Ligia Deca: Deja vorbim despre modificare calendare de examene naţionale, modificare de structuri, de exemplu corelarea examenelor de licenţă cu etapele examenelor de titularizare şi de ocupare a posturilor

14.319 vizualizări
Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit luni, 29 iulie, despre posibilitatea ca examenele de licență să fie corelate cu titularizarea, „în aşa fel încât să nu mai fi în iulie cu ele, pentru că nu ducem”, potrivit Agerpres. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei consultări cu mediul public responsabil de acţiunea climatică şi mediul universitar, organizate luni de Cancelaria Prim-Ministrului.
  • Menționăm că evenimentul nu a fost anunțat și presa nu a fost invitată, cu excepția Agerpres.

Deca a vorbit despre infrastructura şcolară şi universitară care suportă cu greu organizarea examenelor în lunile în care “există şanse reale de coduri portocalii sau roşii din punct de vedere climateric”, conform Agerpres. De asemenea, ministrul a făcut referire şi la capacitatea oamenilor de a gestiona activitatea profesională în luni cu temperaturi excesive sau în perioade cu fenomene extreme.

“Am desfăşurat examen de titularizare anul acesta sub Cod roşu. Asta înseamnă schimbarea abordării unui proces major care se desfăşoară în fiecare an, care se desfăşoară într-un număr mare de centre la nivel naţional şi care necesită o altă abordare. Deja vorbim despre modificare calendare de examene naţionale, modificare de structuri, de exemplu corelarea examenelor de licenţă cu etapele examenelor de titularizare şi de ocupare a posturilor, în aşa fel încât să nu mai fi în iulie cu ele, pentru că nu ducem. Ca infrastructură şcolară şi universitară nu mai ducem să organizăm examenele în lunile în care avem şanse reale de coduri portocalii sau roşii din punct de vedere climateric”, a afirmat Ligia Deca.

Foto: gov.ro

Foto de la consultarea cu mediul public responsabil de acţiunea climatică şi mediul universitar

Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Foto: gov.ro
Despre Titularizare 2024

Titularizarea este un concurs de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului, cu condiția existenței unui post cu viabilitate de 4 ani sau peste. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Proba scrisă la concursul național de Titularizare 2024 a avut loc miercuri, 17 iulie. Lista cu toate centrele din țară, pentru scrisă a concursului național de angajare în învățământ, a fost publicată de Ministerul Educației luni seară, 15 iulie. Instituția a transmis într-un comunicat de presă că mai multe școli au fost schimbate cu altele care au climatizare, pe fondul codului roșu de caniculă anunțat de meteorologi.

Edupedu.ro a scris că va fi zi de foc miercuri, 17 iulie, pentru candidații și profesorii care susțin concursul național de titularizare, de angajare în sistemul de învățământ. Vor fi până la 42°, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care a prelungit codul roșu până miercuri inclusiv.

Amintim că rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul oficial în data de 31 iulie.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august.

Redăm informarea Guvernului României:

„Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Alexandru – Mihai Ghigiu, a prezidat astăzi, la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu reprezentanți ai mediului academic din întreaga țară, în perspectiva dezvoltării unei viitoare colaborări cu instituțiile centrale în sfera schimbărilor climatice și a tranziției energetice.

Consultările au fost organizate sub egida Comitetului interministerial privind schimbările climatice, în parteneriat cu Departamentul Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale, din partea căruia a participat consilierul de stat, Alexandra Bocșe.

”Ne-am propus ca prin acest demers să valorificăm competențele și capacitatea de care dispune mediul academic în problematicile schimbărilor climatice și să implicăm specialiști din universități pentru a contura împreună cu reprezentanții instituțiilor centrale cele mai bune programe și politici publice în domeniu. Guvernul susține, totodată, formarea generațiilor noi de specialiști, prin alinierea ofertelor curriculare la nevoile actuale ale pieței în privința specializărilor conexe zonei de tranziție către o economie verde si combaterea efectelor  schimbărilor climatice”, a declarat Șeful Cancelariei Prim-ministrului.

Schimbările climatice și tranziția verde se numără printre preocupările de ordin strategic ale Guvernului, inclusiv în domeniul educației. “Există deja programe implementate în acest sens, iar din 2025 ele vor beneficia și de sprijin financiar, prin colaborarea între Ministerul Educației, Ministerul Mediului și Administrația Fondului de Mediu”, a punctat, la rândul său, ministrul Educației, Ligia Deca.

Prezent, de asemenea, la discuțiile cu mediul academic desfășurate la Palatul Victoria, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Andrei Alexandru, a menționat că proiectele care includ și componente vizând combaterea efectelor schimbărilor climatice, tranziția verde și digitalizarea au cel mai mare potențial de a îndeplini criteriile de eligibilitate în cadrul programelor de finanțare.

Alte aspecte evidențiate au fost necesitatea de a implica în elaborarea programelor și a politicilor publice de climă a cât mai multor experți români, care cunosc cel mai bine realitățile din România, schimbul de bune practici și dezvoltarea dialogului dintre instituțiile centrale, mediul academic și mediul privat, susținerea programelor de cercetare, precum și stimularea investițiilor în campusuri duale integrate, pentru a oferi astfel posibilitatea pregătirii studenților pe niveluri diferite de specializare adaptate la cerințele pieței în domeniu.

“Reprezentanții Guvernului și ai celorlalte instituții centrale cu atribuții vor continua acest dialog cu reprezentanții mediului academic, pe baza unei liste de propuneri referitoare la temele evocate în cursul discuției de astăzi”, au precizat consilierul de stat din cadrul Administrației Prezidențiale, Alexandra Bocșe, și consilierul de stat pentru tranziție energetică și schimbări climatice din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Alina Jalea.”


5 comments
  1. Elevii au putut da bacul an de an la 30+ grade, atunci nu mai era problemă, brusc acum la titularizare a apărut situaţia naşpa. Pe de altă parte bine că de echivalat competenţele nu ai mai putut, i-ai mai chemat pe elevi o dată să mai stea 3-4 zile în 30 de grade în săli fără aer condiţionat.

    1. Capacitatea, bacul sustinute la niste temperaturi infernale. Bietii copii si asa sunt f stresati pentru ca sunt examene cu miza. Apoi toate examenele profesorilor si bacul de toamna care acum este in mijlocul lui august…Supraveghetorii, corectorii sunt teoretic in concediu, dar cand a contata asta in invatamant… Trebuie un nr de x asistenti, refuzi inseamna ca nu te implici… ce concediu, ce familie…

      1. Între 35 si 47 de grade e o diferență de 12 grade… Măcar ai bunul simț și taci dacă habar nu ai ce vorbești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții și școlile private, în degringoladă după ce Guvernul a anunțat noile măsuri, dar niciun act nu a fost publicat în Monitorul Oficial la 6 ore de la ședință / UPDATE: Actul normativ a fost publicat luni noaptea

Mai mulți părinți au semnalat Edupedu.ro că școlile și grădinițele private i-au anunțat că sunt deschise cu prezență fizică și marți, 26 octombrie, fiindcă măsurile noi adoptate de Guvern, care…
Vezi articolul
Inspecția specială

ULTIMA ORĂ Inspecțiile școlare se vor derula online, în Capitală. Inspectorii vor intra pe platformele digitale odată cu elevii și profesorii, iar accentul cade pe verificarea calității lecției online – anunță inspectorul care a preluat conducerea ISMB

Inspecțiile școlare de specialitate se vor derula online, a anunțat în această dimineață inspectorul școlar adjunct din București Liliana Toderiuc, în cadrul unei declarații de presă organizate alături de ministrul…
Vezi articolul

Afacerea Colegiul Șincai-Primăria Sector 4: Daniel Băluță cere intervenția de urgență a Inspectoratului Școlar, a DSP și a Prefecturii, “pentru punerea în siguranță a elevilor” și pentru reabilitarea clădirii liceului, cu risc seismic II

Primăria Sectorului 4 solicită intervenția în regim de urgență a Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a Direcției de Sănătate Publică București, “pentru punerea în siguranță a elevilor și a…
Vezi articolul