Ligia Deca a spus recent că în Ministerul Educației angajații cu funcții de conducere nu primesc creșterile salariale care se vor aplica de miercuri, 14 februarie, directorilor de școli și grădinițe și personalului din funcții de conducere din sistemul de învățământ. “Există o creștere salarială peste creșterea medie din sistemul public pentru inspectori. (…) Eu am o mini-revoltă la mine în minister, pentru că ea nu se aplică și personalului din Minister”, le-a spus Ligia Deca la o dezbatere la Bistrița-Năsăud, directorilor de școli și inspectorilor.
Amintim că din 14 februarie profesorii și angajații din Învățământ primesc salariile majorate de la 1 ianuarie 2024. Salariul de bază al unui director va fi de minim 10.590 lei. În timp ce în septembrie anul trecut, un inspector grad principal din Minister câștiga 8.295 de lei brut, plus 5% majorarea adoptată pentru toți bugetarii, asta înseamnă 8.709 de lei brut.
- Nemulțumirea angajaților cu funcții de conducere din Ministerul Educației a fost semnalată anul trecut și de liderul sindical, Marius Nistor: Angajații cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă din minister, nemulțumiți de salarii.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că angajații din Ministerul Educației care au funcții de conducere sunt nemulțumiți de faptul că ei nu pot primi majorările salariale care se vor aplica de miercuri, 14 februarie, directorilor și directorilor adjuncți de școli, grădinițe și personalului din funcții de conducere, cum ar fi contabili șefi sau alți șefi de departamente.
Potrivit grilelor stabilite cu sindicatele și publicate în Monitorul Oficial pe 18 ianuarie, și care se vor aplica din 14 februarie, un director are un salariu de bază minim de 10.590 lei și un salariu de bază maxim de 11.242 lei, diferența între acestea fiind de 652 lei, iar în luna iunie 2024 este un salariu de bază minim de 11.260 lei și un salariu de bază maxim de 11.812 lei, diferența între acestea fiind de 552 lei”, se arată în nota de fundamentare.
Amintim, în octombrie anul trecut, liderul de sindicat Marius Nistor atrăgea atenția într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, că angajații cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă din minister, nemulțumiți de salarii.
“Inspectorii din minister pleacă pe capete, specialiștii din minister pleacă pe capete, se întorc în școli. Ca angajat al Ministerul Educației câștigi mai puțin decât dacă ai lucra la nivelul inspectoratului școlar sau într-o școală”, spunea Marius Nistor.
De exemplu, potrivit edu.ro, în luna septembrie anul trecut, un inspector grad principal câștiga 8295 de lei brut. De precizat, la această sumă se adaugă acum o majorare de 5%, aplicată bugetarilor la început de an, asta înseamnă 8709 de lei, brut.
Redăm integral răspunsul Ligiei Deca despre “mini-revolta” din Ministerul Educației:
Întrebare: Sunt inspector pentru istorie, geografie, socio-umane. Am o întrebare vizavi de propunerile de decont al navetei pentru inspectoratele școlare. Am văzut că este un amendament pentru plata decontului pentru inspectorii școlari generali, respectiv generali adjuncți. Însă pentru inspectorii școlari nu există nici o formă de amendare a legii. Oare s-ar putea face ceva vizavi de această problemă?
Ligia Deca: Eu cred că va trebui să găsim o soluție echitabilă pentru toate categoriile de persoane care lucrează în sistemul educațional, inclusiv pentru inspectori, dar aș ține doar să notez un lucru aici. Noi când am crescut salariile pentru personalul de conducere, am crescut salariile și pentru instituțiile din subordinea și în coordonarea Ministerului Educației, inclusiv inspectorate.
Există o creștere salarială peste creșterea medie din sistemul public pentru inspectori. De ce menționez asta? Că eu am o mini-revoltă la mine în minister, pentru că ea nu se aplică și personalului din minister și… cumva, am spus și colegului de la sindicat, încercăm să o luăm într-o ordine de priorități.
Știu că este urgentă și partea de navetă, însă pentru noi a fost prioritar: să ne asigurăm că, așa cum s-a promis după protestele personalului din învățământ, avem creșterile salariale pe care cadrele didactice le merită, că avem grile gata pentru Ministerul Muncii, că rezolvăm problemele generate de modificările pe zona fiscal-bugetară, care nu se potriveau musai cu specificul nostru din învățământ, adică indemnizație de hrană, vouchere, sporul de doctorat, că și acesta a apărut recent, după aceea mergem către celelalte subiecte. Vor mai trebui făcute o serie de ajustări. (…)
Să știți că discuția vizavi de cine trebuie să asigure naveta nu e una tranșată, adică în continuare există un dialog între administrația centrală și administrația locală apropo de cine preia această chestiune, pentru că nu e o sumă mică.
Vorbim despre sute de mii de oameni și potențial de acolo, pentru că nu știm la modul real câte persoane din sistemul de învățământ ar trebui să deconteze naveta, pentru că la nivel local uneori s-a decontat, alte ori nu s-a decontat, nu ai evaluare a solicitării, a nevoii. Vorbim despre niște sume care sunt greu de prins într-un buget dependent de un deficit bugetar, cu un plafon ambițios anul acesta. Așa că vă promit că fac tot ce pot să rezolvăm și restul inechităților, pentru că îmi dau seama că asta face parte din categoria inechităților, însă doar voiam să reamintesc că nu suntem într-o perioadă în care angajații din inspectorate nu au beneficiat deja de niște creșteri salariale“.
Informații de context
La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).
Pe 18 ianuarie au fost publicate grilele de salarizare pentru directori, directori adjuncți, contabili-șefi și secretari-șefi, în funcție de grad și de categoria școlilor și grădinițelor, au fost publicate în Monitorul Oficial.
„Prin actualul proiect de act normativ, pentru funcțiile de conducere de director în luna ianuarie 2024 este un salariu de bază minim de 10.590 lei și un salariu de bază maxim de 11.242 lei, diferența între acestea fiind de 652 lei, iar în luna iunie 2024 este un salariu de bază minim de 11.260 lei și un salariu de bază maxim de 11.812 lei, diferența între acestea fiind de 552 lei”, se arată în nota de fundamentare.
Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:
Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.
Cel mai recent, HG 598/2018 a fost modificată în iunie 2023. Creșterile obținute în vara anului trecut de directori au venit după cel mai amplu protest al profesorilor din istoria recentă. În iulie, 8.694 de directori și directori adjuncți și 3.451 de persoane încadrate pe funcții de contabil-șef și secretar-șef, în total 12.145 de funcții de conducere, au beneficiat de măririle prin ordonanța de urgență (OUG) 57/2023.
14 comments
Domnă ministru, lăsați-ne cu cei mari care de bine de rău au salarii babane,ce masuri a-ți luat sau veți lua pentru paznicii pe care îi aveți în ograda dumneavoastră, suntem calificați dar suntem renumerați ca și necalificați + sporul de noapte care ar trebui să fie de 25% din salaril de bază este plafonat la salariul de bază din 2021?
Dar pentru infirmierele din învățământul special de ce li s-a luat sporul de învățământ special? Nu mai face aceeași treaba care a făcut-o timp de 39 de ani? De ce ne-a trecut la nedidactic și ne-au mai luat 5%, înlocuit sa ne mai dea ceva. Deci noua infirmierelor din învățământul special ne-a luat 20% din salar m. Noi nu meritam sa trăim.
Credeam că se revolta cei de la minister că n au elaborat de 10 ani planurile cadru pentru liceu ,normativele pentru aplicarea legii de reducere a orelor de curs pentru elevi,că n au modificat programa școlară și n au adaptat o secolului XXI,că n au elaborat până acum ordin pentru organizarea evaluării in anul sc.2023-2024 la clasele 2,4,6,că n au elaborat până acum calendarul pentru înscriere la clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025…….și multe altele.Functionari puși politic care n au legătură cu învățământul și profesional sunt zero.
Mi se pare aberantă ideea de a mari în exces salariile directorilor. Ei au și ore la clasă. Directorii ar trebui să fie doar manageri nu și profesori la clasă. Unii directori fac și orele profesorilor care sunt în concediu medical. Lăcomia lor e mai presus de rezultatele școlare.
Nu le convine? Să plece de unde au venit !!!
Ha! Nu rămâne așa, se va repeta figura cu directorii, ce atâta circ?…
daca n Caragiale era “că sa nu mai rămâie repetent și anul acesta”….aici va fi “că sa nu i vadă triști și luna viitoare”, le au mărit salariile …na!:)
Poate aflam și ce sporuri au prin minister.
întrebare:Cine plătește deplasarea pt cercurile pedagogice care se țin în județe și la care prezenta este obligatorie?
nimeni,își plătește fraierul care se deplasează! cei care nu vin,au același calificativ,ba și gradație de merit,uneori….așa e tara asta,strâmbă…
Vai, cum, dar i-a scos la masă pentru consolidarea echipei și acum se mini-revoltă? Nerecunoscători! 🤣
Poate așa vor vedea și cei din minister ce PROSTII au făcut in tot acest timp, când luau bani inclusiv din avizarea “pseudo-facultăților” ! Să treacă la catedră , dar nu numai in orașe ci și la țară !
aaaa …credeam că revolta e că nu se aplica măririle astea generoase (de la directori) și pentru profesori…de fapt vezi doamne,revolta e pentru cei din ME…ce bârfe de doi lei….pai măriți le și lor,sa nu sufere,saracii …:))
daca sunt nemultumiti sa se duca la catedra, decat sa taie frunza la caini prin minister.