Ligia Deca lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi: Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă la intrarea separată / Nu cred că această decizie se poate lua de la centru

674 de vizualizări
Foto: SNSPA
Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că “fiecare școală trebuie să decidă cum se face accesul în școală, dacă vor fi mai multe intrări, una pentru profesori și una pentru elevi”. Ea a adus în discuție și siguranța elevilor, dând ca exemplu, școli în “clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar”. Amintim, Consiliul Național al Elevilor a cerut Ministerului Educației desființarea intrării separate pentru profesori, iar discuția a revenit recent în spațiul public. Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) spune că intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare. 
  • Liderul Federației Spiru Haret din Educație spune că intrarea separată a profesorilor denotă un respect și chiar dacă este o cutumă, eliminarea ei nu înseamnă modernizarea sistemului de învățământ.

Ligia Deca a spus, legat de propunerea elevilor ca profesorii să nu mai aibă intrări separate în școli, că “fiecare școală să-și prevadă regulamentul de acces” pentru că din punct de vedere al infrastructurii, școlile se află în diverse situații, multe care țin de siguranță.

Este pentru prima dată, în actualul mandat, când ministrul Ligia Deca respinge clar o propunere făcută de Consiliul Național al Elevilor. Organizația, condusă până de curând de Miruna Croitoru și înaintea acesteia de Robert Avram (actualul consilier al ministrului Deca), a susținut constant acțiunile Ministerului Educației, prin poziții de multe ori laudative. O primă poziție critică la adresa ME a venit imediat după schimbarea coducerii CNE, săptămâna trecută, pe situația transportului elevilor navetiști la școală, după ce în 19 județe elevii nu mai pot beneficia de gratuitate în urma unor modificări legislative succesive făcute de minister, conform acuzaților transportatorilor.

Ministra Ligia Deca a făcut declarațiile despre intrarea separată a profesorilor în școli marți, în cadrul unei conferințe de presă la sediul PNL Argeș.

“Cred că în România, din punct de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situații. Avem situații cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar și trotuarul este destul de mult redus și se iese în stradă. Avem școli unde există spații ample de intrare și nu ar fi o problemă să se intre pe același flux. De aceea eu sunt pentru ca fiecare școală să-și prevadă în regulamentul de acces care sunt condițiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile. Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă la intrarea separată, cred că educația trebuie să fie despre dialog, despre învățare reciprocă și susțin faptul ca fiecare școală, în funcție de particularitățile constructive și de siguranță, că până la urmă și planurile de evacuare care se fac pentru situații de urgență depind de infrastructură, de ce fel de culoare, intrări și ieșiri au, deci în funcție de aceste elemente care țin de siguranța copiilor cred că trebuie gândit regulamentul de acces, trebuie decis dacă e nevoie de o intrare, de două intrări, de mai multe intrări. Nu cred că această decizie se poate lua de la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice și elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc”.

Informații de context

Desființarea intrării separate pentru profesori, din școli a fost propusă de Consiliul Național al Elevilor pentru noul statut al elevilor, la finalul lui 2023. Ei spun că aceste intrări separate destinate exclusiv profesorilor sunt interzise elevilor.

Intrările separate în școală nu sunt prevăzute în lege sau în vreun document oficial. Fiecare unitate de învățământ decide asupra acestui aspect. 

Subiectul a revenit în atenția publică recent, într-o dezbatere organizată de scoala9.ro. Părerile au fost însă împărțite. Unii profesori au susținut intrarea separată pentru profesori, alții nu. Citește aici restul opiniilor profesorilor și elevilor pe acest subiect.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) spune că intrările separate în școli pentru profesori, respectiv pentru elevi nu reprezintă o formă de discriminare. Csaba Asztalos a precizat că instituția pe care o conduce a fost sesizată în trecut cu privire la existența intrărilor separate și a scărilor interioare separate pentru cadrele didactice și elevi, în școli, și că a analizat această situație.

La rândul său, liderul sindical Marius Nistor crede că “profesorul este profesor, elevul este elev. Nu putem ajunge în situația în care elevii efectiv trebuie să conducă tot ceea ce se întâmplă într-o unitate de învățământ. Înțeleg că au dreptul, conform legislației vigoare să fie implicați în ceea ce înseamnă activitate a unității de învățământ. Dar la un moment dat, fără supărare, cerințele lor cam depășesc niște limite”. 

Citește și: 

Desființarea intrării separate pentru profesori, din școli, propusă de Consiliul Național al Elevilor pentru noul statut / Sondaj: doar un sfert din 15 mii de elevi susțin că au primit alocații forfetare pentru navetă
Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Nu este discriminatoriu accesul separat în școală pentru profesori / Există un grad extrem de ridicat de persiflare a profesorului și de a subminare a autorității în sistemul preuniversitar. Trebuie să întărim poziția profesorului atât în școli, cât și în societate

Liderul sindical Marius Nistor: Accesul separat în școli al profesorilor este o cutumă, dar eliminarea ei nu înseamnă modernizare / La un moment dat, cerințele elevilor cam depășesc niște limite
Oana Moraru: În România, profesorul e de mult timp abandonat singur la catedră. Da, copilul are nevoie să se simtă bine la școală, dar și sub presiune. Învățarea se întâmplă și cu pasiune, dar și cu constrângere, și cu libertate, dar și cu monitorizare și răspundere

2 comments
  1. Atunci, daca resoectul nu sta in intrarea separata, ia fa-te tu profesor cateva zile si intra odata cu ei. Te culegi de pe jos, isteato!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerea de plată integrală în acest an și în 2023 a diferențelor salariale pentru profesori, respinsă în Comisia de Învățământ din Senat de PSD și UDMR, cu abținerea PNL, potrivit inițiatorilor

Senatorii din Comisia de Învățământ au respins miercuri amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori, potrivit inițiatorilor acestor amendamente – senatori USR.…
Vezi articolul

Salarizarea concurențială a profesorilor, “pe bază de reușite, astfel încât să existe o competiție permanentă”, susținută de Natalia Intotero (PSD), președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților

Salarizarea concurențială a profesorilor, pe bază de „reușite”, este susținută de Natalia Intotero, președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților: „Trebuie să avem o salarizare corespunzătoare, motivată, dar, în egală…
Vezi articolul