Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple

881 de vizualizări
Foto: Simion Mechno/Agerpres Foto
Ministra Educației a spus despre situația de la Odorheiul Secuiesc, unde peretele unui cămin de liceu s-a prăbușit luni după amiază peste 4 copii:, iar un copil a murit. ”Nu am date despre situația clădirii. (…)Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic I și II. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”, potrivit Hotnews.ro. Amintim, 4 copii ( 3 fete și un băiat) au fost prinși sub dărâmături, după ce peretele internatului liceului Tamași Aron s-a prăbușit luni după amiază. Băiatul găsit sub dărâmături nu a putu fi salvat.

Ligia Deca a avut o scurtă replică în plenul Parlamentului, legată de situația de la internatul liceului din Odorheiul Secuiesc, după ce deputatul Emanuel Ungureanu a remarcat tragedia produsă, luni seara, în județul Harghita.

“Să nu politizăm sau să folosim situații tragice cum este cea pe care o vedem în presă. Este situația în evoluție, suntem în legătură cu colegii noștri de la nivel local și cu departamentul pentru situații de urgentă. Îmi exprim tot sprijinul pentru familii si pentru comunitatea școlară și vom face tot ce ține de ministerul Educației pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie”, a spus Deca.

Într-o declarație publicată de Hotnews.ro, Ligia Deca a mai spus: „Nu am date despre situația clădirii, vreau să văd care este proprietarul, să văd ce lucrări erau autorizate. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic I și II. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple”.

Amintim, un băiat a decedat și trei fete au fost scoase de sub dărâmături, în viață. Victimele au vârste între 15-17 ani. Potrivit reprezentanților primăriei, clădirea aparține Bisericii Catolice, iar primăria plătește o chirie de 330.000 de lei pe an. Liceul a fost construit la începutul anilor 1900, scrie G4Media.ro.

Citește și:
UPDATE Un perete al internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste 4 copii / Au fost scoase 3 victime

7 comments
  1. Ca de obicei, țara arde și baba se piaptănă. Cine e de vină? Unii și alții, evident ceilalți, nu noi. Cam așa o să se învârtă în jurul cozii, uitând efectele ignoranței lor, a nerespectării legilor chiar de către ei (politicieni, primari) și la final nimic nu se schimbă. Dacă tot îi interesează cine, cum și în ce fel, să verifice și restul căminelor, ca multe nu au mai fost renovate de vreo 30 de ani, pica rugina pe copii și sunt un real pericol. Sau așteaptă să vadă în presă următorul dezastru ca să caute vinovații. Știm deja ca nu se va găsi nimeni, și oricum nu mai încălzește pe nimeni faptul ca se găsește vinovatul, când copii nevinovați mor

  2. Ah, Dr. Deca e in campanie electorala.

    Ea nu e interesata de victime, ci de proprietar si de autorizatii.

    Te cutremuri cand vezi atata nesimtire.

  3. nu sa prăbușit un zid, sa prăbușit un corp de clădire
    Internatul unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial. UPDATE. Patru copii au fost scoși de sub dărâmături. Unul dintre ei a murit, iar altul este intubat. Ceilalți doi au fost transportați la spital, conștienți. Acțiunile de căutare s-au încheiat.
    https://www.biziday.ro/270727-5/?biziday_revision=3
    ( Shared via Biziday : https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.biziday )

  4. DEMISIA!

    A trebuit să moară un copil în clădirile școlii… că sa nu vedem nici acum nicio reacție.

    Atâta lipsă de empatie NU am întâlnit niciodată!

    I se spune că a avut loc un incident tragic și ea vorbește de investiții si PNRR…

    1. A trebuit să moară ALT copil. Au mai murit copii în incinta școlii, unii înecați în fosa septică. Nimeni nu s-a sinchisit la nivel ministerial.

      Nu se vor sinchisi nici acum. Au alte treburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România are înregistrați, oficial, 105.000 tineri ieșiți din școală și fără loc de muncă, în pofida sutelor de milioane de euro alocați pentru ei din fonduri europene. Valorile reale, considerabil mai mari – europarlamentarul Cristian Ghinea

România are 105.000 de tineri care au ieșit din școală, dar nu au un loc de muncă, “înregistrați oficial în bazele de date ale statului (circa un sfert din numărul…
Vezi articolul

Elevul de 16 ani la Colegiul Național „Ion Creangă” din București, arestat preventiv pentru 30 de zile, este acuzat de tentativă de omor calificat / Procurorii: A premeditat săvârşirea faptei, s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acţioneze şi s-a înarmat cu un cuţit

Elevul de 16 ani de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București care a atacat cu cuțitul o profesoară în timpul orei a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2022. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale, precum cele de Sârbă și Slovacă maternă, au fost publicate de Ministerul Educației. Nu au apărut pentru Olimpiadele de Fizică, de Chimie – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele școlare naționale din anul școlar 2021-2022, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora,…
Vezi articolul

VIDEO 20 de cereri pentru școli-pilot au fost înregistrate la Ministerul Educației. Dacă le eliminăm pe cele ce urmăresc lucruri punctuale, rămân doar cele bazate pe descentralizare curriculară – secretarul de stat Radu Szekely

Până în acest moment, la Ministerul Educației au fost înregistrate 20 de cereri pentru școli-pilot, a spus luni, în cadrul unei dezbateri pe această temă, în cadrul proiectului „Școli curate”,…
Vezi articolul