Ligia Deca dublează numărul de școli din localități cu primari PSD în programul Masa caldă, după ce foștii miniștri, Sorin Cîmpeanu și Monica Anisie, au acordat masiv fonduri localităților cu primari PNL

2.224 de vizualizări
Foto: gov.ro
Peste 90 de școli din localități conduse de primari PSD au fost adăugate în programul Masa caldă, potrivit unei analize Edupedu.ro, adică dublul numărului școlilor din localități cu primari PNL incluse pe listă în această toamnă. Ligia Deca „reglează” astfel ecuația politică din programul „masa caldă”, în perioada 2020-2022 numărul școlilor din localități cu primari PNL fiind dominant.

Concret, celor 300 de școli aprobate în program anul trecut școlar, le-au fost adăugate 150 de unități de învățământ astfel: 94 sunt în localități cu primari PSD, 45 în localități cu primari PNL, 5 în localități cu primari UDMR, iar restul de 6 în localități cu primari USR, independenți sau de la alte formațiuni politice.

Este vorba despre hotărârea de Guvern care a aprobat lista celor 450 de școli din programul pilot, listă în care la cea mai recentă revizie ministrul Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte PNL, adăugase 63% școli din localități cu primari PNL, după cum am arătat într-o analiză similară la începutul anului școlar.

Ca o justificare pentru creșterea numărului de școli din programul „Masa Caldă” pe considerente politice, Cîmpeanu a declarat în luna mai 2022 că premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, i-a cerut să găsească soluții pentru extinderea semnificativă a asigurării unei mese în școală.

  • Lista școlilor din programul Masa Caldă, a apartenenței politice a primarului localității și bugetele aferente primite, mai jos, în articol

Tot Ciucă, dar în septembrie 2022, când ministru încă era Sorin Cîmpeanu, a declarat public la începutul ședinței de Guvern, că cele 350 de școli ar trebui să fie alese „dintre cele care au cu adevărat nevoie”, lăsând de înțeles că „derapajul” produs de Cîmpeanu în alegerea școlilor din localități cu primari PNL ar trebui reglat: “Sunt convins că la nivelul Ministerului Educației vor fi luate măsuri, astfel încât aceste școli să fie alese dintre cele care au cu adevărat nevoie și să aibă o repartizare unitară și echilibrată la nivelul întregii țări, pentru fiecare județ în parte, în mod deosebit acolo unde este cu adevărat nevoie”.

Reamintim că și Monica Anisie, vicepreședinte PNL, alocase în mandatul de la Educație fonduri prioritar localităților cu primari din propriul partid, fiind vorba despre 60% dintre școlile noi în program, după cum am arătat la momentul respectiv.

Creșterea participării în program la 450 de școli s-a făcut cu același buget pentru anul 2022 pe care-l aveau 300 de școli, după cum Ministerul Educației a confirmat pentru Edupedu.ro. Ligia Deca a declarat de la Guvern, în 28 octombrie 2022, că pe lângă hotărârea de guvern cu lista școlilor și bugetele aferente, ar trebui să apară și un ordin de ministru cu lista școlilor.

„A fost făcut un nou pas pentru combaterea abandonului școlar, prin adoptarea Ordonanței de Urgență pentru creșterea numărului de unități de învățământ preuniversitar, dar și, evident, a numărului de elevi care vor beneficia de programul „Masă caldă”. Astfel, a crescut numărul de unități de învățământ preuniversitar care beneficiază de program, de la 350 la 450. Automat, crește cu 38.000 numărul de elevi care vor beneficia zilnic de masă caldă. Pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din cele 450 de unități de învățământ preuniversitar de stat li se acordă zilnic, cu titlu gratuit, acest suport alimentar, constând fie într-o masă caldă, fie într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valuri zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv TVA.

Finanțarea acestui program pilot se alocă bugetelor locale ale unităților sau sub-diviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe raza cărora se află unitățile pilot, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, astfel: anul acesta, suma de 147 milioane lei, iar în anul 2023, anul viitor, suma de 266,510 milioane lei.

Cu privire la pașii următori, pe care îi vom face pentru ca elevii să beneficieze concret de acest sprijin alimentar, menționăm că pe circuitul de avizare interministerială se află deja proiectul de hotărâre de guvern pentru repartizarea pe județe a sumei și în cel mai scurt timp, după publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanțe de urgență adoptate astăzi, vom emite ordinul de ministru pentru stabilirea celor încă 150 de unități de învățământ preuniversitar, care vor fi beneficiare ale programului”, a spus Ligia Deca.

Nu a fost emis încă ordinul de ministru, semn că masa caldă se lasă încă așteptată cel puțin pentru elevii din aceste școli – 38.000, după cum anunța ministrul.

Lista unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale și a unităților-pilot în care se implementează programul pilot de acordare a unui suport alimentar și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul 2022 pentru anul școlar 2022-2023 – culoarea partidelor politice din care fac parte primarii localităților și bugetele primite:

Codul de culori pentru lista de mai sus:

  • roșu – Partidul Social Democrat
  • galben – Partidul Național Liberal
  • verde – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România
  • albastru – Uniunea Salvați România
  • gri – independenți/alte formațiuni politice

Școlile din tabel, colorate cu mov sunt cele nou introduse în acest an, în tranșa 1 de către Sorin Câmpeanu și în tranșa 2, de către Ligia Deca. Cele mai recent introduse sunt cele pentru care este colorat cu mov și câmpul „buget”.

În final, după ce ultimii doi miniștri au Educației au plusat mult pentru PNL, „reglajul” făcut de Ligia Deca face ca situația politică din programul „Masa caldă” să fie următoarea:

  • 201 școli din localități cu primari PSD
  • 202 școli din localități cu primari PNL
  • 25 școli din localități cu primari UDMR
  • 4 școli din localități cu primari USR
  • 18 școli din localități cu primari independenți sau de la alte formațiuni politice

3 comments
  1. decât să se dea la copii mâncare expirata mai bine nu. Bursele când se dau? mâine este 15noiembrie copii ar fi trebuit să i a pentru a doua oară bursă. Doamna ministru verificați odată și vedeți unde s au blocat banii că la Alba Iulia nu au ajuns.. Oare salariul la dvs a ajuns?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Media pentru admiterea la liceu devine irelevantă, în București, pentru majoritatea candidaților. Elevi cu note mari vor ajunge la licee la care anii trecuți s-a intrat cu medii mici / Oficialii din Ministerul Educației au transferat problema părinților și le-au dat „un sfat”

Ierarhia mediilor generale de admitere la liceu 2022, pe baza căreia se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a, a fost anunțată vineri, 1 iulie. În București, numărul…
Vezi articolul

Fata profesoară, băiatul polițist. Cât de puternice sunt diferențele de gen și stereotipurile impuse de societate, în formarea imaginii despre viitor a copiilor preșcolari? Chiar mai puternice decât mediul social și economic – raport OECD

Imaginea pe care copiii preșcolari și-o formează în privința propriului viitor influențează felul cum ei își dezvoltă abilitățile, iar această imagine este influențată, la rândul ei, de factori externi precum…
Vezi articolul

Religia ca disciplină la Bac în țările europene: în unele nu există deloc, în altele apare ca opțional, atât ca studiu al diverselor doctrine, cât și prin abordări de filosofie și istorie a religiei, religie și sexualitate, religie și știință, pluralism religios

Religia, ca materie de studiu în mai multe țări europene, fie obligatorie, fie opțională, este abordată diferit în diversele tipuri de examene date de elevi la finalul liceului – Bacalaureat,…
Vezi articolul

Degradarea științei “este probabil expresia voinței reale a unui segment dominant al exponenților statului și mediului academic”, acuză organizația cercetătorilor Ad Astra, după ieșirea României din clasamentul Shanghai / Organizația invocă “probleme grave ale legislației, care au fost menținute sau introduse intenționat” inclusiv în ultimele măsuri legislative

Poziția României în clasamentele academice și de cercetare este “foarte departe de nivelul corespunzător măcar unei performanțe medii”, dintr-o serie de motive, de la nivelul finanțării la lipsa de interes…
Vezi articolul