Ministra Educației a spus marți despre școlile închise din cauza ninsorii că “acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online”. Ligia Deca a făcut această declarație în urma unei videoconferințe cu inspectorii școlari generali pentru evaluarea situației din țară. Amintim că marți dimineață 629 de școli din 8 județe erau închise din cauza vremii nefavorabile.
În contextul în care peste 600 de școli din 8 județe au avut cursurile suspendate marți, din cauza vremii nefavorabile, Ligia Deca anunță într-o postare pe Facebook că “acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online. În cazul în care nu este posibilă desfășurarea online a activităților, acestea vor fi recuperate într-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”.
În urma unei videoconferințe cu inspectorii școlari, Ligia Deca a mai spus că în cursul acestei seri Ministerul va actualiza situația cursurilor afectate de ninsori.
Postarea Ligiei Deca:
“Tocmai am încheiat o videoconferință cu inspectorii școlari generali pentru evaluarea situației din țară, date fiind condițiile meteorologice nefavorabile care au generat suspendarea activității cu prezență fizică în școli și grădinițe din mai multe județe.
Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online. În cazul în care nu este posibilă desfășurarea online a activităților, acestea vor fi recuperate într-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ.
Ministerul Educației va comunica, în cursul acestei seri, informații privind evoluția situației”.