Ligia Deca, ministrul Educației: Scopul profesorului nu poate fi doar să termine programa. Scopul ar trebui să fie ca fiecare copil să aibă competențele pe care le presupune parcurgerea disciplinei respective în fiecare an

18.900 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: gov.ro
Ligia Deca critică profesorii care se concentrează doar pe terminarea programei și susține că aceștia trebuie să se concentreze pe competențele copiilor din parcurgerea programei respective – „acolo trebuie să ne mutăm investiția”, a spus oficialul. Declarațiile au fost făcute la Biblioteca Națională, la prezentarea unui raport despre nivelul de „alfabetizare lingvistică” a circă 14 mii de elevi testați în ultimul an printr-un instrument pus gratuit la dispoziție de mai multe organizații.

Deca a vorbit despre un program de învățare remedială pentru pierderile suferite de elevi în pandemie și nu numai în acea perioadă.

„Recuperăm decalajele în învățare generate de perioada pandemică. însă decalajele de învățare nu vin doar din această sursă. Unele dintre ele vin din contextul care nu depinde de potențialul fiecărui copil, context socio-economic, alți factori de risc. De aceea, proiectele de lege ale educației prevăd extinderea programului de învățare remedială, ceea ce presupune ca fiecare cadru didactic să aibă un rol în a fi implicat în orele remediale”, a spus demnitarul.

Ministra Educației a punctat și situația elevilor cu dificultăți de învățare, unde a arătat că profesorii nu trebuie să termine programa, ci să facă în așa fel încât la finalul anului elevii să aibă acele competențe prevăzute.

„Pentru a susține elevii cu dificultăți de învățare, raportat la competențele prevăzute în programele școlare, avem nevoie nu doar să parcurgem programa, să terminăm programa, așa se spune… Cadrele didactice simt că așa sunt evaluate de către inspectorate: trebuie să terminăm programa. Scopul nu poate fi doar să terminăm programa. Scopul ar trebui să fie ca fiecare copil să aibă competențele pe care le presupune parcurgerea disciplinei respective în fiecare an. Și acolo ar trebui mutată investiția noastră. Acolo ar trebui trebui mutată atenția noastră”, a declarat Ligia Deca.


38 comments
  1. Competență este egal în primul rând cu a cunoaște (cunoștințe adică, programă adică). Dacă tu cunoști, atunci vei avea ce să aplici (și vei putea face lucruri). Și doar așa vei dori. Competența nu poate exista în afara cunoștințelor. Există cunoștințe și despre modul de lucru. Astea lipsesc din școală. Dar nu e o soluție să cădem din lac în puț. Cunoștințele teoretice sunt foarte bune, dar e nevoie și de cunoștințe procedurale. Altfel lipsește materia primă pentru aicare… Și nici nu vei dori să faci ceva… Va fi o școală mult mai slabă decât cea actuală.

  2. Buna ziua!Ar trebui predarea la clasă ca în Finlanda .Copiii să fie atrași de școală nu să se învețe mecanic Și la examen să nu fie obligatoriu matematică și română.Fiecare Copil să opteze pentru ceva anume ce este de viitor Să se schimbe sistemul în învățământ

  3. Parafrazand, scopul ministrului nu poate sa fie doar de a da ordine, si nici acelea prea mult gandite. Scopul ministrului este si de a-si valoriza oamenii din sistem, din toate punctele de vedere ce tin de dansul, asa incat sa poată fiecare sa isi faca meseria cat de bine poate. Acolo trebuie acel ministru sa isi mute investitia. Dar bineînțeles ca asta nu se va întâmpla.

  4. Profesorii termina MATERIA nu PROGRAMA, iar cei care dobandesc competente sunt ELEVi nu copii, termenul de copii suna aici depreciativ. Intelegem de ce nu vorbeste mai des.

  5. Sistemul e vai de mama lui, la fel si cei care l-au condus, il conduc si o să-l conducă. Voi sunteti niște papițoi pentru unii care conduc cu adevărat sistemul. Daca am primi minim 4500 de lei pe luna poti cere mai mult. La salarul de 2500-2800 de lei, dupa 5 ani de facultate+ master, dppd, examene peste examene pentru un amărât de post.
    V-as obliga înainte de a fi ministrul al educaţiei, să ai minim 5 ani vechime in invatamantul Liceal-Gimnazial să vedeți realitatea. mi se face scârbă ori de câte ori vorbiți.

  6. Vreti sa faceti facultatea de 2 ani? Pai, ce profesori bine pregatiti vor intra in sistem? Incompetenti ca si dumneavoastră? Ptr a intra in învățământ s a terminat un liceu pedagogic de 5 ani, urmat de facultate de 4 ani cu studii de lungă durata…cum puteti sustine ineptia cu facultate de 2 ani? Ferească Dumnezeu! Doamna ministru sunteți de rasul plansul atat timp cat puteți sustine o asemenea aberatie!

  7. Mai întâi dublati salariile profesorilor si mai apoi cereti ce să facă…Au destule obligatii pe un salariu mizerabil…Nu aveți niciun drept s o faceti, înainte de a rezolva problemele financiare ale profesorilor! Punct!👎👎👎👎👎👎👎👎

  8. Iar copiii trebuie sa-și cunoască obligația de bun simt, care ar trebui sa fie prima după drepturi în contractul educational: sa învețe. Sau poate toate contractele ar trebui sa conțină mai întâi obligațiile, apoi drepturile. De exemple, Scoala X se obliga sa asigura elevilor o educație de calitate, cealaltă parte se obliga sa ajute scoala în îndeplinirea acestui scop, etc., etc.

  9. O reformă adevărată înseamnă o programă simplificată și o predare flexibila, bazată pe înțelegere, răbdare, empatie. Un profesor, daca nu are astfel de abilități nu are ce căuta în învățământ. Copii noștri trebuie sa vina cu plăcere la scoala.

    1. Nu vreau sa fiu înjurat, dar…
      Un exercitiu de imaginatie: dacă după școala asta modificata care o fac copiii cu plăcere, constatati că nu pot să facă față unei școli superioare pe care vă hotărâți să o urmeze in viitor (în țară sau străinătate), pt că nu au cunoștințele necesare, pe cine dați atunci vina?
      Școala românească, cu materii polivalente impuse (grele și învechite cum le numiți dumneavoastră) a dat și încă da elevi de mare calitate, ce se remarca in scoli și locuri de munca la nivel international (inginerie, IT, medicina…etc). Nu trebuie decât să învețe. Dar cum sa vrea să învețe copii din ziua de azi dacă au de toate pe tava, mai puțin dorința de a învăța? Școlile nu îi pot forța daca ei nu vor….
      Nu mai zic de cei șapte ani de acasă făcuți la fara frecventa…
      Și în final, ca idee, nu lucrez în învățământ, dar am urmat această școală românească de calitate (atât de hulită) și sunt recunoscător pentru asta….

  10. *”proiectele de lege ale educației prevăd extinderea programului de învățare remedială, ceea ce presupune ca fiecare cadru didactic să aibă un rol în a fi implicat în orele remediale”, a spus demnitarul.”*
    Unde, in ce sali, se invata in doua schimburi, s-au transformat (distrus) toate laboratoarele in sali de clasa! Dupa ore? De curba de efort, ati auzit? Programa personalizata dupa nevoile fiecaruia? Cate hartii ( documente inutile) sunt intocmite, nu aveti incredere in profesori sa-i lasati sa faca ce stiu! E nevoie de aprobarea inspectorilor care nu- s de gasit in birouri ( stim, sunt pe teren sau la un curs de formare in “afara”) si care nu au mai predat la clasa, zi de zi, de zeci de ani!
    *Ministra Educației a punctat și situația elevilor cu dificultăți de învățare, unde a arătat că profesorii nu trebuie să termine programa, ci să facă în așa fel încât la finalul anului elevii să aibă acele competențe prevăzute.*
    Aici v-ati contrazis singura intr-o fraza!

    1. Susțin toate aceste puncte de vedere. Fiecare reformă vine și adaugă de 20 de ani hârtii și responsabilități. Cele vechi, rămân și alea, desigur, să nu se supere colegii din alte partide.Am ajuns secretari cu ore de predare și se întreabă toți de ce nu merge nimic. Păi e fix ca și cum i s-ar cere fiecărui ministru , implicit și d-nei Deca, să își facă treaba așa cum o vede ea PLUS tot ce au făcut miniștri dinainte. Simplu, nu?

  11. Calitatea învățământului o sa scadă drastic în următorii 10 ani. Profesorii cu o vârstă între 55-65 de ani, cei care se vor pensiona în următorii 10 ani au terminat la cele mai bune univ. din Romania. Sunt generația anilor 90 unde cei mai buni intrau în sistem. Vor fi înlocuiți cu generația Spiru Haret.

  12. Acesta este un IDEAL și, ca orice ideal, nu poate fi atins în practica de zi cu zi. Clasele sunt prea numeroase, copiii prea diferiți, cei care au dificultăți de învățare sunt multi pentru ca unii au CES, alții au probleme emotionale, unii pur și simplu nu doresc sa învețe, nivelul informațional nu ii atrage, nu le stârnește interesul, iar sa faci cu ei aplicatii care sa ii duca spre înțelegere nu ai timp. Programa e prea stufoasa, elevii axați sa ia ușor note pt bursa și ca să își satisfacă parintii… Oricum evaluarea s-a prăbușit în învățământul nostru. Copiii au realizat ca tu, cadru didactic, le dai doar 8, 9, 10, celelalte note nu mai exista și oricum inseamna eșec pt familia lor. Scoala e un spațiu în care copiii socializează, se joaca, se distrează, învățarea fiind pe penultimul loc, iar pe ultimul este educatia. Nu mai avem ca societate aceleași valori, ne-am debusolat complet proprii copii care nu mai au DE CE sa învețe pt ca se vor descurca la locul de munca!Doar cel mai mare angajator din România e un … hipermarket. Și atunci?

  13. Atunci când salariul tău e 2400 lei și mai ei ore la plata cu ora sa ajungi la 2800 lei, intervine rutina. Doamna Deca dacă nu a fost în sistem nu știe ce e rutina.

    1. Ca sa faci scoala, trebuie in primar sa ai maxim 14 copii, 18-20 in secundar si liceu. Pentru ca sa ai timp sa dialoghezi cu fiecare elev, sa vezi ce nu a inteles din lectie. Cu 26- 32 de copii nu poti avea rezultate. Scoala nu se face gramada. Manualele aerisite de balast. Admiram tarile nordice, dar acolo sunt 12 -14 copii la o clasa.

  14. “Acolo ar trebui trebui mutată atenția noastră”, a declarat Ligia Deca
    Atenția dumneavoastră doamnă ministru trebuie mutată înspre legea salarizării astfel încât să atrageți oamenii valoroși in sistem. Toți olimpicii (oameni care la rândul lor pot pregăti alți olimpici) se orientează spre alte domenii de activitate.
    Peste 10-15 ani o să fie în sistemul de învățământ doar persoanele care nu au reușit în altă parte:
    la matematică cei care nu au intrat în IT, la biologie și chimie cei care nu au intrat la medicină , la limbi străine cei care nu au reușit să se angajeze la vreo firmă ….

  15. Daca nu trebuie parcursa programa atunci de ce sunt obligati profesorii sa isi faca planificare dupa programa? De ce nu reduc guvernanții programa scolara? Daca nu se parcurge toata programa cine credeti ca va fi gasit responsabil daca la evaluarea națională se da un subiect din ceva ce nu s-a facut la clasa???
    ps: Așteptăm un astfel de “sfat” si in scris

  16. De acord…Și scopul ministrului educației nu este acela de a termina legile educației,ci mai degrabă este de găsi soluții că ele sa fie puse în practică.Pt că degeaba votezi niste legi stufoase,pe unele locuri aberante, fără noimă,care în anii viitori vor avea articole ce vor fi anulate pt că nu au susținere financiară și nici resursa umană care sa le susțină.

  17. Total de acord! Va mai trece o generatie, dar acesta este viitorul. Atata timp cat inspectorul sau directorul imi sufla in ceafa sa nu iau postul X si Y si imi face inspectii neanuntate, iar ca urmare imi reproseaza ca predau prea putina materie, desi elevii au competentele detinute din programa nu se va schimba nimic. Profesorii tineri, cei care au curaj sa gandeasca liber, si asa cu un salar aproape de minimul pe economie, nu pot sa se abata de la metodologie, altfel risca izolarea profesionala. Ceilalti profesori au mentinut o gandire de propaganda, nu din vina lor, ci a sistemului care a asuprit tara timp de 40 de ani si care i-a transformat in conspirationisti egoisti, sceptici, inflexibili si care considera nivelul loialitatii mai impozant fata de nivelul competentei profesionale. Pana nu se va renunta la acest principiu in increngaturile angajarilor care se fac in acest sistem, dar nu numai, ceea ce doreste doamna ministru si tinerii profesori (nascuti dupa 90) nu este posibil momentan. Dar eu inca sper…

    1. Domnisoara cercetator si profesor universitar, se numeste salariu, nu salar. Va invartiti in cercuri academice si vorbiti ca ultima femeie de serviciu de la o scara de bloc? Nu aveti nicio scuza. Nu ma intereseaza ce predati, ce cercetati. Am intalnit profesor de matematica ce, sfidator, mi-a spus ca si ce daca scrie i-mi dezlegat, el a studiat mate-info, nu filologie. Poftim????

  18. Cu scoli verzi pe pereți si săptămâni altfel, cu întreruperi din modul in modul (această abominabilă stricătură -asa zisă structură, inexistentă în U.E.) profesorul nu are cum să parcurgă programa școlară.

    Competențele mult râvnite și adulate la minister NU pot fi dobândite fără cunoștințe teoretice.

  19. Doamne cata ipocrizie. Cand si unde in lumea asta mare FIECARE elev dintr.o clasa a avut la sfarsitul anului toate competentele cerute. ???

  20. Mie mi se pare ca fiinta asta inca nu a fost injurata azi de nimeni. Numai bunul simt si educatia ma opresc sa nu o numesc in fel si chip. Nu-i este rusine? Poate asa, dragi colegi, veti intelege ca greva nu mai poate fi data la intors. Este prea mare bataia de joc. Sa nu ne concentram pe terminarea materiei din programa? Femeia asta e intreaga la cap, realizeaza ce debiteaza? Daca elevului nu-i este predata toata materia din programa, ce face el la examene? Nu iese vinovat tot profesorul ca nu a predat-o? Sa formezi competentele? Ce competente poti forma cu 35 de elevi din care ai cu CES sau unii care zbiara si cand pe un subiect ai alocate 1-2 ore doar? Ca deh, timpul nu e expandabil. Saptamana tot 7 zile are indiferent cat ar abera Deca.

  21. sa ne arate ea cum, si facem si noi ca ea. Nu ai mijloace nici sa te aperi daca te violeaza elevii in timpul orei. trebuie sa zici ca a fost o gluma, daca se afla, ca oricum tu esti de vina. profesorul nu garanteaza nicio competenta. elevii sunt maturi, au consilii, comitete, si le garanteaza ei. ar trebui sa fie si ministri la educatie

  22. Pai e simplu draga doamna. Oferiti sanse reale celor cu dificultati de invatare. Asta NU inseamna sa ne batem joc de ceilalti elevi ai clasei, SI CEILALTI ELEVI AU DREPTUL LA EDUCATIE. Si daca ne gandim bine ei sunt majoritatea intr-o clasa. Ne propuneti sa ignoram majoritatea elevilor unei clase !
    Aduceti oameni SPECIALIZATI care sa se ocupe de acei 1(poate -2 elevi) elev(i) si sa obtina rezultate, nu sa distrugem viitorul tuturor celorlalti elevi.
    Pacat ca n-ati fost la catedra, ca poate va iesea o lege mai normala. Asa e doar un copy-paste de ici si colo, precum temele de doctorat pe care incercati (cu succes) pana astazi sa le salvati. Apropo, teze plagiate inseamna FURT, cum e posibil sa NU permiteti rezolvarea cinstita a problemelor de acest gen ?

  23. >> elevii cu dificultăți de învățare
    O parte dintre acesti elevi ar trebui sa aiba un curriculum adaptat, elevii cu CES. Adaptare care in Romania inseamna ca nu ai voie sa umbli la competente specifice sau generale.

    >> competențele pe care le presupune parcurgerea disciplinei respective în fiecare an
    Isi imagineaza aceasta individa ignoranta si paralela cu invatamantul preuniversitar ca un elev cu TSA si TSI, de exemplu, va reusi “să aibă competențele pe care le presupune parcurgerea disciplinei respective în fiecare an”? Habar nu are despre ce vorbeste. Ar face ai bine sa taca decat sa debiteze prostii dupa prostii. Ar face mult mai bine sa se ascunda.

    >>învățare remedială
    Oare individa asta intelege ce este educatia remediala? Oare crede ca profii care viseaza sa trimita elevi la olimpiade sunt pregatiti pentru educatie remediala? Cu cine sa faca elevii cu dificultati de invatare educatie remediala? Cu aceiasi profi care nu stiu sa predea in clasa? Asa brusc acestia se lumineaza si fac educatie remediala?

    Solutia este de a schimba predarea in clasa. O predare flexibila, bazata pe intelegere, pe legatura cu viata de zi cu zi. Asta cere o reforma profunda. Individa asta e complet depasita. Intr-o tara normala o individa cu ZERO rezultate in viata nu are ce sa caute la conducerea unui minister.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”: Școlile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice și restul personalului din învățământ / Rezultatele reformelor sunt convins că se vor vedea când generațiile ajung în fața noilor examene naționale

Președintele Klaus Iohannis deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, luni, la ora 9. Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile șefului de stat, de la ultima deschidere a anului…
Vezi articolul