Ministrul Educației, Ligia Deca, a evitat un răspuns tranșant când, în conferința de presă de luni, a fost întrebată în mod repetat în legătură cu o eventuală demisie sau “linie roșie” peste care nu poate trece, în urma unor modificări majore asupra proiectelor de legi ale educației, când acestea vor ajunge în Parlament. “Mă voi gândi la alte acțiuni”, a spus ea inițial, vorbind despre momentul în care legea nu ar mai reprezenta “punctul de vedere al Ministerului Educației”. Când întrebarea a fost reluată sub altă formă, ea și-a exprimat încrederea că după procedurile parlamentare rezultatul va fi un set de “legi bune” și a spus că “nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi”.
Ea a indicat, în același context, pe care dintre elementele proiectelor de legi le considerate a fi cele mai importante, apelând, însă, la termeni generici: “Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele”.
Ligia Deca, în conferința de presă:
Reporter: Care este linia roșie peste care nu veți trece? Ce modificări nu veți accepta?
Ligia Deca: ”Da, urmează o dezbatere parlamentară. Eu îmi doresc și voi fi în Parlament să apăr aceste forme pe care noi le scoatem în dezbatere. Mi se pare absolut normal ca prevederile care vizează susținerea elevilor, susținerea carierei didactice, programele naționale care asigură calitatea și echitatea sistemului să rămână și mă voi lupta pentru ele. În momentul în care voi considera că legea sau legile nu mai răspund la nevoile sistemului și nu mai reprezintă punctul de vedere al Ministerului Educației, sigur că atunci mă voi gândi la alte acțiuni.”
Reporter: (…) Luați în calcul demisia în cazul în care acest pachet legislativ, în urma dezbaterii parlamentare, ia o altă formă?
Ligia Deca: “Eu voi lupta ca acest pachet legislativ să-și atingă scopul. Nu cred că atunci când este greu trebuie să dai înapoi, mai ales când este vorba de 3 milioane de copii. Și, așa cum spuneam, voi face tot ce-mi stă în puteri, împreună cu colegii din coaliție și cu actorii din educație, ca legile să treacă prin Parlament și să își păstreze toate elementele pozitive. Am mare încredere că acest timp de reflecție pe care l-am parcurs va garanta această stabilitate, inclusiv în procedura de dezbatere parlamentară, fără a înlătura niciun fel dreptul Parlamentului de a aduce îmbunătățiri legilor. Deci, eu am mare încredere că procesul legislativ va rezulta în adoptarea unor legi bune.”