Ligia Deca: În ciuda mitului că avem prea mulți studenți, suntem în urma mediei europene. Doar 26% dintre elevii din mediul rural promovează Bacalaureatul și 15% se înscriu la universitate

3.802 vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„În ciuda mitului că avem prea mulți studenți, suntem în urma mediei europene, chiar semnificativ statistic și nu suntem încă la nivelul de absolvenți de învățământ superior care să ne permită cu adevărat o economie bazată pe cunoaștere”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la dezbaterea privind apelul Primul student în familie, de pe 2 aprilie. 

Ligia Deca a prezentat date privind numărul absolvenților de liceu din 2018 care au urmat studii universitare, doar 15% dintre elevi din mediul rural se înscriu la universitate.

„În toamna anului 2017 erau înscriși aproape 150.000 de elevi în ultimul an de liceu, deci clasa a XII-a sau a XIII-a și puțin peste 44% dintre aceștia au făcut pasul către studiile universitare un an mai târziu. Dacă ne raportăm strict la elevii din mediul rural, din aceeași generație, doar 26% dintre aceștia promovează bacalaureatul, iar procentul celor care se înscriu mai departe la studii universitare este de aproximativ 15%.”

Declarațiile ministrului Educației despre programul Primul student în familie

„Apelul de proiecte Primul student în familie, lansat de de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în colaborare cu Ministerul Educației, ia în calcul o realitate pe care o știm și din statisticile europene, dar o și simțim în România, și anume aceea că este mult mai probabil să devii student dacă părinții tăi au fost studenți sau măcar unul dintre ei.

Este vorba despre o alocare bugetară semnificativă. Vorbim despre 50 de milioane de euro fără TVA din Programul operațional educație și ocupare.

Acești bani vor fi folosiți pentru activități menite să crească egalitatea de șanse din învățământul superior românesc, aceste activități putând fi, de exemplu, măsuri de tip puncte pentru tranziția în universitate, acordarea de subvenții, acordarea de fonduri pentru activități de consiliere și orientare în carieră, schimburi de experiențe între elevi și studenți care fac parte din grupul țintă al proiectului, ș.a.m.d. 

Ne așteptăm ca acest proiect să nu fie doar un proiect care sprijină un grup țintă vulnerabil. Este vorba și despre un proiect care potențează misiunea de mobilitate socială a educației. Nu vorbim despre reproducerea unor inegalități deja existente în societate, ci despre rolul educației ca instrument prin care poți, indiferent de statutul familiei în care te naști, să mergi cât mai departe, atât de departe cât este potențialul fiecăruia. 

Tranziția dintre liceu și universitate în România încă este anevoioasă. În ciuda mitului că avem prea mulți studenți, procentele europene ne spun clar că suntem în urma mediei europene, chiar, aș zice eu, semnificativ statistic. Și nu suntem încă la nivelul de absolvenți de învățământ superior care să ne permită cu adevărat o economie bazată pe cunoaștere. 

În toamna anului 2017 erau înscriși aproape 150.000 de elevi în ultimul an de liceu, deci clasa a XII-a sau a XIII-a și puțin peste 44% dintre aceștia au făcut pasul către studiile universitare un an mai târziu. Dacă ne raportăm strict la elevii din mediul rural, din aceeași generație, doar 26% dintre aceștia promovează bacalaureatul, iar procentul celor care se înscriu mai departe la studii universitare este de aproximativ 15%.

Dacă ne raportăm la ultimele date privind abandonul universitar, acesta este de aproximativ 45% la nivelul programelor de licență, fie de trei, fie de 4 ani, fiind în linie cu valori similare înregistrate în statele OECD.

Pentru a îmbunătăți procentul de participare al populației la învățământul superior, este clar că avem nevoie de o îmbunătățire și a retenției, nu numai o îmbunătățire a procentului de acces la învățământul superior

Practic, pentru a putea să avem un program de succes, avem nevoie de o colaborare foarte bună între universități și unitățile de învățământ preuniversitar. De aceea contăm pe dvs. pentru a ne propune proiecte inovative și mai ales adaptate nevoilor generației actuale.” 

Citește și:
Sprijin financiar de 300 de lei pe lună pentru elevi de liceu și 330 de lei pe lună pentru studenți, prevăzut în apelul „Primul student din familie”. Liceele și Universitățile pot depune proiecte până pe 31 mai 2024
Rata abandonului școlar la final de gimnaziu – de 3 ori mai mare la sate decât la nivel național, în 2021-2022 / Situație ieșită din comun la oraș: mai mulți elevi din cohortă au încheiat, în 2022, clasa a VIII-a decât s-au înscris la pregătitoare – Raport
Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar
Diferențe uriașe între abandonul școlar din mediul urban, care este sub 5%, și cel din rural, care este peste 25%, spune ministrul Educației

8 comments
  1. Realitatea în lume este că și în România cred că este jumate preșcolari/școlari ,elevi/studenți sunt săraci și jumătate își permit cu bani cum să termine liceu (4 sau 5 ani), facultate (licențiat 4 ani) sau colegiu (4 ani ?)sau rezidențiat(6 ani) sau postliceală(se face 3 ani sau 4 ani) apoi urmează masterat (1an sau 2 ani) ,doctorat (4ani ?) când ei nu au bani ca să plătească Taxa de școlarizare, masă de la cantină ,de băut, transport, cazarea + alte taxe (ex.rechizite …etc)….ca termini liceu , facultate îți trebuie bani mulți de ce la facultatea nu are alocație , indemnizație card de student , dacă nu îți intră în cap meseria pe ureche vine pe altă ureche plecă informații degeaba ai diplomă de meserie angajare și tu nu știi să faci nimic nu ști meseria ta atunci locul tău este la căpșuni străinătate, cioban ,la Makita ca operator…,la pază ,call -center, ospătar…deci e vina ta nu a profesorului că nu îți intră în cap informații că tocești ..accesta este adevărul , realitatea în toate țările lumii.nu numai în România…..

  2. Asta nu inseamna ca toata “lumea trece clasa” (deci aplicarea la modul serios a
    repetentiei) si ca trebuie sa avem mai multi studenti chiar daca ei sunt analfabeti!
    Aceste masuri aplicate la noi pana acum au adus dezastru in societate, care vede
    ca sunt in posturi de conducere peste tot analfabeti functional incompetenti! Luati
    doar masuri naturale in vederea cresterii nivelului de pregatire si nu mai fortati
    statistica cu masuri mizerabile pentru toata societatea romaneasca…

    1. sunt analfabeți că nu le place cartea sau că nu are Bani liceeni , studenți, săraci din famili defavorizate că săși termine studiile pentru liceeni trebuie bani de transport, de mâncare, de băut, de rechizite … pentru studenți le trebuie bani de cazare , masă și băut de la cantină, de transport, + alte taxe (ex.rechizite…etc) și cei de la grupa mică grădiniță până în clasa a 8 a trebuie bani de pachet (de băut ,de mâncat) ,+ rechizite,+ fondul școlii….etc….

  3. Vreți o țară plină de titrați? Majoritatea absolvenților cu studii superioare sunt șomeri sau ocupă locuri de munca sub pregătire (lucrători comerciali, distribuitori, operatori call center, etc.). Când se sparge țeava, se defectează automobilul sau când zugrăvești casa, vrei ca lucratorul chemat să aibă studii superioare? Facultatea, ca și liceul nu este pentru toată lumea. Societatea are nevoie și de muncitori.

  4. Așa este. Numai că, în occident, din 1000 de studenți care intră la facultate, 500 iau licență…la noi, trec toți, pt că fabricile de diplome, trăiesc din taxele lor. Ce să faci în România cu atâția licențiați?! Unde-i integrezi, când ai o economie vai și amar. Universitățile de la noi, au apărut ca ciupercile după ploaie. De mulți dintre profesorii universitari nu a auzit nimeni de ei, nu au operă. Dacă s-ar verifica cele câteva broșuri sau articole scrise , s-ar înroși total softul antiplagiat. Deci, asta este, scoatem licențiați, pe banda rulantă, fără nici o bază științifică…și îi angajam pe șpăgi și nepotisme, și ne plângem că e țara plină de incompetenți…va fi mult mai rău….din păcate. Trebuie desființate aceste fabrici de diplome, altfel ajungem de râsul lumii, nu al Europei .

  5. Hai să-i băgăm pe toți analfabeții la facultate ca sa fim ca media europeană.
    Și așa nici 20% din absolvenți nu lucrează în domeniul absolvit.

  6. Chiar nu intelegeti ca politica de “prevenire a abandonului scolar” s-a transformat in “toata lumea trece clasa”. Dezastru examenelor nationale, atat de evaluare natiobala cat si de bacalareat, este genetat de aceasta politica iresponsabila! In egala masura a contribuit si tulburarea procesului de invatamant de comportamentul huliganic al elevilor, care a fost tolerat de conducerea institutiilor de invatamant pentru a “da bine” in ochii superiorilor ierarhici, numiti politic si care i-au “numit in functii” pe criterii de clientelism politic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul FIL pentru literatură, al celui mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice / Cum a primit vestea: “Țârâitul persista, așa că până la urmă am răspuns, foarte îndoit”

Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat luni în Mexic Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului,…
Vezi articolul

Perspective pentru 2023 la UMF Carol Davila: Centru de simulare medicală în toate specialitățile și curricule educaționale pentru studenți la medicină, profesioniști din sănătate și pacienți

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” are în vedere în 2023 un Centru de simulare medicală în toate specialitățile, astfel încât studenții să poată să vină să facă simulare…
Vezi articolul

Ludovic Orban: Numărul de elevi cu COVID-19, ca procent, a fost de 6,3% pe populație școlară. Nu există o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor pe această categorie de vârstă / În școli și universități, deciziile comitetelor pentru situații de urgență să țină cont cu strictețe de reglementările legale, nu de bunul plac al unor directori de școli

Premierul Ludovic Orban a declarat în această seară că “este evidentă o tendință de creștere a numărului de cazuri” de infectare cu noul coronavirus, motiv pentru care le-a cerut comitetelor…
Vezi articolul