Ligia Deca: Nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru Titularizare 2023, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest

Foto: gov.ro

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat la începutul ședinței de Guvern că inspecțiile la clasă nu o să fie luate în considerare la concursul de Titularizare 2023, „motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest”. Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află ordonanța de urgență prin care examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului, la titularizare rămâne doar proba scrisă, iar evaluarea națională de la clasa a VI-a nu se mai organizează.

„A doua măsură se referă la susținerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest. Avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de titularizare să poată face acest lucru, pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ”, a spus Ligia Deca.

Ligia Deca: Așa cum am mai afirmat, Ministerul Educației adaptează calendarul și procesele de finalizare a anului școlar, cât și cele referitoare la evaluările naționale, în funcție de evoluția în contextul luat. În ordonanța de urgență de astăzi sunt trei măsuri. Una referitoare la echivalarea probelor de competențe, din cadrul examenului de bacalaureat, cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată. Ea ușurează practic tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de bacalaureat și reușim astfel cu această echivalare să rămânem cu probele scrise în calendarul anunțat, în așa fel încât copiii să termine la data la care se așteaptă și să poată merge mai departe pe parcursul lor educațional.

A doua măsură se referă la susținerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecțiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecții care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest. Avem nevoie ca toți candidații care pot să intre în concursul de titularizare să poată face acest lucru, pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfășurarea procesului de învățământ.

A 3-a măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a 6-a, cu rol de diagnostic, pe care noi o efectua manual în sistem, în acest an școlar, nu se va mai susține. Din nou, subliniez probele scrise atât ale Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a VIII-a și probele scrise ale examenului de bacalaureat rămân în același calendar, permițând tuturor elevilor să meargă mai departe, așa cum era programat și așa cum își doresc.

Exit mobile version