În Țările de Jos, numărul celor înscriși la studiul limbii olandeze s-a redus la jumătate în ultimul deceniu. Dar în universitățile din Europa de Est, limba olandeză este un curs din ce în ce mai popular, relatează Volkskrant, scrie publicația olandeză NL Times, citată de G4Media.ro.
Universitatea din Wroclaw din vestul Poloniei are cel mai amplu program de studiu al limbii olandeze din Europa Centrală și de Est. Facultatea are în medie între 170 și 200 de studenți pe an. „În anii buni, sunt chiar 250”, a declarat șefa departamentului, Barabara Kalla, pentru Volkskrant. Prin comparație, studiul limbii olandeze înregistrează în Țările de Jos în medie aproximativ 200 de studenți pe an.
Pe lângă Wroclaw, studenții din Polonia pot studia olandeza și la Poznan sau Lublin. Studenții pot studia olandeza la Budapesta sau Debrecen în Ungaria, Olomouc în Cehia și București în România. „În ultimii ani, a trebuit să limităm numărul de noi studenți la 30, pentru că nu avem destui profesori”, a declarat Alexa Stoicescu, de la secția de olandeză, din București. „Judecând după cerere, am putea primi 50 până la 60 de studenți noi în fiecare an.”
Popularitatea se datorează parțial perspectivelor de angajare. Multinaționalele olandeze sunt dornice să angajeze studenți care vorbesc limba lor. Și pentru că vorbitorii de olandeză sunt mai rari decât, de exemplu, vorbitorii de engleză sau germană în străinătate, adesea asta vine cu un salariu de început bun.
Citește articolul complet pe G4Media.ro
Foto © Olgacov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.