Ligia Deca, despre salariile profesorilor: Se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional

38.637 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, într-un interviu pentru adevărul.ro că „se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional cu salariile”. Precizăm că Deca este în campanie, fiind candidata PNL pentru Senat pe prima poziție a partidului în Vâlcea.

„În primul rând, au crescut salariile, știe toată lumea. Creșterea a fost, în medie, de 50% într-un an și se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional cu salariile, adică medicii să fie plătiți echivalent cu profesorii”, a spus Ligia Deca.

În programul de guvernare propus de PNL pentru anii următoricontinuarea creșterilor salariale este prezentată doar la condițional-optativ, fără să fie formulată o promisiune concretă: „Continuarea creșterii salariale în sectorul educațional ar putea permite alinierea salariilor profesorilor la nivelul celor din sănătate până în 2028, asigurând astfel o echitate salarială între aceste două domenii esențiale pentru societate.”

Informații de context

„În opinia mea, corect ar fi ca un debutant acum să aibă undeva în jur de 6.000 și ceva de lei, care este salariul lui profesor spre final de carieră”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info. Hăncescu a spus că, în următorii 4 ani, salariile profesorilor ar trebui să se dubleze.

La sfârșitul lunii august, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că în 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesorii și angajații din Învățământ: „Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului”. Acesta a spus că „va fi diferența dintre maximul pe care trebuie să-l atingi pe legea salarizării și maximul pe care îl ai în plată în momentul de față.”

Pe 1 iulie, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată cu noile majorări de la 1 iunie, potrivit unui document ajuns în școli. Este vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. Aceasta prevede că, la 1 iunie, salariile pentru profesori vor fi cele din grilele aprobate de Executiv. Majorarea din luna iunie se aplică pentru salariile pe care cadrele didactice le-au primit în luna iulie.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, i-a mulțumit Ligiei Deca pentru majorarea salariilor din Învățământ: „Vă vorbesc în calitate de ministrul al Finanțelor, dar și de profesor universitar, în care simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație, iar din acest punct de vedere nu putem decât să adresăm, încă o dată, felicitări doamnei ministru (…).” Declarațiile au fost făcute la un eveniment dedicat Zilei Educației Financiare, organizat de Ministerul Educației.

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie a avut loc o întâlnire informală cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale și s-a discutat despre noua lege a salarizării.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul este crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie 2023, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie 2023, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Citește și:
Profesori folosiți în campania electorală. Surse: PNL a chemat prin inspectori școlari peste 2.000 de profesori la un eveniment de campanie organizat de Monica Anisie, la care cadrelor didactice le-a vorbit candidatul la prezidențiale Nicolae Ciucă / Monica Anisie: Invitația a fost publică
PROFESORII ÎN ALEGERI 2024 Principalele partide nu propun mai nimic substanțial referitor la cadrele didactice în campania pentru parlamentare, insistă pe formarea acestora și pe considerații generice despre salarizare / Un singur partid vine cu unele noutăți, formulate sumar
Candidatul Nicolae Ciucă spune că nu a predat mandatul de premier, în 2023, până nu a „rezolvat toate problemele” la greva profesorilor / În realitate, guvernul său a încercat tot felul de tertipuri pentru a amăgi cadrele didactice care cereau salarii mai mari și a trebuit să rămână în funcție sub presiunea alianței PNL-PSD
Simion Hăncescu, FSLI: În opinia mea, corect ar fi ca un debutant acum să aibă undeva în jur de 6.000 și ceva de lei. Guvernul care va veni va trebui să facă efortul ca, în următorii 4 ani, salariile să se dubleze
În 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesori, potrivit liderului sindical Marius Nistor: Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului. Va fi diferența dintre salariul aflat în plată în momentul de față și maximul stabilit de grila noii Legi a salarizării

23 comments
  1. Sunt profesor. Cu gradul I, titulara, cu 24 de ani vechime, cu studii de lunga durata la Iași, la Cuza, plus master tot acolo, am ajuns sa locuiesc la tara și sa nu îmi mai permit sa merg la serviciu la oras, ca nu am bani nici de mâncare uneori. Vi se pare normal sa nu ai cu ce te îmbraca la ore, ca profesor? sa nu ai cu ce sa iti cumperi cursuri, cărți? Sa nu vina nimeni de la digi sa iti tragă internet, cu toate ca te rogi de ei și le explici ca ești profesor de informatica?!

    1. Din 7000 nu vă puteți îmbrăca??? Fix 24 de ani are și cumnată mea și cu toate sporurile atât are! De ce mințiți în halul ăsta??? Chiar credeți că nu se cunosc lefurile actuale din învățământ??? Rușine, mare rușine …

  2. Toate legile salarizarii au fost prorogate ani de zile! Drepturile salariale au fost castigate in instanta si platite pe 5 ani! Si prima de pensionare data in 2023 a fost prorogata in 2025/2026!

    25 de ministri si ministre in 29 de ani ! Sindicatul are aceeasi lideri nationali!

  3. Echivalență salarială intre medic și profesor nu trebuie sa existe decit între profesorul universitar și medic .Atît.Haideti sa nu comparam profesorul din preuniversitar cu medicul ptr că nici nivelul studiilor făcute pe ici pe colo stat- privat pe media de la bacul subevaluat nu se poate compara,nici complexitatea profesiei nu se poate compara,nici programul de lucru nu se poate compara,nemaivorbind de faptul că doctorul care face și 5-6 gărzi într- o lună lucrează consecutiv și 31 de ore intra la 8 și iese a doua zi la 15. și care la fel că și profesorul se perfecționează și după acest program.Educatia medicala continua.In contrapartida profesorul după maximum 5,6 ore la clasa pleacă,i s- a terminat programul fizic la locul de munca chiar daca și în acest caz cea intelectuală continua și acasă uneori,dar ACASA.Este o mica,mare diferență.

    1. 5-6 ore de munca fizica in scoala?? Dar ce, a dat cu grebla in jurul blocului? A fi cadru didactic e o profesie, nu o meserie. Profesorul face munca intelectuala la clasa, nu culege sfecla. Ai idee ce cpnsim psihic este sa tii 6 ore? Mai ales cu cerintele si provocarile scolii din ziua de azi?

  4. Doamna ministru Deca cum ați gîndit atunci cînd v- ați propus să faceți o paritate între sistemul medical și cel educational.Cum adică salariul profesorului sa fie egal cu al doctorului,d-voastră va auziți și vă dați ce spuneti.Daca va referiți la profesorul universitar egal medic sunt perfect de acord daca daca va gândiți la profesorul din preuniversitar ar trebui sa va gândiți mai mult .Nu au nici pregătirea profesională în echivalență cu cea a medicului care nu si- a făcut facultatea pe unde s- a putut stat- privat ca specializare nesemnificativa prin te miri ce facultăți de duzină pe media de la bacul subevaluat iar profesia nu se ridică la gradul de complexitate a medicului iar că durata orară nici nu mai vorbim.Echivalenta trebuie sa existe doar intre medic și profesorul universitar.Atit.In alta ordine de idei la nivel de învățător,educator salariile din învățăminte sunt peste cele de asistent medical.

  5. Pai in cazul acesta copiii nostri vor invata si in ture de noapte, sarbatori?
    Pt ca eu nu vad decat asa ,o paritate obiectiva. Sa nu mai vorbim anii petrecuti pe bancile facultatilor sau prin spitale (si aici ma refer la medicii rezidenti)
    Sa intre si Sanatatea in vacante!!!!
    Da , probabil va ganditi ca medicii au multi bani, iau spagi si de multe ori sunt indiferenti la nevoile bonavilor. Asa o fi …
    Dar domnii profesori sunt mai presus !!!!!!
    Ati auzit de PERFORMANTA??????
    Eu asa as da salariile (valabil pt ambele categorii sociale)

  6. Absolut penibila aceasta doamna care a făcut un haos total în învățământ. Acum ca bat alegerile la poarta se gândește ca nu strica sa atragă ceva naivi de partea partidului care a prpus-o!

  7. sa le mărească, ca sunt varza profesorii…o educatoare din Curtea de Argeș bate copii…..sta toată ziua pe watap…grădiniță unde lucrează se numește Casuta cu povesti ….din strada Victoriei…….

  8. Nu înțeleg de ce trebuie să existe paritate între profesori și medici. Medicii învață cel puțin 11 ani după liceu. Profesorii vreo 3 sau 4, că masterul îl fac fix degeaba pt că nu le folosește la nimic. În ce țări există această paritate? În ce țări mai există titularizarea? Unii nu merita nici salariile de acum.

  9. Cei din sănătate muncesc cel puțin 40 de ore pe săptămână nu au vacanțe cel puțin 3 luni pe an ,nu au normă didactică de 18 ore pe săptămână din care 3 ore sunt pauze de țigară și bârfe să le fie rușine,cei din sănătate salvează vieți cei din învățământ scot analfabeți pe bază rulantă

  10. Cata vreme intr-o scoala, profesorul cu 20 de ani vechime castiga 4200 si femeia de serviciu 3300, avem o problema. Eu stiu cel putin inca 10 domenii in care angajati necalificati castiga 4000 de lei in mana. Si va rog sa nu va zburliti ca nu exista. Ca habar nu aveti.

  11. trebuia să faceți asta cat ați fost la guvernare. acum e prea târziu. v ați scremut pt jumate de procent. ați schimbat legislația că sa nu mai poată profesorii să facă greva . acuma se trage linie mada me. nu va mai creditează nimeni în veci și pururea amin.

  12. Bazaconii.

    Ea si partidul ei nu voiau măriri nici cu greviștii in stradă dar vor din proprie inițiativă in campanie electorală.

    Grețos!

  13. Din categoria “sa nu suparam / sa fericim pe cineva”: “nu anuntam programa, sa nu suparam pe cineva / marim salariile, vor fi fericiti profesorii”.
    Macar de-ar fi ceva de capul lor, al programei sau al maririi, dar tare mi-e ca mai tare vor strica sau nu vor exista.

    1. Nu te agita ca” faci sânge în baliga” cum zicea Creangă.Sunt doar promisiuni.De aici înainte încep minciunile de sezon.Dupa alegeri vor uita tot,tot ,tot ce au promis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ Obligațiile profesorilor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar: Starea de bine a elevilor, promovarea diversității și comunicarea transparentă în evaluare

Obligațiile cadrelor didactice sunt prevăzute în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta care a ajuns în Parlamentul României. Una dintre obligații se referă la contribuirea stării de bine a elevilor, astfel…
Vezi articolul

Înscrieri modulul psihopedagogic 2024-2025. Studenții de anul I de la Universitatea din București care vor să devină profesori își depun dosarele online până pe 17 octombrie / Admiterea – pe bază de scrisoare de motivație

Studenții de anul I de la facultățile Universității din București (UB) care vor să devină profesori se pot înscrie până pe 17 octombrie la cursurile pentru modulul psihopedagogic – nivel…
Vezi articolul

Istoricul Oliver Jens Schmitt: AUR amestecă antisemitismul cu elemente ale naționalismului ceaușist / Naționalismul și suveranismul AUR pun în pericol securitatea României într-o perioadă de agresiune rusească

Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, arată într-un interviu pentru G4Media că AUR utilizează discursul antisemit și negaționist cu elemente ale naționalismului ceaușist pentru…
Vezi articolul

Agenția Națională Antidrog nu oferă servicii minime pentru consumatorii de droguri, nu are personal specializat și nici condiții. În Sectorul 2 și în județele Arad, Bacău, Botoșani, Călărași, Covasna, Gorj, Olt și Teleorman nu există încadrat medic, psiholog și nici asistent social – raport Curtea de Conturi

În 87% din centrele Agenției Naționale Antidrog nu există echipă terapeutică completă care să asigure evaluările solicitate și serviciile minime de asistență integrată pentru consumatorii de droguri. În cazul a…
Vezi articolul