Ligia Deca, mesaj pentru toți profesorii: Absența la oră nu este mijloc de pedeapsă / Reacția vine după ce aproape jumătate dintre elevii incluși în raportul pentru respectarea drepturilor lor spun că au fost sancționați cel puțin o dată cu absență, deși erau prezenți la oră

19.876 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației, Ligia Deca, a adresat un mesaj către profesori, în cadrul prezentării Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022: “absența nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului”. Declarația vine în contextul în care, un chestionar efectuat de Consiliul Național al Elevilor, în rândul a 22.000 de elevi și profesori, arată că 41,7% au spus că li s-a trecut absență în catalog, cel puțin o dată, deși se aflau în clasă.
  • Eșantionul reprezentativ este de 22.000 elevi și profesori. Metoda de colectare: chestionar diseminat prin intermediul elevilor și profesorilor.

Ligia Deca, prezentă marți la Senat, la prezentarea Raportului privind Implementarea Statutul Elevilor 2021-2022 a subliniat că una dintre situațiile care i-au atras atenția a fost folosirea absenței drept pedeapsă.

“Jumătate dintre elevii care au luat parte la consultare, și nu au fost puțini, spun că deși au fost prezenți la orele de curs, cel puțin odată au fost sancționați cu absență de către profesor, aceasta din urmă fiind folosită ca mijloc de coerciție în sala de curs. Aș dori să subliniez că absența la oră nu este și nu ar trebui să fie mijloc de coerciție sau de pedeapsă. Ea constată existența elevului în sală, nu ar trebui să constituie un instrument punitiv al profesorului și aici cred că avem de lucrat cu anumite mentalități, dar probabil avem să-i ascultăm și pe profesori în a-i înțelege de ce se simt forțați să recurgă la astfel de metode”.

Ligia Deca a mai precizat că va lua în considerare propunerile de la Consiliul Național al Elevilor, inclusiv în noua lege a Educației la care încă se lucrează (n. red. pe proiectul legii Cîmpeanu).

“(…) Promit ca toate recomandările din Raport (n. red. Raportul privind implementarea statutului elevului la nivel național) să intre în atenția noastră și să fie discutate inclusiv pentru noul pachet legislativ”, a mai spus Ligia Deca.

Articolul 94 din ROFUIP precizează că absența nu poate fi folosită ca mod de coerciție. “(1) Prezenţa elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează, în mod obligatoriu, fiecare absenţă. Absența se consemnează în catalog doar în cazul în care elevul nu este prezent la ora de curs și nu poate fi folosită drept mijloc de coerciție.”


20 comments
  1. “Altă întrebare”: De ce nu merge doamna Ministru să predea câteva ore la o școală normală care funcționează cf. ROFUIP?
    Și apoi să ne spună ce mijloace de coerciție a găsit ea pt. elevii care o înjură în timpul orei din motive necunoscute (in timp ce ea de fapt colaborează ok și încearcă să învețe o jumătate de clasă care e atenta și bine educata de acasă și care vine la școală cu scopul de a învăța ceva nu de a-și arăta lipsa de educație și frustrările/ traumele din familie) și pentru că regulamentul nu permite nimănui să se atingă de Sf. Elev sau mai grav de Sf. Părinți?
    “Altă întrebare”: Cu profesorii ăștia “incapabili” stă cineva vreodată de vorbă? Le asculta cineva varianta vreodată? Că nah…totuși
    ..majoritatea dintre ei au făcut 1/2 facultăți la zi, cursuri de formare nenumărate, se formează continuu că să poată stăpâni Sf. Elevi și se îndobitocesc pe parcurs pt că nu au cu cine lucra să ” nu au voie sa suprasolicite” prin materiile lor!!!
    Serios acum…de când urmăresc Edupedu n -am văzut nimic în sprijinul profesorilor/cadrelor didactice, ci numai bice la adresa lor, ca și cum sunt “cei mai prosti din curtea școlii” !!!
    “altă întrebare”
    Doamna Ministru citește vreodată comentariile? Sau i se aduc la cunoștință vreodată?

  2. CU SIGURANTA, participantii la sondaj nu au inteles… “intrebarea”!
    Refuz sa cred ca profesorii se razbuna punand absente elevilor prezenti la ore! Cate bazaconii mai scorniti pentru a denigra cadrele didactice??? Cat de josnici sunteti???
    Incep sa fiu convinsa ca astfel de idei, manevre, au condus la bulling-ul din scoli! Ati minimalizat la maxim autoritatea cadrului didactic, motiv pentru care, parinti si elevi isi bat joc de personalul didactic! De bulling-ul la adresa cadrelor didactice de ce nu se vorbeste????

  3. Foarte pertinenta intrebarea! Poate știe dna ministru răspunsul …. și ni-l spune și noua , celor fără “ac de cojoc” ….

  4. Asta rezultă dintr-un chestionar!! Făcut “pe genuche”. Ai absență chiar dacă ai fost prezent la oră(3, 7, 35 de minute)? Ăsta e Ministerul …
    Cine crede așa ceva nu cunoaște fenomenul.Elevul care întârzie și vine CÂND VREA la oră primește absență.Dacă repetă întârzierea regulat, nu i se mai motivează;altfel, el știe că, prin întârziere, poate scăpa de ascutare etc. etc.

  5. Probabil din lipsa “puterii” cadrului didactic de a lua măsuri coercitive cu elevii şi a dezarmării efective în faţa actelor de indisciplină ale acestora din urmă (care au astăzi o frecvenţă destul de însemnată), se recurge şi la asemenea practici – “nepedagogice”, ca să le numim aşa – despre care, sincer, nu am mai auzit de dinainte de 1989, deşi am 20 de ani vechime în învăţământ…

  6. Încep orele la 8 și am elevi care nu sunt navetiști și nu au alte probleme decât cea a trezitului de dimineață.Personal fac prezenta la 8 și 5 min și care nu este în clasă ii trec absent in catalog,chiar daca elevul întârziat apare pe la 8 și 15,pt că fenomenul se repeta și nu e unul mai deștept că își permite să întârzie nemotivat și altul puțin deștept ,că sa nu zic alfel,că este corect și vine la fix la ora.Conform regulamentului,eu atunci când strig prezența,adică la 4 min după începerea orei elevii sunt sau nu sunt in clasa,iar pt cei care nu sunt la momentul strigării,categoric le trec absent.

  7. Corectitudinea politica va impinge lumea in extrema cealalta la un moment dat. Propun si alte masuri in “sprijinul” elevului. Sa nu mai fie stresat su note Sa nu.i mai fie corectata lucrarea cu pix rosu-il streseaza. In general sa faca ce.i pofteste inimioara la scoala. Profesorul sa fie si el ascultat pe nots de catre elev. Sa nu mai existe pedepse de nici un fel, asta cred ca e deja. Elevul in general trebuie sa vina la scoala ca intr.o miniexcursie, cu veselie si antren. Eu sunt de acord cu toate, problema e -vom mai avea peofesori care sa accepte aceste conditii. Nu vorbesc din auzite, eu chiar experimentez traiul intr.o asemenea scoala in care elevii sunt intr.o perpetua vacanta, in care noi maturii avem mainile legate la spate. Numarul tot mai mare de copii care aleg sa studieze afara e relevant pr nivelul la care a coborat scoala romaneasca. Spor.

  8. Părerea mea este că, degeaba este elevul prezent fizic dacă este cu gândul în cu totul altă parte. Ce-ar fi să schimbăm puțin regulamentul, în sensul ca prezența sau absența la oră să fie în concordanță cu modul în care elevul își adună gândurile pentru a răspunde cerințelor cursului.

  9. Actualul ministru e la fel de politruc și habarnist ca și cei dinaintea lui. De altfel după revoluție am avut doar 3 ministri care știau ceva despre învățământ: Șora, Marga, Funeriu. În rest niște neica nimeni care doar au stricat și au făcut jocuri ce au distrus învățământului

  10. Imi place mult cum a fost gândit și interpretat chestionarul astfel încât să iasă ceea ce “cineva” își dorește.
    In întrebarea din chestionar exista sintagma “ție sau colegilor tai” iar în interpretare se scoate intenționat “colegilor tai” spune mult despre modul în care se pot manipula rezultatele unui sondaj. Chiar și așa de la 41% este o distanta destul de mare. “Jumătate dintre elevii care au luat parte la consultare și nu am fost puțini, spun că deși au fost prezenți la orele de curs, cel puțin odată au fost sancționați cu absență de către profesor, aceasta din urmă fiind folosită ca mijloc de coerciție în sala de curs.”
    Având în vedere că în clasele din țara noastră sunt de obicei mai mult de 25 de elevi probabilitatea este foarte mare ca în 12 ani de studiu sa fi întâlnit situația în care un elev sau UN COLEG AL ACESTUIA sa fi primit absența nejustificată.
    Mai departe sunt de acord că absențele trebuiesc trecute in catalog doar atunci când elevul nu este prezent fizic în clasa.

  11. Cum ar putea fi sanctionat un elev care zilnic in timpul orelor face galagie, isi injura colegii in mijlocul orelor, chiar profesorii uneori… distruge mobilierul scolii… tot in timpul orelor… la sedintele cu parintii mama ii ia apararea ca are 16 ani si sunt hormonii… ce faci cu un astfel de elev?

    1. Scoala singura nu are solutii pentru tulburari de comportament. Trebuie sa colaboreze cu alte servicii. Sanctiunile nu sunt o solutie sau sunt cea mai proasta solutie posibila.

      Intr-o tara esuata cu servicii esuate si educatie esuata cine sa intervina ? Ar trebui sa intervina protectia copilului, ar trebui consiliati parintii sau ar trebui scos copilul din mediul toxic. E nevoie de psihoterapie a familiei si probabil de alte servicii, inclusiv medicale. Scoala ofera un biet consilier care este probabil depasit de situatie.

      Alte solutii ar fi training pentru profi, training pentru consilier, profesor dedicat pentru astfel de cazuri care sa coordoneze o echipa de profi competenti.

      Ce sa mai zic de interventie timpurie, pfff.

      1. Despre motivarea profesorilor, văd că nu amintești nimic. Cu cadre didactice nemotivate, cu un statut al lor călcat în picioare de toată lumea, nu va exista niciodată învățământ de calitate. Tinerii absolvenți cu studii superioare vor evita în continuare să intre în sistemul de învățământ ca să profeseze meseria de dascăl, din cauza condițiilor de dotare materială a școlilor și a salariilor nemotivante. Personalului sanitaro-medical, s-a ajuns la concluzia în urmă cu câțiva ani, să-i fie mărit salariul substanțial pentru motivarea acestuia. Învățământul a rămas tot la coadă. Atât timp cât societatea nu se interesează de soarta personalului din învățământ, acesta va reflecta dezinteresul societății.

      2. Ce ai spus tu sunt ” texte”, se vede ca nu lucrezi in sistem …. sa intervină părintele, sa îl certe puțin, sa îl constrânga el , nu sa aștepte sa facă scoala acest lucru … copiii ii mai dai pe brazda , dar cu parintii ce faci? ca își iau odraslele în brate dacă le zici ceva ce nu le place sa audă …

    2. Ei știu că nu ai ce sa le faci, cum sa_i constrângi!Li s_a dat tot mai mult, tot mai mult mă refer la libertăți, părinții ocupați să facă bani, profesorii ocupați cu fel de fel de situații sau poate chiar nepăsători…și ei bravează până ajung la 18 ani să conducă pe șosele in propriul stil ..că sunt bani.

      Nu neapărat copiii cu stare materială fac astea și prin imitație și cei mai amărășteni bravează.
      Descurcatul fara școala multa, relațiile lui tata, bacalaureatul nu contează, plec în afara și rezolv, nu răspund în fața nimănui, cine ești tu profesoare amarat?…meditațiile care te salta din orice, au făcut și alții și nu au pățit nimic, nota la purtare nu e scrisă în frunte …nu ne pasa…așa gândesc tinerii de azi…

    3. Mama aceea se scuză sau îl scuză pe elev pt că nu a fost în stare să-i ofere educație. Nu e capabilă să-și asume responsabilitatea pt ce fel de copil are,în mare parte din cauza ei. Toți au probleme cu hormonii la 16 ani,dar ce nu știe ea e că acești hormoni sunt “educabili”. Asta ar fi trebuit să învețe să facă.

    4. Foarte pertinenta întrebarea! ….. Poate știe dna ministru răspunsul …. și ni-l comunica și noua, celor fără “ac de cojoc”-ul “exemplarelor” menționate de Mari …..

    5. Ii faci vant pe scari. Ii dai toate sanctiunild posibile si legale. TOATE.Daca nici asa nu merge, vant la pupa! Sa-si caute scoala care primeste elevi cu tinichea de cur. Sa vad cine il primeste. Si o sa aprecieze cu siguranta ce are.

    1. De ce nu întreabă doamna Ligia dacă se respectă legea salarizării în învățământ? De ce nu întreabă dacă au profesorii device-uri, internet, bani pentru facturile de la energie? De ce nu întreabă dacă au fonduri pentru cărți, haine( cum au alți bugetari)? DE CE nu se face reformă în învătământ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din București ar putea trece la școala online după doar o lună de la debutul anului școlar, susține ministrul Educației: Mi-aș fi dorit să se micșoreze viteza de avans a ratei de infectare dar, din păcate, cifrele nu au confirmat această dorință

Dacă se menține trendul ascendent al ratei de infectare, elevii din București ar putea face școală online de la jumătatea lunii octombrie, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, duminică seară,…
Vezi articolul

„O lume minunată” cântă profesorii adunați la protest în Craiova / Melodia i-a fost cântată președintelui Iohannis de un grup de copii adus pentru vizita lui în Sibiu, în ziua marelui marș al cadrelor didactice

Câteva sute de profesori participă, vineri, la un protest la Craiova, organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) filiala Dolj, scrie G4Media.ro. În timpul protestului profesorii au cântat melodia…
Vezi articolul

Școlile din Turcia au fost închise pentru o săptămână, după cutremur, pentru ca oamenii din toate provinciile să poată participa la acțiunile de intervenție și umanitare / UNICEF atrage atenția asupra riscurilor cu care se confruntă mii de copii din Turcia și Siria, în urma dezastrului

Educația a fost suspendată, marți după-amiază, în toată Turcia, până pe 13 februarie, în urma devastatorului cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, al cărui bilanț se ridică până acum…
Vezi articolul

Lucrurile pe care nu trebuie să le împartă elevii la școală, enumerate în materialele informative trimise școlilor de Ministerul Educației, în contextul creșterii numărului de cazuri / Cum pot deosebi părinții gripa de o banală răceală

Materiale informative despre cum se pot proteja elevii împotriva gripei au fost transmise școlilor de către Ministerul Educației, după cum a anunțat secretarul de stat Sorin Ion, într-o intervenție la…
Vezi articolul