Ligia Deca, întrebată de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: “Evaluările privind performanța ministrului pot fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal”

6.509 vizualizări
Sursa: Captura video
Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de Edupedu.ro în conferința de presă susținută vineri, de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii: “Evaluările privind performanța ministrului putând fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal și că toți copiii își pot da examenele”, a spus Ligia Deca.
  • Pe 25 mai, la 3 zile de la începerea grevei generale, premierul Ciucă le transmitea profesorilor că România e fruntașă la creșterea economică, dar nu poate să le dea mai mulți bani.

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată în conferința de presă în care a vorbit despre ordonanța de urgență dată pe 1 Iunie de guvern privind majorările salariale forțate, de ce nu și-a dat demisia, în condițiile în care timp de o săptămână guvernanții au mințit public profesorii că nu se pot face creșteri de salarii.

Ligia Deca a spus: “consider că rolul unui ministru în situație de criză e ca gestioneze situația de criză și să sprijine oamenii din interiorul sistemului. Evaluările privind performanța ministrului putând fi realizate după ce ne reasigurăm că sistemul de învățământ continuă în mod normal și că toți copiii își pot da examenele”.

Informații de context

Pe 25 mai, la 3 zile de la începerea grevei generale, premierul Ciucă le transmitea profesorilor că România e fruntașă la creșterea economică, dar nu poate să le dea mai mulți bani. La vremea respectivă, oferta Guvernului era doar de vouchere pentru cariera didactică în valoare de 2500 de lei în două tranșe: în iunie și octombrie anul acesta.

În aceeași zi, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă, Dan Cărbunaru spunea că „nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, în momentul în care pentru a treia zi la rând le-a oferit sindicatelor aceleași „soluții”, refuzate de angajații din învățământ inclusiv printr-un protest masiv în București și în țară, în stradă.

Trei zile mai târziu, pe 27 mai, Ministrul Muncii, Marius Budăi a spus și el că „nu tratăm Educația ca la piață, mai pune tu, mai dau eu și vedem unde am ajuns” și că „dacă am majora salariile în Educație, se pune în pericol atragerea fondurilor din PNRR”.

Despre fondurile PNRR, Edupedu.ro a scris cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari.

Ce conține Ordonanța adoptată de Guvern în ședință extraordinară pe 1 Iunie și publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi

Legea 153/2017 a fost modificată prin ordonanță de urgență, de către Guvern, fără să existe un acord cu sindicatele din Educație pe acest modificări. Prin abuzul de putere făcut de premierul Nicolae Ciucă, acesta și guvernul pe care-l conduce, au impus condițiile stabilite arbitrar, fără să țină cont de referendumul făcut de sindicate printre profesori și personalul nedidactic, aflați în grevă generală din 22 mai.

La începutul ședinței de Guvern de joi, 1 iunie 2023, Ciucă a anunțat că de Ziua Copilului salarizarea profesorilor se va schimba „radical”, acordând o majorare cu 585 de lei pentru profesori și 250 lei pentru nedidactic. Șeful executivului nu a spus nicio vorbă despre faptul că profesorii au respins aceste sume.

Grilele de salarizare adoptate de Guvern, forțat, pentru profesori și cadrele didactice auxiliare au intrat în vigoare de la 1 iunie 2023. Vezi aici care sunt salariile de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, în vigoare de luna aceasta. Exemple de calcul făcute de ministerul Educației, vineri, 2 iunie.

Ce vor profesorii

Sindicatele din Educației au respins oferta Guvernul înainte ca acesta să aprobe în Guvern Ordonanța de urgență. De marți încolo vor continua acțiunile de protest, au declarat pe 1 iunie, liderii de sindicat.

  • Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;
  • Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic).
Citește și:
Ciucă le transmite profesorilor că România e fruntașă la creșterea economică, dar nu poate să le dea mai mulți bani
Marius Nistor, FSE: Domnul de la Ministerul Muncii are o problemă legată de Educație. Cum ai tupeul să declari, atunci când ai 200.000 de angajați din învățământ în grevă, că noi nu suntem la piață, mai dă, mai ia? La fel ca purtătorul de cuvânt al Guvernului, ar trebui să ia pixurile lăsate de profesori în Piața Victoriei și să-și scrie demisia
BREAKING „Nu suntem la piață și, ca atare, nu operăm cu oferte, nici măcar la mall“, spune Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre noile solicitări ale sindicatelor, în timp ce anunță că Executivul va aproba ceea ce le-a oferit acum două zile și profesorii au refuzat: bani de cărți și prime, în loc de majorări ale salariilor
Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari

18 comments
  1. Beneficiarii sistemului de educație au fost uitați. Sistemul de educație există pentru interesele profesorilor: salarii cât mai mari, vacanțe cât mai multe, săptămâni eco-meco cat mai multe că nu se face mare brânză, meditații făcute doar pentru ca elevul să treacă clasa. Chiar și acum, ore s-au făcut doar la unele discipline pentru ca unii profesori să-și dea gradele.
    Niciun jurnalist nu a fost interesat de faptul că asistăm iar la o pierdere educațională pe care ministrul se face că nu o vede. Să știți, dragi jurnaliști, că educația nu înseamnă să ai media încheiată și să intri in examene și că nu toți copiii sunt an terminal.

  2. Nu se poate solicita demnitate unui om care a trăit excepțional de bine și fără ea. Este un paradox care aparent pare că lovește doar clasa politică și serviciile de resocializare din penitenciare, însă în realitate afectează toată societatea românească. La orice pas găsești câte un armistițiu cu umilința, cu nedreptatea, cu abuzul, făcut în numele unei liniști, unei stări de neconflictualitate, unei conformări smerite, dar deseori interesate, cu destinul plin de ghinion al celor din jur.

    1. serviciile de resocializare din penitenciare? Va referiti la probatiune? adicatelea sa se inteleaga din rationamentul dvs ca oamenii din probatiune sunt lipsiti de demnitate?
      sunteti, cu caldele urari de bine, cam confuz in exprimare.

      1. Da, se putea găsi o formulare mai clară. Mulțumesc pentru șansa unei explicații suplimentare. Ideea este că foarte greu poți corecta, prin serviciile educaționale din penitenciar, lipsa de demnitate a unor infractori proveniți din mediul politic, câtă vreme au fost nu doar îmbogățiți, dar și cinstiți excesiv de societate, lipsa onorabilității fiind deseori percepută drept o calitate (vedeți lecția cu înghițitul broaștei la intrarea în politică). Pentru angajații acestor servicii, pare o misiune imposibilă să descrie conceptul de demnitate unor performeri ai lipsei ei.

        1. cu tot respectul:
          1. probatiunea are ca tinta finala “reinsertia sociala” ca placa turnanta in reducerea procentului de recidiva. probatiunea nu educa! Educatia este un proces deliberat in care individul adera in mod consimtit la valorile definite.
          2. demnitatea ori lipsa acesteia sunt componente intrisece ale educatiei dobandite in procesul de formare a individului ca fiinta sociala- si incepe din familie.
          3. in fisa postului unui politician intra si ceea ce se numeste “persuasiune sau seductie electorala”, altfel, o capacitate de impachetare in cei 4 P ai lui Kotler a unui produs de marketing- alesul. Un bun politician persuadeaza si o face si cu costul demnitatii, fara ca aceasta sa insemne ca nu o are, ci ca nu este conditie necesara in persuasiune.
          4. faptul ca infractorii sunt “cinstiti ori imbogatiti de societate” este o reflexie a coruptiei din noi insine care nu trezeste nimic in noi pentru ca o avem. daca nu am avea-o am indeparta-o prin greva. dupa cum spuneati – armistitiul cu abuzul.
          Acest popor jigneste in fiecare zi zeci si zeci de generatii de români care au muncit, au suferit si au murit pentru demnitate. In stratigrafia arheologica a fiintei nationale, toti inaintasii nostri sunt straturi axiologice suprapuse in secole de durere. Sa ne fie rusine de vascozitatea morala si impotenta noastra umana cu care macinam ceea ce ne-au lasat altii, fara sa meritam catusi de putin.

  3. În democrație demisia e act de onoare și responsabilitate. Ea e pupila lui dulap care a fost parașutată acolo fără nicio experiență la catedră. Un incompetent pus ca alți incompetenți in posturi cheie. Nu vă întrebați de ce nu merge nimic la noi. Raspunsul îl vedem zilnic.

  4. E sluga perfectă. Obedienta ideală. De ce ar demisiona un om fără coloană vertebrală? De ce s-ar scuti guvernul de un asemenea preș? E o persoană care se ține bine în tăvăleala publică, ajutată de un grad de nesimțire cu mult peste medie.

  5. Nu-și dă demisia pentru că nu are onoare. În cabinetul lui Ciolacu, tot ea e propunerea pentru Educație.

    Deci nu e vorba de performanță, ci de ciolan.

    1. Voi de ce nu va dați demisia dacă salariile sunt așa mici? Oricum performanța este zero. Veniți in privat sa vedeți ce înseamnă munca!

      1. Nu ne dăm demisia ca să vă facem vouă în ciudă.

        Iar serios, pentru că ne-am ales o profesie, nu un martiriu. Vrei educație de calitate? Plătește pentru ea.

        Altfel, dacă faci parte din una din MULTELE categorii exceptate de la plata impozitului, zic să te uiți în oglindă și să-ți bați obrazul.

      2. S-ar putea face si asta, dar ar fi exact ce reclami de obicei. Ar suna ca o razbunare la adresa elevilor. Ne pasa de elevii nostri. Problema e ca orice greva se face cu mijloacele muncii pe care o prestezi. Nu cu elevii avem ceva de impartit, ci cu guvernul si uneori cu parintii din categoria ta.

      3. Pleacă ma cu privatul tău. Nu e vina noastră ca la cablaje auto pentru ca atâta ai învățat la viața ta.

      4. Ca de obicei apare cate un dac performant din privat. Dacă mediul privat este așa bun , de ce suntem atat de săraci ?
        Unde e evaziunea fiscală mai mare?
        Nici unii nici altii nu sintem mai buni!

      5. Sau ai putea să pleci tu din privat dacă muncești așa de mult. Caută-ți un post la stat – bani mulți și nu faci mai nimic.

      6. cine o să îți educe copiii și nepoții dacă toți mergem in privat?
        la asta te-ai gândit?
        nu ai înțeles nimic stimabile domn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu și-a respectat promisiunea pentru profesorii debutanți, de a le acorda salariul mediu pe economie în 2024: „Grilele de salarizare includ un nivel absolut decent pentru profesorii debutanți” / Aceștia primesc 250 de lei în plus, de la 1 ianuarie și încă 200 de lei de la 1 iunie

„Un nivel absolut decent”, așa califică ministrul Educației, Ligia Deca, salariul profesorului debutant pentru anul 2024, prevăzut în grilele de salarizare aprobate joi de Guvernul Ciolacu prin ordonanță de urgență.…
Vezi articolul

Scandalul schimbării numelui Liceului Vulcănescu: secretarul de stat PSD Florian Lixandru a intervenit la directoarea școlii ca aceasta să-i permită accesul în liceu senatoarei ex-AUR Diana Șoșoacă, pe motiv că este demnitar

Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru a sunat-o pe directoarea Liceului Mircea Vulcănescu din Capitală, căreia i-a transmis să o primească în liceu pe senatoarea ex-AUR Diana Șoșoacă,…
Vezi articolul

Ghid de Admitere la liceu 2021. Cum se completează fișa de admitere, cum se face calculul mediei pentru repartizarea computerizată, care este calendarul pentru perioada următoare și ce noutăți au fost introduse anul acesta

În perioada 16-22 iulie 2021, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admiterea la liceu 2021, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației. Primul pas în alegerea opțiunilor este identificarea…
Vezi articolul

UPDATE Inițiativa PSD cu impact bugetar de peste jumătate de miliard pe lună, adoptată de Senat: Toți profesorii din România să primească un stimulent 2.000 de lei pe lună pe perioada stării de alertă și de urgență. Restul angajaților din școli să primească 1.500 de lei pe lună

UPDATE: Senatul a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000…
Vezi articolul