“De mult mi-am dorit să fiu și eu în poziția să fac un filmuleț TED”, spunea la sfârșitul lui 2022, la o conferință filmată pe teme de educație, ministrul Ligia Deca. După niciun an, dorința ei este pe cale să se împlinească: prezența ei este confirmată la o conferință de tip TEDx – eveniment independent, mult mai mic decât cele din seria TED, dar care se desfășoară sub umbrela brandului-mamă, unul dintre cele mai mari branduri de conferințe din lume. În ce manieră reușește Deca să-și transforme dorința în realitate?
Ministrul liberal, ale cărui declarații trec automat prin filtrul participării sale la guvernare și la viața politică, participă la un eveniment unde accesul este limitat, contra cost, iar mesajele politice trebuie evitate. Conferința anunțată pentru luna aceasta este organizată de reprezentanți ai Coaliției pentru Educație, inclusiv vicepreședinta acestei organizații, care lucrează de mai mulți ani în contact cu Ligia Deca.
Este vorba despre conferința TEDxPiațaUniriiED, organizată și în trecut. La ediția de acum, programată pentru 11 noiembrie, Ligia Deca apare ca prim vorbitor, cu un discurs pe tema “Misiunea noastră comună, educația”.
- Ce înseamnă, mai precis, ce vrea să transmită ministrul? Potrivit Coaliției pentru Educație, organizație care susține conferința: “Ligia Deca, actualul Ministru al Educației, va deschide seria de prezentări împărtășind lecțiile învățate pe parcursul drumului său profesional pentru a îmbunătăți sistemul educațional”
Evenimentul, ce reunește vorbitori din mediul educațional public și privat, dar și din mediul ONG, este unul cu acces contra cost, prețul biletului fiind de 50 de lei. Acești bani trebuie folosiți, conform standardelor de licență TEDx, doar pentru organizare, nu și pentru plata vorbitorilor. Însă existența prețului poate limita considerabil accesul public la mesajele ministrului în funcție, totul depinzând de deciziile organizatorilor și limitările stabilite de licență în ceea ce privește popularizarea conținutului din conferință.
TEDx este o serie de conferințe independente, organizate la nivel local în condiții mult mai puțin restrictive decât conferințele TED. Anual, se estimează că au loc aproximativ 3.000 de conferințe TEDx la nivel internațional. Ele trebuie să respecte o serie de standarde și condiții impuse de TED.
Aceste reguli spun, între altele:
- Conferințele pot fi urmărite, cu prezență fizică, de până la 100 de persoane, cu posibilitatea extinderii cu încă 100 de persoane, care să urmărească o transmisie a evenimentului din altă locație.
- Conferințele nu pot fi transmise TV sau prin platforme TV on-demand, nu pot fi incluse decât în secvențe scurte în transmisiuni audio. Pe de altă parte, ele pot fi transmise pe web, la liber, pe canale TEDx.
- Conferințele nu pot avea o agendă comercială. Totodată, nu sunt admise mesajele politice – nu pot fi admise mesaje în favoarea sau împotriva unor politici, partide, platforme politice, lideri politici. Or, mesajul Ligiei Deca, potrivit prezentării Coaliției pentru Educație, este despre propria sa carieră, care de anul ăsta înseamnă și calitatea de om politic, membru PNL și ministru.
- Conferințele nu pot fi organizate pentru profit și nici pentru plata vorbitorilor. Totodată, nu sunt admiși bani din partea vorbitorilor.
- Organizatorii nu pot avea calitatea de vorbitori la evenimentele la care lucrează.
Prezența unor miniștri la evenimente TEDx este rară. Sebastian Burduja, pe când era ministru al Cercetării, a mai avut o astfel de participare în urmă cu un an, la Constanța. S-a întâmplat, mai des, ca foști miniștri să vorbească la evenimente TEDx, dar după încheierea mandatelor.
- Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației să explice participarea ministrului Ligia Deca la această conferință cu acces contra cost și vom publica răspunsul în momentul în care îl vom primi.
Organizatorii conferinței TEDx
Evenimentul TEDxPiataUniriiED, cu mulți vorbitori din mediul învățământului particular, dar și cu reprezentanți ai învățământului public, îi prezintă pe propriul site, ca project manageri, pe Fabiola Hosu și Alex Vesa. Pre și post-event manager este Simona Crisbășanu. Alex Vesa a fost organizator și la un eveniment cu același nume desfășurat acum aproape 5 ani, perioadă în care semna și articole pe mai multe siteuri, în calitate de “alumn Teach for Romania” (până în 2020).
- UPDATE Ulterior publicării acestui articol, Fabiola Hosu a fost înlăturată de pe lista membrilor echipei TEDxPiataUniriiED.
Simona Crisbășanu este președintele Federației Coaliției pentru Educație, iar Fabiola Hosu – vicepreședinte al acestei organizații și fondatoare Questfield, o școală particulară din Voluntari.
- Coaliția pentru Educație este o organizație prezentă puternic în dezbaterile pe o serie de teme majore din învățământ. Între altele, aceasta semnala, în primăvară, că aprecia și regăsea o serie de propuneri ale sale în proiectele de planuri-cadru pentru liceu, care au stârnit un val de controverse și critici în acea perioadă. Coaliția spunea că a lansat încă din 2020 o propunere de planuri-cadru pentru liceu. Recent, organizația și-a exprimat deschis sprijinul pentru propunerea Ministerului pentru profilul absolventului de liceu, chestiune în care s-a implicat activ, din timp.
Fabiola Hosu lucrează, la rândul ei, de mulți ani în contact cu ministrul Ligia Deca. Potrivit profilului ei LinkedIn, a fost, a fost din 2017 membru al Grupului de lucru pentru educație timpurie în cadrul programului prezidențial România Educată, coordonat pe atunci de Ligia Deca, în calitate de consilier prezidențial. Același profil arată că din 2022 este lider al grupului de lucru pentru Curriculum al alianței “O Voce pentru Educație”.
De notat că, pe 26 octombrie, în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin al ministrului Educației prin care se aproba o listă a “unităților de învățământ preuniversitar care pilotează descentralizarea curriculară la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal teoretic”. Printre acestea se numără și școala fondată de Fabiola Hosu: Școala Gimnazială Questfield din Voluntari, pentru clasa pregătitoare-clasa a VIII-a.
- Pilotarea, se arată în ordin, fără alte clarificări, “se face prin derogare de la normele privind planurile-cadru de învățământ pentru nivel primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică”.
Fabiola Hosu este prezentată și ca vorbitor în cadrul conferinței TEDxPiațaUniriiED, conform agendei acesteia. Or, potrivit regulillor TEDx, organizatorii și sponsorii nu pot fi vorbitori. Coaliția pentru Educație și Questfield figurează, de asemenea, ca parteneri de dezvoltare ai evenimentului, alături de alți sponsori prezentați ca “Main Partner” sau “Partners”.
Coaliția pentru Educație promovează, de câteva zile, evenimentul TEDx în care este așteptată Ligia Deca, iar o zi după aceea organizează un alt eveniment, o “neConferință” ce poartă numele discursului pregătit de Ligia Deca pentru TEDx, “Misiunea noastră comună – Educația”.
O dorință mai veche
Amintim că Ligia Deca și-a exprimat public dorința să aibă un discurs care să rezulte într-un “filmuleț TED”. În decembrie anul trecut, la Conferința “EducOm Împreună” (fără legătură cu TED), ea spunea de la bun început:
“Bună seara tuturor! Pentru mine este o mare onoare și bucurie să fiu în seara aceasta cu dumneavoastră. De mult mi-am dorit să fiu și eu în poziția să fac un filmuleț TED. Nu mi-a ieșit niciodată (…).”
10 comments
De mult mi-am dorit să fiu și eu în poziția să fac un filmuleț TED – Pai parca s-au facut doua. Cu ursuletul ala pornache. Nu? Deca….ce rol vrei sa joci?
“Ligia Deca își îndeplinește un vis” – Ce a ajuns Guvernul Romaniei si ce a ajuns scena politica din Romania! Pista de lansare pentru “Surprize Surprize” si “Vise la cheie”.
Doamna Deca, unde este raportul cu fiecare leu cheltuit de d-voastra de cand sunteti ministru? Ce puteti sa cumparati ca “profesor” (hahahaha) de 450 de lei? In ce parte a Romaniei traiti domnia voastra? Cred ca 99% (daca intelegeti procentele, daca nu …) , va invita sa vorbiti in curtea de la Constanta cu curcile! De la ele ati invatat politica, cu ele sa faceti cariera.
In alta ordine de idei, ma intreb cat de mult a scazut targetul la TED Talks de a ajuns orice parlamentar manjit sa vorbeasca acolo? Inainetea lui Deca as invita pe Dragnea, Dancila, Basescu, Cirobea, Ciuca si multi, multi altii.
Ne vei face de rusine, ca Dancila. Vad ca si acolo functioneaza pilele ”… TEDx organizată de o persoană cu care a lucrat …”. Esti paralela cu educatia, ca si Iohanis, cel ce te-a propulsat.
mare brânză, orice prost poate vorbi, cine-i asculta?unii tot că ei. Vorba multa sărăcie și risipa,nu realizează nimic constructiv, au rămas și fără profesori :))
Și-n autobuz poți vorbi, valoarea vorbelor e aceeasi
da cu marile de la 1 ianuarie cum ramane , duamna deca ?
Se maresc pensiile speciale, adio marire la profesori.
sa platim Tedx cu cardul de prima didactica:))
Doamna Hosu o fi organizator, dar este si coordonatoarea grupului de lucru care a dezvoltat profilul absolventului tocmai pus in “dezbatere”, invitata special de ministra sa ia acest rol. Și colegii dumneaei din Coaliția pentru Educație au fost majoritari in comisia de selecție a școlilor pilot, unde au pus o presiune maxima pentru a fi acceptata și scoala doamnei, Questfield, dupa ce fusese inițial respinsă. E clar ca ăștia sunt acolo doar pentru a se asigura ca școlile lor private vor putea sa facă pe viitor cum vor ei, nu pentru a face bine celor din sistemul de stat, care nu au decât sa își asume sau nu ce propun ei, ca oricum scopul este sa fie lăsat sistemul de stat in urma, înecat in schimbări fără sens. Asa înțelegem cine o conduce pe Ligia Deca din umbra și o împinge la lumina pe TEDx 🙂
Visul de marire al incompetentilor: sa dea bacu la 30 de ani si sa termine facultatea la 40 de ani, sa ajunga in penele, pesede sau udemere, sa-si plateasca un doctorat original si mai nou sa debiteze aiureli la TED.
Doamna doctor va explica cum a crescut motivatia elevilor cu bursele de merit si cum a devenit Romania Educata un succes galactic.
Foarte suspecta “colaborarea” dezinteresata intre cele doua personaje feminine principale, mentionate aici. Manipularea publicului credul devine tot mai subtila (sa ma ierte Dumnezeu daca gresesc !)>