Deputații au manifestat o lipsă de reacție față de posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat, într-un termen de un an, lucru “inacceptabil și rușinos” și totodată “au oferit posibilitatea ca aceia aflați în funcție de aproape 8 sau chiar 12 ani să candideze pentru încă 2 mandate de câte 5 ani”. Acestea sunt două dintre criticile Alianței organizațiilor studențești (ANOSR) cu privire la schimbările aduse în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților asupra legilor educației.
Totodată, organizația condamnă refuzul parlamentarilor de a susține propunerea ca studenții să aibă o pondere de 25% din totalul electoratului, în procesul de alegere a rectorilor, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri.
Alianța solicită ca, în momentul votului din plen, să fie incluse și “amendamentelor studenților care vizează clarificarea reglementărilor în domeniul eticii și integrității academice, precum și a celor care se referă la asigurarea participării studenților în procentaj de 25% în procesul de alegere a rectorilor și în consiliile consultative ale Ministerului Educației.”
Principalele critici și nemulțumiri exprimate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România:
- “Criticăm însă lipsa de reacție a deputaților la posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat într-un termen de un an de la momentul acordării titlului de doctor, ceea ce, în opinia ANOSR, este inacceptabil și rușinos față de standardele pe care mediul universitar ar trebui să le impună.”
- “De asemenea, condamnăm refuzul deputaților de a susține propunerea cu privire la asigurarea ponderii studenților în proporție de 25% din totalul electoratului în procesul de alegere a rectorilor. Respingerea amendamentului privind creșterea participării studenților în electorat, fals motivată prin imposibilitatea de a operaționaliza această solicitare, arată importanța care (nu) li se acordă studenților, în calitate de „parteneri egali” în procesul educațional, și modul în care este pus în practică principiul participării studenților în luarea deciziilor, susținut doar declarativ de parlamentari. Mai mult, în aceeași notă, deputații au refuzat să susțină și creșterea ponderii studenților în componența consiliilor consultative ale Ministerului Educației.”
- “Totodată, criticăm faptul că deputații nu au clarificat limitarea mandatelor rectorilor, ci au oferit posibilitatea ca aceia aflați în funcție de aproape 8 sau chiar 12 ani să candideze pentru încă 2 mandate de câte 5 ani, încălcând astfel viziunea democratică generală a schimbării liderilor la intervale determinate de timp și principiul eficienței instituționale.”
ANOSR își exprimă totodată mulțumirea față de includerea în proiectul de lege a unora dintre propunerile susținute de organizație:
- “Recunoașterea principiilor transparenței instituționale și participării studenților;
- Obligativitatea publicării tuturor hotărârilor organelor de conducere pe site-urile instituțiilor;
- Dezbaterea obligatorie a raportului privind respectarea drepturilor și obligațiilor studenților în senatul universitar sau, după caz, consiliul facultății, precum și publicarea acestuia și a măsurilor asumate pentru remedierea eventualelor deficiențe identificate, pe site-ul universității;
- Menținerea taxelor de școlarizare anunțate pe toată durata normală a unui ciclu de studii, putând fi indexate cel mult cu rata inflației pentru aceeași promoție de studenți;
- Includerea în codurile de etică și deontologie universitară a unor mecanisme de raportare și protecție a victimelor;
- Creșterea cuantumului bursei pentru studenții români de pretutindeni astfel încât să fie cel puțin egal cu cuantumul minim al bursei sociale;
- Clarificarea privind cumulul bursei sociale cu alte tipuri de burse, atunci când studenții îndeplinesc condițiile necesare.”