Ligia Deca evită, într-o adresă către profesori, orice referire la greva din școli: Vă asigur, stimați colegi, de întreaga mea considerație – document

4.695 de vizualizări
Foto: gov.ro
„Vă asigur, stimați colegi, de întreaga mea considerație și vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră în bunul mers al procesului educațional!”, le-a scris Ligia Deca, ministrul Educației, profesorilor, potrivit unei adrese către inspectoratele școlare. Documentul a fost trimis vineri, 2 iunie, în contextul în care Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență majorarea salarială pe care profesorii au respins-o. În adresă semnată de ministrul Educației nu se face nicio referire la cadrele didactice care sunt în grevă generală din data de 22 mai, ci doar la ordonanța de urgență. Vineri, 2 iunie, a avut loc prima conferință de presă a ministrului Educației de când a început greva profesorilor.
  • Greva generală în educație a început luni, 22 mai. Până marți, 6 iunie, elevii și profesorii sunt în vacanța începută joi, de Ziua Copilului. Federațiile sindicale au anunțat, într-un comunicat de presă, duminică, 4 iunie, că va continua greva generală din Educație.
  • Sindicatele l-au acuzat sâmbătă, 3 iunie, pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: ele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării.

„De asemenea, precizam că în Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență nr. 53/2023 este menționat faptul că salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit în viitoarea lege a salarizării, etapizat, la nivelul salariului mediu brut pe economie. Acest lucru reprezintă un angajament al Guvernului României că principiile stabilite de Ministerul Educației împreună cu federațiile sindicale reprezentative vor fi respectate”, se arată în informarea semnată de Ligia Deca.

Întrebată despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie, Deca a răspuns că „este semnată, ca ordonanța, de cei doi miniștri inițiatori, de ministerele avizatoare, de vicepremier și de premierul României.”

Conform Curții Constituționale, nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea ordonanței, fără să aibă o altă valoare.

„Suntem convinși că eforturile Ministerului Educației de a finaliza în bune condiții activitățile specifice acestei perioade sunt dublate de dorința fiecăruia dintre dumneavoastră ca toți copiii să finalizeze în condiții optime anul școlar 2022-2023, iar elevii din anii terminali să susțină examenele naționale conform calendarelor actuale”, potrivit adresei menționate mai sus.

Documentul poate fi consultat mai jos:

Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală

  • De Ziua Învățătorului, Nicolae Ciucă a transmis că „în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate”.
Citește și:
Mesaj al premierul lui Ciucă, de Ziua Învățătorului, după ce a aprobat cu forța OUG fără un acord al cadrelor didactice și după o serie de minciuni: Am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ / Greva profesorilor continuă
Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală
BREAKING Greva profesorilor continuă – anunță cele două sindicate din preuniversitar: „Această grevă nu este doar pentru salarii” / „Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase! Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională”
BREAKING Sindicatele acuză purtătorul de cuvânt al Guvernului că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial: Sindicatele nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării
Ligia Deca, despre „valoarea“ notei de fundamentare în care apare garanția cerută de profesori că de anul viitor salarizarea în Educație va porni de la salariul mediu pe economie: Are semnăturile a doi miniștri / Nota de fundamentare a unei OUG adoptate este un simplu document care facilitează înțelegerea OUG, fără nicio altă valoare, potrivit CCR
Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat

5 comments
  1. De VORBE politicianiste s-au saturat toti oamenii care chiar muncesc in tara asta si-s platiti cu salarii jenante.

    Pt cei din invatamant ar fi necesara o marire cam de 80% (daca nu chiar dublarea salariilor NETE actuale) pt a acoperi promisiunile neonorate din 2008 incoace, pt a aduce salariile din invatamant la nivelul cuvenit pt 2023 si a acoperi inflatia actuala.

    Acele sume nete de 200-585 propuse sunt derizorii, iar promisiunile pt cresteri peste trei ani sunt …cel putin cinice.

    Nu mai „cadorisiti” cadrele didactice cu vorbe goale, doamna ministru, domnilor politicieni!
    Recunoasteti-le angajatilor din invatamantul romanesc statutul de onoare pe care-l merita in societatea tarii si ONORATI-I cu salarii decente ACUM!
    Fapte, nu vorbe!!

  2. Mai Deca ,tu ai considerație doar pentru securiștii care te au numit sa fii păpușa de serviciu de la teatrul de păpuși numit Ministerul Educatiei.

  3. Stimați decidenți ai soartei Educației! Mulțumim pentru toate cuvintele frumoase , de Ziua Învățătorului, dar știti bine, că facturile, ratele, chiria, etc., nu înlocuiesc salariile decente, pe care le reclamam , de zeci de ani ! Considerația, respectul sunt legate și de standardul nostru de viață ! Cu considerație, ….

  4. Stiti care e raspunsul nostru? Ne-am saturat sa ne considerati prosti. Ne-am saturat sa aratati ca nu ne respectati. Cand ati spus ca un buget de 2% din PIB este suficient ptr educatie, ati aratat „deosebita consideratie”. Cand ati crescut salariile magistratilor si ale politistilor, la prima „clipire” ati aratat din nou „deosebita consideratie”. Cand ati facut „Romania educata” si noile legi din turnul de fildes, fara sa tineti cont de realitatile de pe „teren”, la fel… Avem multe de spus, ca pana acum nu ne-a ascultat nimeni.

  5. Buna ziua! Sa-i spuna cineva d-nei ministru ca minte…cu seninatate! De unde si pana unde 18 % crestere minima?! Un profesor universitar are doar 9 % marire….E bine pentru el, ca nici macar nu visa la asta, neiesind macar la un miting de solidaritate…dar sa nu minta guvernantii ca sunt cresteri intre 18 si 25 %.
    Apoi in ceea ce priveste cei mai amarati din sistem…i-ati umplut cu 300 de lei…Nici marirea de preturi la utilitati nu si-o pot acoperi….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exmatricularea elevilor, introdusă în proiectul de lege a învățământului, printr-o serie de amendamente susținute de Ministerul Educației, PSD, PNL, UDMR și AUR / Deca: Pentru cazurile cele mai grave se poate merge și pe soluția exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare

Exmatricularea sub diverse forme a elevilor, suspendarea temporară a acestora, suspendarea dreptului la bursă școlară plus o serie de alte sancțiuni au fost introduse azi în proiectul legii învățământului, prin…
Vezi articolul
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

VIDEO Cu 10 zile înainte să înceapă școala, ministrul Educației nu știa câți elevi revin în bănci. Cîmpeanu: Am o problemă cu reținerea cifrelor, nu mă prea pricep la cifre și o să îmi permit să nu vă ofer acest răspuns acum

Întrebat de EduPedu.ro într-o conferință de presă de joi, 25 august, care este numărul elevilor care încep școala în România pe 5 septembrie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că…
Vezi articolul

OFICIAL Ordinul de ministru privind pilotarea evaluării standardizate la limba română, matematică și istorie, până la finalul acestui an școlar pentru elevii din clasele I-XI, mai puțin pentru cei de a VIII-a, publicat în Monitorul Oficial / Protocolul de colaborare între minister și firma care va face evaluările este cu titlu gratuit, dar nu se menționează numele acesteia

Ordinul de ministru care prevede ca până la finalul acestui an școlar, 2021-2022, să aibă loc în 126 de școli, evaluări standardizate în cadrul unui proiect pilot, pentru toți elevii…
Vezi articolul

Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”

“Aici este decizia unui judecător”, a răspunsa miercuri, la Euronews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului care avea în mod normal în atribuții verificarea acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat, atunci…
Vezi articolul