10 instituții de învățământ superior din țară vor beneficia de finanțări în valoare de peste 43 de milioane de euro pentru construirea de campusuri universitare în cadrul apelului de proiecte „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”. Lista intermediară cu proiectele eligibile a fost publicată vineri, 4 octombrie, de Ministerul Educației.
Apelul de proiecte „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dispune de o alocare financiară de 43.028.568 de euro, respectiv 214.105.851,51 lei, potrivit Ghidului solicitantului.
Construcția noilor locuri de cazare ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025, urmând ca studenții să poată beneficia de acestea începând cu anul 2026.
„Se au în vedere, cu precădere, investițiile care au o dimensiune incluzivă, pentru creșterea numărului de locuri din cămine, dedicate studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, cu dizabilităţi, minorităţi etnice sau din familii monoparentale etc., care vor avea prioritate în obținerea unui loc în campusuri universitare nou construite”, se menționează în document.
Iată lista celor 12 universități și proiectele propuse de acestea:
- Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cu proiectul Construire Cămin Studențesc Campus II – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava;
- Universitatea „Valahia” din Târgoviște, cu proiectul „Construire Cămin, Spații și Activități Complementare și Recreative și Amenajări Conexe, pentru Universitatea Valahia din Târgoviște”;
- Universitatea de Vest din Timișoara, cu proiectul „Viitorul Studenților: Cămine Smart și Sustenabile”;
- Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu proiectul „Construcția unui Nou Cămin Studențesc al UMGST G. E. Palade Târgu Mureș”;
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu proiectul „Construire Clădire Spații de Cazare Studenți în Stațiunea de Cercetare și Practică Studențească Vasile Băcăuanu – UAIC Bio Life”;
- Universitatea Ovidius din Constanța, cu proiectul „Construind pentru Mâine: Campus Studențesc Inovator la Universitatea Ovidius – Cosmic”;
- Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, cu proiectul „Construcție Cămin Studențesc în Baza Didactică Eforie Nord, pentru Studenții UNEFS”;
- Universitatea din București, cu proiectul „Construire Imobil cu Funcțiunea de Cămin Studențesc – Corp C29, cu Regim de Înălțime S+P+9E”;
- Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, cu proiectul „Construire Cămin Studențesc cu Facilități Educaționale în Vederea Asigurării unei Infrastructuri Universitare Moderne în cadrul Campusului Universității Științele Vieții Regele Mihai I Timișoara;
- Universitatea Tehnică de Construcții din București, cu proiectul ”Accurate – Demolare și Construire Cămin pentru Reînnoirea Sustenabilă către un Viitor Verde”.
Proiectele depuse de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța au fost respinse.
40% din numărul locurilor de cazare nou construite vor fi ocupate de studenții care provin din medii defavorizate. Prioritate vor avea cei care beneficiază de bursă socială.
Finanțarea acordată fiecărei universități va fi decisă în funcție de punctajul obținut, în limita bugetului disponibil. Asta presupune că nu toate proiectele admise vor primi neapărat finanțare.
Edupedu.ro va actualiza acest articol cu lista finală a proiectelor câștigătoare, după publicarea acesteia de către Ministerul Educației.
DOCUMENT – Lista intermediară a proiectelor admise/respinse: