Ligia Deca, despre cazul de la Școala Nicolae Titulescu: Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită ministerului concluziile cercetării. Reiterez obligația școlilor de a urma Procedura privind gestionarea cazurilor de violență

2.881 de vizualizări
Foto: Alex Micsik / Agerpres Foto
„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca, referitor la cazul de la Școala Nicolae Titulescu din București unde părinții au protestat după un caz de abuz sexual asupra unui elev, potrivit unei informări de presă.

„În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ligia Deca.

„Există o plângere cu rezultat din partea parchetului de clasare și încă una care este în cercetare la acest moment. La Inspectoratul Școlar a fost depusă sesizare astăzi, la ora 8:50”, au declarat astăzi secretarul de stat Sorin Ion și inspectorul general Vlad Drinceanu, de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prezenți la Școala Nicolae Titulescu din București. 

Informarea de presă a ministerului Educației:

„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind suspiciunea producerii unor fapte reprobabile în incinta unei unități de învățământ din Municipiul București, un reprezentant al Ministerului Educației s-a deplasat în cursul dimineții de astăzi, 4 martie, în școala în cauză, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În același timp, în limitele sale de atribuții, o echipă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București verifică atât modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate.

„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării. În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.”

Citește și:
Cazul de la Școala Nicolae Titulescu. Există o plângere cu rezultat din partea parchetului de clasare și încă una care este în cercetare la acest moment. La Inspectoratul Școlar a fost depusă sesizare astăzi, la ora 8:50, susțin Sorin Ion și Vlad Drînceanu
Părinții unor copii de la Școala Nicolae Titulescu din București protestează după un caz de abuz sexual asupra unui elev

7 comments
  1. e faina prevederea din regulamentul elevilor….oricâte mizerii face plodul, chiar daca i se propune nota mica la purtare, daca până la finalul anului se abține și n o mai peceste, nu i mai scădem nota…și anul următor o ia de la capăt doar că acum știe clar că nu mă păți nimic…

  2. Doamna Deca ar trebui sa solicite in primul rand organelor de ancheta , Ministrului de Interne sprijinirea in elucidarea cazului .
    Desigur ca si conducerea scolii trebuia sa desfasoare o ancheta in paralel pentru sprijinirea anchetei

    De prima data le-a convenit clasarea cazului cu multa liniste desi erau multe neconcordante dar aveau indicii ca e posibil sa fie altceva.
    Copilul acela a cred, fost abuzat de multe ori , a invatat insa poezia se pare ca la scoala , scoala nu e buna … si aici scoala trebuia sa continue probabil supravegherea , ancheta , daca politia nu a facut-o , sa apeleze la psihologi mai priceputi, pentru a putea sa inteleaga ce a condus la acest caz si care ar fi concluzia .

    Va reamintesc ca acel caz a fost clasat gresit , doar ca au presuspus ca r putea fi un suspect minor , dar nu au putut cerceta daca se confirma ca el e autorul sau a comis fapta pentru ca nu au competenta intrucat presupusul autor e minor , mai bine spus ca sunt incompetenti, puteau cerceta fapta si puteau afla de atunci ca agresorul e foarte posibil sa fie major , mult prea major sau poate chiar apropiat al victimei …

    Desigur sunt supozitii… dar foarte plauzibile avand in vedere tiparul

  3. La școala asta cine învață și nu provine din părinți cu situație după cei 8 ani zice doamne ajuta că a scăpat de sistemul și proastă tratație din partea anumitor profesori și colegi de bani gata ,fiind zilnic bătaia lor de joc ,efectiv profesorii țin doar cu banii,se dau cadouri și bani la greu profesorilor,sunt multe de spus , degeaba zici e o școală în centru capitalei nu-i așa ieși cu un gust amar când scapi de acest sistem din scoala gimnaziala Nicolae Titulescu și nu-i pasă nimănui de tine dacă părinții tăi nu au bani .

    1. Draga Carmen ,

      Nu te putem contrazice ,
      Aceasta scoala este scoala vietii, inveti sa te descurci ca parinte fara posibilitati mari,
      Daca reusesti si scapi sa termine scoala fara sa vinzi din caza , inseamna ca ai reusit cu copilul in viata ( ma refer in ambele sensuri)

  4. Până la 16 ani să meargă la şcoli de corecție iar apoi peste 16 ani la închisoare (indiferent al cui este animalul). Atunci viitorul țării poate mai are o şansă altfel politicienii îşi vor îndeplini visul. DISTRUGEREA COMPLETĂ A ROMÂNIEI!

  5. E incredibilă această cucoana.
    Nici Ana Pauker nu era așa de specialistă in limbaj de lemn.

    Tot ca la Odorheiu Secuiesc cu copiii morți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpici naționali de liceu au creat un site unde îi ajută pe elevii de a VIII-a să învețe pentru Evaluarea Națională: Scopul este de a ajuta copiii cu mai puține resurse sa își atingă obiectivele educaționale, în contextul pandemiei

Șase olimpici au pornit un proiect inedit pentru a-i ajuta pe elevii mai mici care trebuie să susțină în vara viitoare Evaluarea Națională. „Ne dorim să ajutăm elevii de clasa…
Vezi articolul

Selecția profesorilor ar trebui să fie mai riguroasă, pe lângă procesul de formare, este de părere Cătălin Zaman: Dar vă dați seama că și procesul de selecție vine în urma celor care se înscriu la această selecție

Cătălin Zaman, profesor și director la Şcoala Gimnazială „Învățător Nicolae Ispas” din Clondiru (județul Buzău), este de părere că selecția profesorilor ar trebui să fie mai riguroasă. „Dar vă dați…
Vezi articolul

EXCLUSIV Biblioteca Școlară Virtuală are oficial un manager, deși licitația pentru proiect nu s-a încheiat nici la doi ani de la semnare. Marian Murguleț, fost secretar de stat al Guvernului Dăncilă și pentru 24 de ore în Guvernul Cîțu, fost șef la SIVECO va implementa proiectul de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației

Biblioteca școlară Virtuală – EDULIB are oficial un manager de proiect, post câștigat în urma unui concurs de Marian Murguleț, fost șef la SIVECO, fost secretar de stat la Guvern,…
Vezi articolul