În încercarea de a devia discuția de la situația elevilor absenți sau care nu au mai ajuns la Evaluarea Națională deși au terminat clasa a VIII-a în acest an, Ligia Deca le-a spus jurnaliștilor de la Guvern că a văzut cu 5.000 de elevi mai mulți prezenți la proba de limba română față de anul trecut. Aceasta nu a pomenit însă, în context, de faptul că este o generație ușor mai numeroasă față de cea de anul trecut și că sunt cu circa 6.000 de elevi înscriși în plus anul acesta la Evaluarea Națională față de cel anterior.
Deca a mai explicat prin detalierea procedurii tehnice de înscriere și să explice de ce lipsesc circa 15.000 de elevi care erau în clasa a VIII-a la începutul acestui an școlar și nu au mai ajuns la examenul de Evaluare Națională, examen la care înscrierea se face automat de către școli, potrivit legislației în vigoare, direct de către secretariate din evidențele școlii.
Ministra a făcut referire apoi la prevederi din noua lege a Educației, lăsând de înțeles că așteaptă aplicarea acelor programe care au în vedere reducerea analfabetismului funcțional, și astfel ar urma să vină mai mulți elevi la examenul de clasa a VIII-a, fără să precizeze dacă cei absenți acum la probe sunt analfabeți funcțional sau care este cauza exactă a referirii la acel program.
Reporter: „Sunt foarte mulți elevi care au lipsit de la Evaluarea Națională. Ce date aveți? Ce se întâmplă cu acești elevi? De ce nu au participat?
Ligia Deca: Avem, într-adevăr, o serie de elevi care, deși au frecventat cursurile la clasa a 8-a, nu s-au regăsit între cei înscriși pentru Evaluarea Națională. Procesul este următorul: baza de date cu elevi din SIIIR – Sistemul Informatic Integrat – transferă datele cu toți elevii, automat, pentru a preveni alte fenomene, în EVNAT, care este baza digitală, baza de date digitală pentru Evaluarea Națională. Ulterior, fiecare unitate de învățământ face o validare și extrage elevii care din diferite motive nu se pot înscrie – fie sunt în situația de corigență, fie aparțin învățământului special, unde trebuie o acțiune proactivă a părintelui, fie intră automat la liceu, pe baza rezultatelor de la olimpiade. Baza de date rezultată constituie numărul de elevi înscriși. Ceea ce am văzut în acest an, de exemplu, apropo de statistici, este o creștere a numărului de elevi care au susținut, de exemplu, proba de limba română, cu 5.000 față de anul anterior. Statistic, un procent de elevi nu finalizează o anumită clasă. Sigur că ne dorim să fie din ce în ce mai puțini și cred că prin noua Lege a învățământului, prin acel Program național de combatere a analfabetismului funcțional, care prevede testări anuale, vom putea să identificăm din timp elevii cu goluri și să putem să adaptăm parcursul educațional cât să nu ajungem la un număr crescut de elevi care nu se pot prezenta la Evaluarea Națională”.
Iată situația statistică, cu datele oficiale, a prezenților și absenților de la Evaluarea Națională.
An | Absolvenți cls a VIII-a | Înscriși EN | Prezenți EN Limba română | % prezenți din înscriși | % prezenți din absolvenți a VIII-a |
---|---|---|---|---|---|
2013 | 183.312 | 166.712 | 162.331 | 97,4% | 88,6% |
2014 | 182.600 | 165.188 | 160.011 | 96,9% | 87,6% |
2015 | 184.353 | 163.408 | 159.010 | 97,3% | 86,3% |
2016 | 177.651 | 153.673 | 149.122 | 97% | 83,9% |
2017 | 169.298 | 144.929 | 141.101 | 97,4% | 83,3% |
2018 | 170.528 | 150.603 | 143.255 | 95,1% | 84% |
2019 | 174.473 | 155.020 | 146.547 | 94,5% | 84% |
2020 | 178.717 | 172.543 | 161.194 | 93,4% | 90,2% |
2021 | 140.600 | 131.180 | 123.606 | 94,2% | 87,9% |
2022 | 165.536 | 155.561 | 148.888 | 95,7% | 89,9% |
2023 | 176.000* | 161.654 | 154.601 | 95,6% | 87,8% |