Ligia Deca, despre masteratul didactic cu durata de un an: Practica nu se poate desfășura numai la liceul de lângă facultate sau la liceul din orașul în care tu faci masteratul

23.171 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat, într-un interviu pentru Școala 9, că „noi am modificat formarea inițială a cadrelor didactice, în noua lege, tocmai introducând acel masterat de un an de zile cu 80% practică”. Deca a precizat că „această practică nu se poate desfășura numai la liceul de lângă facultate” sau „liceul din orașul în care tu faci masteratul”.

„Noi am modificat formarea inițială a cadrelor didactice, în noua lege, tocmai introducând acel masterat de un an de zile cu 80% practică, menționând specific că această practică nu se poate desfășura numai la liceul de lângă facultate sau la, mă rog, liceul din orașul în care tu faci masteratul, ci trebuie să fii expus la contexte foarte diferite, la școli diferite, la comunități diferite de învățare.

Cred că prima schimbare de mentalitate se face atunci când înțelegi că există copii diferiți, cu nevoi diferite, cu probleme diferite. Ceea ce mai ajută, cred eu, este mentoratul. (Este – n.red) esențial din perspectiva mai ales noilor cadre didactice care intră în profesie și nu se simt pregătite să adreseze toate problemele astea. Și unii dintre ei și spun: „dar nu e treaba mea, nu este treaba mea să rezolv problema sărăciei”, a spus ministrul Educației.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Cei care vor să devină profesori de gimnaziu și liceu vor avea nevoie de un masterat didactic cu durata de un an, pentru a le preda elevilor, conform legii. Există 4 condiții pentru viitorii profesori de gimnaziu și liceu, dintre care trebuie respectată cel puțin una.

O condiție este ca viitorul cadru didactic să fi absolvit atât o facultate în profilul postului, modulul de formare psihopedagogică (30 de credite ECTS), cât și un masterat didactic cu durata de un an.

O altă condiție vizează absolvirea unui program de licență din domeniul Științe ale educației și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an, pentru posturile asociate domeniului Științe ale educației.

O altă situație se referă la absolvirea cu examen de licență a unui program de licență în profilul postului și absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata studiilor de un an și jumătate.

O altă posibilitate este ca profesorul să fi absolvit un program de licență didactică cu dublă specializare în profilul postului.

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just

Art. 249 – „(12) Persoanelor care până în anul 2027 finalizează studii universitare de licență în profilul postului și un program de studii universitare de masterat didactic cu o durată de 2 ani li se consideră îndeplinită condiția de studiu pentru ocuparea funcției didactice de profesor în învățământul gimnazial, liceal și terțiar nonuniversitar”, conform Legii învățământului preuniversitar.

Despre masteratul didactic – Legea învățământului superior nr. 199/2023

Potrivit legii, cei care frecvențează cursurile masteratului didactic beneficiază de burse de studiu egale cu salariul net al unui profesor debutant:

Art. 107 – „(2) Studenții care frecventează cursurile licenței didactice cu dublă specializare sau de masterat didactic, într-o instituție de învățământ superior de stat pot beneficia de burse de studiu finanțate de la bugetul de stat.

(3) Cuantumul unei burse acordate de la bugetul de stat studenților înmatriculați la programele de studii universitare de licență didactică cu dublă specializare sau masterat didactic este egal cu salariul net al unui profesor debutant. Criteriile generale de acordare a burselor de la bugetul de stat se stabilesc prin ordin al ministrului educației.

Articolul 108 – Absolvenții programelor de studii universitare de licență cu specializarea „Educația timpurie“, ai liceelor pedagogice cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“ care au parcurs studii de licență cu specializarea „Pedagogia învățământului primar“, ai programelor de studii de masterat didactic de 60 de credite studii transferabile ECTS/SECT, care au parcurs programul de formare psihopedagogică, ai programelor de studii universitare de masterat didactic de 90 de credite studii transferabile ECTS/SECT, ai programelor de studii universitare de masterat cu specializarea psihopedagogia specială, respectiv consiliere școlară și în carieră, și cei ai programelor de studii postuniversitare de formare profesională a adulților pentru reconversie profesională au dreptul de a participa la examenul de licențiere, pentru a obține statutul de cadru didactic cu drept de practică.”

Articolul 264 – „Începând cu anul universitar 2025-2026, programele universitare de masterat didactic, organizate în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, intră în lichidare.”

Citește și:
Cred că în ultima vreme s-au pus foarte multe lucruri în sarcina școlilor, spune ministrul Educației: Dacă ne uităm, de exemplu, la atribuțiile diriginților, în regulamentul de organizare și funcționare, o să vedem pagini întregi
Ligia Deca: Dacă te-ai titularizat pe un post într-o școală, în primul an nu te poți transfera, rămâi acolo
februarie 2023 – Cei care vor să devină profesori de gimnaziu și liceu vor avea nevoie de un masterat didactic cu durata de un an sau un an și jumătate, pentru a putea preda elevilor, prevede proiectul legii Deca

15 comments
  1. Eu am de gând să încep cariera didactică prin Tech in Romania, sunt sigură ca ai parte de mai multă informație , sprijin și îndrumare. Am un master din afara dar nu didactic pt România fiind necalificată … Ar trebui să avem un ministru al educației care să sprijine intrarea în educație și nu să împiedice …

  2. Bună ziua! In urmă cu nouă ani am finalizat USAMV Cluj,cu licența profil Inginerie economică în agricultură , iar anul trecut am finalizat Programul Postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă :Educator puericultor, la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic cu 60 credite. În decembrie am susținut prima inspecție pentru definitivat iar în martie cu o săptămână înainte de cea de-a doua inspecție am fost sunata de un domn de la ISJ Cluj să-mi spună:,, Nu vă pot introduce în sistemul de definitivat”. Sincer am fost șocată având în vedere că am susținut o inspecție și nu am crezut că voi întâmpina probleme. Sunt titulara pe post. Cum pot să fac pentru a susține definitivatul?

  3. Sincer, numai tâmpenii SI aberații are in minte aceast personaj care nu a predat în viața ei o oră de catedră , la o școală. Sper că nu va mai sta in acel fotoliu de ministru mult timp,că sincer numai aberații a debitat! Chiar nu avem în țara asta oameni care să redreseze învățământul românesc? Ne batem joc de școala românească de tot,de Ghe.Lazar , Iorga, Hașdeu ,Ghe.Sincai,Petru Maior, Samuel Micu, G.Calinescu SI mulți alții! Rușine,unde ați dus învățământul românesc!

  4. Așa cum sunt viitorii profesori sunt pregătiți? Să publice pe platformă toate orele libere,apoi totul se rezolvă.Ar trebui ca inclusiv orele la PO ale titularului să apară pe platformă.

  5. Din ciclul „Puțul gândirii”. În câțiva ani, școală românească se va confrunta cu un deficit de profesori datorita neatractivitatii profesiei didactice. Chiar crede madam că vor da buzna absolvenții de facultate la masterate didactice? Eu mă îndoiesc. Dansa nu ,ceea ce este grav. Când iei astfel de decizii pe „genunche” urmările vor fi dezastruoase. Nu cred că au existat studii de impact și nici reale echipe pluridisciplinare care să studieze care vor fi urmările in plan educațional și social în general al unor decizii luate cu ani înainte. Putem genera niste modele posibile și urmările lor.

  6. Le debitează mintea numai PROSTII, să iasă pe teren să vadă problemele reale, sistemul pentru cei cu CES nu este adaptat, programă redusă, examen din toată programa ca cei normali. Doamna ministru poate învăța matematică la liceu dacă ar fi Nevăzătoare, cum ar preda unui Nevăzător, cum l -ar evalua. Habar nu are de ce este în Scoli și Licee. Realitatea nu se vede din Birou.

  7. Dna se gândește că sunt studenți care de abia se susțin,sa spunem la București?! îi trimite la practica la …Fetești?!

  8. Când făceam practică psihopedagogică titulara de curs refuza să ne permită să ne alegem localitatea de practică pentru că pierdea bani mentora din oraşul universitar.

    Despre ce vorbim?

  9. O noua tampenie inventata de doamna doctor. Profilul ala ocupational facut in birou de specialistii lu’ peste e gata? Logic, abia dupa ce e gata te apuci si stabilesti ce o sa invete viitorii profesori si cat timp dureaza formarea.

    Practica nu o sa fie de ajuns. Ar trebui sa existe training si coaching on-the-job in primii ani de munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile nu se redeschid fizic în ianuarie. O decizie, abia „în a treia decadă a lunii”, iar revenirea elevilor în clase „dacă se poate, chiar pe data de 8 februarie”, spune ministrul Cîmpeanu. Ce criterii ia în calcul

Ministrul Educației a anunțat că ar putea decide deschiderea școlilor „chiar pe data de 8 februarie”. Sorin Cîmpeanu a repetat, într-o declarație pentru HotNews.ro că își dorește „deschiderea cât mai…
Vezi articolul

Universitatea Transilvania anunță că dorește să preia Cetățuia Brașovului / Aici ar putea fi înființate centre multiculturale, de limbă, cultură şi civilizație românească sau de creativitate / MAI ar avea în plan să transforme Cetățuia într-un centru de pregătire a polițiștilor

Universitatea Transilvania din Brașov a răspuns pozitiv întrebării Ministerului Educației dacă ar fi interesată de preluarea Cetățuii Brașovului, anunță Bună Ziua Brașov. Și Ministerul de Interne a anunțat că își dorește imobilul…
Vezi articolul

Peste 1.000 de elevi din colegiile militare nu își primesc bursele din cauza că inspectoratele școlare blochează plățile, susține Ministerul Apărării Naționale: Nu avem bază legală pentru a finanța bursele, care se asigură prin finanțare specială din bugetul Ministerului Educației

Bursele școlare pentru peste 1.000 de elevi din colegiile militare ar fi blocate de inspectoratele școlare județene de care aparțin cele cinci licee cu regim militar ale Ministerului Apărării Naționale…
Vezi articolul

Formalismul în școli: conducerea Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu din București declara ca fiind „un succes” o conferință organizată chiar de ea, în februarie, pe tema violenței școlare / La 3 săptămâni distanță, directoarea și-a dat demisia, după descoperirea realității ascunse până atunci a mai multor cazuri de bullying și agresiune sexuală între elevi

Cu doar trei săptămâni înainte să iasă la iveală cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual de două ori de un alt elev minor la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu…
Vezi articolul

Flavian Georgescu, profesor de matematică: Ordinea nu e să îi învățăm pe elevi să calculeze integrale, ci mai întâi să îi învățăm de ce trebuie să învețe integralele. Îi vom câștiga pe elevi, le vom arata utilitatea și chiar frumusețea matematicii

Profesorul Flavian Georgescu a declarat, referitor la logica învățării matematicii, că „ordinea nu e să îi învățăm să calculeze integrale, ci mai întâi să îi învățăm de ce trebuie să…
Vezi articolul