista de mai jos sunt eligibile, anunță ministerul. Este vorba despre 347 de școli și grădinițe care “nu au fost cuprinse pentru finanțare în programul Ministerului Educației în anul 2020”, potrivit documentului.

Dacă o școală vrea să ia finanțare, dar nu este pe listă, poate solicita dar are nevoie mai întâi de un aviz de la Ministerul Educației, potrivit ghidului. “Lista unităților de învățământ este indicativă. În situația în care o unitate de învățământ care nu se regăsește în Anexa 14 solicită finanțare pentru acțiuni de tip B, se va prezenta avizul Ministerului Educației și Cercetării care va certifica necesitatea amenajării grupurilor sanitare în vederea derulării în condiții de siguranță sanitară a activității didactice prin dotarea cu containere sanitare mobile, precum și faptul că nu au beneficiat de finanțare anterioară acordată în același scop”.

Apelul de proiecte lansat de ghid este “apel de proiecte necompetitiv cu depunere continuă, în limita bugetului alocat”, se arată în document.

  • Data deschidere apel de proiecte: 05.10.2020
  • Dată şi oră începere depunere de proiecte:  05.10.2020, ora 16:00
  • Dată şi oră închidere depunere de proiecte: 15.01.2021, ora 16:00 

Proiectele care pot fi finanțate sunt de două tipuri:

  • containere mobile sanitare destinate asigurării condițiilor igienico-sanitare minime necesare pentru prevenirea și diminuarea răspândirii potențiale a infecției SARS-CoV-2
  • echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicală, dezinfectanți, combinezoane precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2;

Containerele sanitare mobile vor fi aplasate tot în curte.

  • Valoarea maximă eligibilă a investițiilor propuse pentru o unitate de învățământ preuniversitar de stat, indiferent de tipul solicitantului, nu poate depăși 250.000 euro.
  • Aceeași unitate de învățământ poate fi sprijinită printr-un singur proiect, indiferent de tipul solicitantului sau formei de parteneriat, se mai arată în ghid.

Recent ministrul Educației a declarat la B1TV pe 5 septembrie că la acest moment mai sunt 836 de școli cu toalete în curte, potrivit G4Media.ro.

Foto: captura Digi24.ro


2 comments
  1. Lista școlilor din Botoșani e o glumă ! Doar 21 de unități de învățământ cu toaletă în curte, în TOT JUDEȚUL ?! Pe bune ?! Păi , unde sunt structurile, școlile și grădinițele din cătune izolate , fără apă , fără canalizare ? Duc toți copiii la școala – centru ? De exemplu, școala Prisăcani – Flămânzi. Lista este falsificată . Punct.

  2. Sunt șocată să constat câte școli lipsesc din listă…
    Oare cine a făcut verificările?
    Ba chiar este trecută o școală de la sat care are condiții după norme europene…
    Ce se urmărește cu aceste minciuni? Bani? Ce selecție este asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea din București au celebrat cariera profesorului Adrian Miroiu, filosof, logician și politolog

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Universitatea din București au organizat conferința „Filosofie și politici publice. Perspective asupra contribuțiilor academice ale lui Adrian Miroiu”, pentru a celebra…
Vezi articolul

Elevii din Republica Moldova vor putea participa la olimpiadele din România, plus: 2.550 de burse pentru școală și facultate, inclusiv rezidențiat. Protocol de colaborare în educație între România și Republica Moldova, semnat de miniștrii Sorin Cîmpeanu și Anatolie Topală într-o ședință comună a celor două guverne organizată în premieră la Chișinău

Elevii din Republica Moldova vor putea să participe la olimpiadele și concursurile organizate în România, iar programul de burse de studii pentru elevii și studenții din România și din Republica…
Vezi articolul

Promisiuni în programul de guvernare: Investiții în programe de after school – școala de la 8 la 17 – muzee și centre de știință, grădinițe și laboratoare, introduse în Planul Național de Redresare și Reziliență care va aloca 6% din bani pentru Educație

PNRR a fost rescris pentru domeniul Educație, potrivit noilor detalii apărute în programul de guvernare al guvernului Cîțu. Au fost introduse în planul de 34,4 miliarde de euro măsuri ca…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis începând cu ora 12:00, cu privire la “măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă începând cu ora 12:00 la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis cu privire la “măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”. Prezența ministrului Educației la discuțiile…
Vezi articolul