Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

14.775 de vizualizări
Conferinta de presa a ministrului Educatiei, la sediul ministerului din Bucuresti, 25 martie 2024. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu CES vor avea doar măsuri de sprijin, „timp prelungit, măsuri și materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obțin să nu poată fi contestată de nimeni”.

Ligia Deca a susținut că „examenul de Bacalaureat certifică niște competențe ale absolventului care, pentru a putea fi recunoscute și în țară, dar și de către partenerii noștri europeni, trebuie să fie garantate”. 

„Subiectele să știți ca nu sunt grele la Bacalaureat. Subiectele sunt create pentru nivel mediu, pentru certificarea unei competențe medii și tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toți absolvenții”, a adăugat Ligia Deca.

Intervenția Ligiei Deca, despre examenul de Bacalaureat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

Rep.: Timp de 4 ani de zile programa elevilor cu CES este adaptată și la examenul de final subiectele pentru ei nu sunt adaptate, condițiile sunt adaptate. Ce putem face?

Ligia Deca: Practic, examenul de Bacalaureat certifică niște competențe ale absolventul. Aceste competențe, pentru a putea fi recunoscute și în țară, dar și de către partenerii noștri europeni, trebuie să fie garantate. De aceea, subiectele nu variază, dar variază mijloacele de sprijin pentru ca acei copii care au cerințe educaționale speciale să poată să îndeplinească standardul de evaluare. 

Asta înseamnă timp prelungit, înseamnă măsuri și materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obțin să nu poată fi contestată de nimeni. În acest sens, eu sunt deschisă unei discuții vizavi de ce alte măsuri putem să luăm în așa fel încât ei să fie sprijiniți, să se respecte particularitățile de învățare pe care ei le au. Dar cred că este nevoie să păstrăm încrederea în diploma pe care un absolvent de liceu o obține. 

Subiectele să știți ca nu sunt grele la bacalaureat. Subiectele sunt create pentru nivel mediu, pentru certificarea unei competențe medii și tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toți absolvenții. Din nou, putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin tocmai pentru că acei elevi cu tulburări din spectru autist au capacitate intelectuală sporită. Este vorba doar de adecvarea la particularitățile lor. 

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Model cerere egalizare de șanse pentru Bacalaureat 2024. Părinții trebuie să depună cererea pentru adaptarea condițiilor de examen înainte de organizarea simulărilor naționale

13 comments
  1. Ce bine ar fi dacă și noi ne-am face temele! De unde IQ mai mic de 90?! Aici e vorba de greutatea de adaptare a copiilor cu CES, nu vorbim de retard. La IQ stau mai bine decât mulți dintre noi. Dar nu au “șmecheria” specifică societății.

  2. Sa învețe pe banii lor. Dar una e sa învețe ceva de jos și alta sa faci doctorat adaptat cu ces. Adică doctorat din cum sa bem apa sau cum să ținem creionul în mână.

    Îți doresc sa ai un soț cu ces și numai profesori cu ces care sa le predea copiilor tai angajați pe subiecte adaptate la ces.

    In mod normal cei cu CES nu au cum sa termine nici liceul că au IQ sub 90, sunt cu handicap mintal. Cum sa dea și bacul? Nu vreți să puneți și președinți?

    1. Doamna Deca să “scoată ” posturi cu învățători și profesori care să știe să predea și pentru copii cu CES.

  3. in fiecare an as supune la testele de bacalaureat personalul responsabil al Min. Educatiei (daca este nevoie de la ministru in jos).
    Dupa evaluare as trage concluziile!

  4. Foarte bine, ce atâtea adaptări. Ar urma apoi “hai sa ne declarăm ces ca sa luam bacul”
    Te pomeni că unii ar cere și adaptarea titularizării și doctoratului pt cesuri și handicapați mintal.

    1. Dumneavoastră vorbiți în necunoștință de cauză. În primul rând chiar dacă ar vrea să se declare toată lumea cu Ces nu o să poată. Acești copii trec prin comisii și prin multe expertize până să li se acorde certificatul orientare școlară. Acești oameni au dreptul legal să învețe în orice școală nu doar în România ci în întreaga lume. Fac parte integrantă din societate.

    2. Se vede ca traiti o viata foarte privilegiata. Nu stiti cate comisii si hartogaraie e doar ca sa declari un copil ca avand CES, nu i ceva de azi pe maine. Nici nu va doresc sa stiti, dar aveti putina empatie, ca roata se mai si intoarce…

    3. după cum scrieți se cunoaște ce fel de om sunteți, fără suflet ca să nu scriu altfel. Handicapați mintal asa cum spuneți sunt și ei oameni de ce sa îl marginalizam ,12 ani învață după o programa adaptată și când sa dea și ei un examen nu pot, de ce pt romi au dreptul sa învețe în ce liceu facultate doresc chiar dacă nu trec de examen și acești elevi nu pot?
      E din cauza unora care gândesc asa ca dumneavoastră
      Am crezut ca oamenii au evoluat dar gândesc mai rău ca pe timpul comunismului
      Și acum ce sa facem cu acești oameni sa ținem închiși un casa?

      1. De-asta România nu avansează. Mentalitățile sunt înrădăcinate. Ăla e șchiop, chior, prost…doar copiii noștri sunt cei mai deștepți.

  5. materiale compensatorii care în alte județe sunt aprobate,la Brașov conferă răspunsuri la itemi subiectelor de bacalaureat….in celelalte județe inspectorii de specialitate nu considera același lucru?oare asta înseamnă că acei inspectori din alte județe dau prilejul acestor elevi să promoveze examenul de bacalaureat prin frauda???

  6. așa este ,d-na ministru,subiectele nu vor fi diferite pt elevii cu cerințe educaționale,dar materialele compensatorii,atât de utile și care le asigura acestor elevi dreptul la egalitatea de șanse nu sunt aprobate în toate județele din tara,de exemplu Brașovul,care considera acest lucru “discriminare fata de ceilalți elevi”…..ar trebui sa le explice cineva ce înseamnă de fapt discriminarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Cercetării susține că sunt directori de institute de cercetare care au spor de muncă grea. Hurduc propune plafonarea la 12.000 de lei net a salariilor pentru șefi, după ce tot el le aprobase bugete scandaloase

După scandalul bugetelor de salarii foarte mari pentru șefii câtorva institute de cercetare românești, aflate în coordonarea Ministerului Cercetării, ministrul susține că a descoperit cazuri în care directorii aveau spor…
Vezi articolul

DOCUMENT Centrul Național de Evaluare transmite profesorilor care corectează lucrările de la Limba și literatura română, Bacalaureat 2023, că la secvența „de bună seamă” se vor puncta toate variantele corecte care indică sensul din text / Punctajul pentru formulare, punctuație și ortografie va fi acordat și pentru răspuns greșit

O notă a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) trimisă mați dimineață în toate centrele de evaluare din țară, de la Bacalaureat, unde a început deja corectarea…
Vezi articolul