Ligia Deca dă exemple de noi indicatori de performanță pentru directorii de școli: reducere cazuri de violență, reducere sesizări de diferite feluri

Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com

Ministrul Educației, Ligia Deca, a oferit exemple de indicatori de performanță care să fie incluși în contractele de management ale directorilor pe noul format, „să nu se refere doar la rata de succes la examene naționale sau la premii la olimpiadă, ci să se refere și la reducere cazuri de violență, reducere sesizări de diferite feluri”, într-un interviu pentru Școala 9

Motivatia ar fi că fiecare școală are particularitățile proprii. „Avem nevoie să înțelegem procesul educațional în complexitatea lui și așa cum este important să avem copii foarte buni din punct de vedere educațional, este foarte important să avem și copii care se simt acceptați și care vin la școală pentru că se simt bine, pentru că sunt convinși că este ceva bun pentru ei acolo, pentru că abandonul, pe lângă motivele financiare sau legate de background-ul familial, se mai întâmplă și atunci când nu vezi rostul unei activități”, a adăugat Ligia Deca.

În ceea ce privește indicatorii de performanță pentru directorii de școli, Ligia Deca a declarat pe 16 iunie că aceștia vor ține cont de situația fiecărei școli în parte:

Unele școli își pot propune un număr mare de note mari la evaluările naționale sau de olimpici. Alte școli își vor propune reducerea abandonului școlar, alte școli își vor propune reducerea fenomenului de bullying, dacă el se înregistrează în comunitatea respectivă. Deci este nevoie să adecvăm evaluarea performanței la realitățile fiecărei școli”.

Informații de context despre salarizarea profesorilor pe bază de performanță

Premierul României, Marcel Ciolacu, după publicarea rezultatelor de la testele PISA 2022, a cerut public ministrului Educației, Ligia Deca, să prezinte criterii de performanță pe baza cărora salariile profesorilor să poată fi crescute diferențiat. „Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește“, a declarat Ciolacu.

Pe 8 decembrie, la prezentarea Raportului național PISA 2022 pe România, Andreas Schleicher, directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, a precizat că salarizarea bazată pe performanță este „una dintre cele mai dificile dileme cu care se confruntă orice sistem de educație“.

Criteriile de salarizare pe bază de performanță pentru profesori sunt în lucru cu experți OCDE, a anunțat Ligia Deca, pe 16 ianuarie.

Pe 1 aprilie, Ministerul Educației a decis “constituirea unui grup de lucru” cu sindicatele, ca să „să elaboreze proiectul de Metodologie privind salarizarea diferențiată a personalului didactic pe baza unor criterii de performanță”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Astfel că, la finalul lunii aprilie, au avut loc discuții despre salarizarea diferențiată a profesorilor în funcție de performanță la o întâlnire a sindicatelor din Învățământ cu Ligia Deca, a anunțat FSLI, pe 14 mai

Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca susține că directorii trebuie să aibă “indicatori de performanță” incluși în contracte și “trebuie să sprijinim autonomia” școlilor
Un profesor excepțional de matematică poate să fie un director catastrofal din punct de vedere managerial, susține secretarul de stat Florian Lixandru / Politizarea inspectoratelor școlare și detașările de directori de școli, criticate în cel mai recent raport Code for Romania
DOCUMENT Salariile profesorilor din România să fie legate de performanța acestora, reformele în certificarea și evaluarea lor să fie revizuite, să fie luate măsuri care să evite suprapuneri și conflicte de interese în evaluările școlilor – printre cele 18 recomandări-cadru ale OCDE pentru Ministerul Educației
Exit mobile version