Lipsa educaţiei menţine copiii ‘captivi’ în sărăcie şi ciclul intergeneraţional al excluziunii sociale – Salvaţi Copiii. ONG-ul cere autorităţilor să redeschidă şcolile în ianuarie 2021

Foto: Pixabay.com

Salvaţi Copiii România lansează o campanie manifest cu o expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional de Artă despre copiii vulnerabili care au abandonat şcoala, pentru a determina autorităţile să redeschidă şcolile în ianuarie 2021, transmite Agerpres.

În total, 30 de copii sunt incluşi în campania manifest ‘Ajută-ne să nu-i lăsăm să devină #CopiiPierduti’. Expoziţia de fotografie de la Muzeul Naţional de Artă poate fi vizitată de miercuri până pe 10 ianuarie 2021.

„Campania se adresează în special autorităţilor, pentru a le determina să redeschidă şcolile în luna ianuarie 2021, în siguranţă pentru copii şi personalul didactic şi nedidactic, să asigure astfel accesul la educaţie pentru cei mai vulnerabili dintre copiii care trăiesc în condiţii de sărăcie şi izolare socială şi se află în pragul abandonului şcolar şi să trateze cu adevărat educaţia ca prioritate naţională”, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

„Salvați copiii” atrage atenția că lipsa educaţiei menţine copiii ‘captivi’ în sărăcie şi ciclul intergeneraţional al excluziunii sociale.

„Acesta este adevărul indezirabil pe care cei 278.000 de tineri între 18 şi 25 de ani fără studii elementare finalizate îl trăiesc astăzi. La această situaţie generală de excluziune socială prin sărăcie s-a adăugat gestionarea defectuoasă şi non-empatică faţă de copiii vulnerabili ai sistemul educaţional în timpul pandemiei de COVID-19, ceea ce a condus inevitabil la fenomenul de excluziune educaţională, prin privarea accesului la educaţia online pentru 1.000.000 de copii care reprezintă aproape două treimi dintre copiii de vârstă şcolară ce vor constitui în curând generaţia viitorilor adulţi într-un viitor nesigur al acestei lumi”, menţionează Salvaţi Copiii.

Neparticiparea unui număr atât de mare de copii (40% din întreaga populaţie şcolară) constituie „o criză fără precedent în educaţie, efect direct şi exclusiv al deciziilor politice”.

Astfe, Salvaţi Copiii propune o serie de măsuri pentru 2021, printre care deschiderea grădiniţelor şi a şcolilor pentru a permite educaţia faţă în faţă, în condiţii de siguranţă sanitară pentru toţi participanţii la actul de educaţie, începând din ianuarie 2021, ştiut fiind faptul că educaţia online nu permite o interacţiune socială reală şi dezvoltarea competenţelor sociale, a abilităţilor de comunicare şi de asimilare a valorilor sociale şi creează dificultăţi insurmontabile pentru copiii vulnerabili social şi cu un ritm de dezvoltare diferit.

Întocmirea unui plan de urgenţă pentru recuperarea pierderilor în educaţie în special în grupurile vulnerabile din comunităţile sărace care, în 2020, au fost excluse educaţional din cauza absenţei tehnologiilor moderne de comunicare online din familii ori şcoli; elaborarea şi supunerea spre dezbatere publică a unui un plan strategic coerent şi adecvat bugetat pentru asigurarea echităţii în educaţie, cu prioritate copiilor dezavantajaţi, celor cu cerinţe educaţionale speciale şi copiilor cu dizabilităţi sunt alte propuneri ale organizaţiei.

Salvaţi Copiii mai consideră că trebuie asigurat personalul necesar extinderii progresive a programelor de tip ‘Şcoală după şcoală’ (de la 8:00 la 16:00/17:00), generalizat treptat programul naţional de asigurare a unei mese calde pentru toţi copiii din grădiniţe, şcoli şi licee şi asigurată medicina şcolară şi consilierea psihologică în sistemul educaţional. Alte propuneri ale Salvaţi Copiii sunt depolitizarea învăţământului, dublarea alocărilor bugetare pentru educaţie şi modificarea legislaţiei pentru a asigura participarea elevilor (începând din gimnaziu), a părinţilor şi cadrelor didactice în procesul decizional şi în mecanismele de monitorizare şi evaluare a activităţii şcolare.

Sursă foto: Pixabay

Exit mobile version