Ligia Deca, consilier prezidențial: De prea multe ori, profesia didactică este o alegere negativă. Cred că putem vorbi și despre o incapacitate a sistemului de a-și susține propria investiție

„De prea multe ori, profesia didactică este o alegere negativă, în sensul în care nu întotdeauna cei mai buni absolvenți de licență optează pentru această profesie. Dacă și cei care totuși fac această alegere, după un an sau doi în care au dat de greu, neavând sprijinul necesar, aleg să iasă din profesie. Cred că putem vorbi despre o pierdere umană, dar putem vorbi și despre o incapacitate a sistemului de a-și susține propria investiție, pentru că, până la urmă, formarea inițială a cadrelor didactice este susținută de stat”, a declarat Ligia Deca, consilier de stat al Andministrația Prezidențială, la o dezbatere despre susținerea profesorilor debutanți, organizată de Teach for Romania.

Aceasta a vorbit despre necesitatea de acordare a unui sprijin pentru cadrele didactice debutante, pentru că multe dintre ele ajung în zone defavorizate: „Mulți profesori apropiați de vârsta de pensionare, mulți profesori care se pensionează, și asta înseamnă un aflux mare de profesori debutanți în sistem, profesori cărora li se cere foarte mult. Ei (profesorii debutanți – n.red), în general, ajung în zonele defavorizate, pentru care ai nevoie de un sprijin deosebit, o perioadă de stagiatură care să te fi pregătit pentru astfel de comunități și, din păcate, nu este întotdeauna cazul”. 

Ea a adus în discuție și provocările profesorilor debutanți: „Este nevoie de sprijin suplimentar, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru că în acele locuri uneori profesorii se substituie și părinților atunci când copiii au părinții plecați, se substituie și medicilor sau asistenților sociali care nu sunt suficienți, așa cum știm peste tot în țară, și au provocarea claselor foarte eterogene, din punct de vedere al potențialului copiilor și al condițiilor pe care copiii le au acasă pentru a putea continua procesul de învățare”.

Ligia Deca a mai spus că sprijinul acordat debutanților poate face diferența între a rămâne în profesie și a renunța: „Acest sprijin pe care profesorii debutanți trebuie să-l primească atunci când intră în profesie, când încep într-o școală nouă, acea parte esențială de mentorat de care am văzut că și Ministerul Educației, în ultima vreme, se preocupă și prin proiecte de mare anvergură, poate face diferența între a rămâne în profesie și a fi motivat să crești în carieră, sau a renunța”.

Consiliera a menționat că masteratul didactic nu trebuie să fie singura cale de a intra în sistem și a subliniat necesitatea unor standarde: „Avem nevoie de rute flexibile pentru a putea strânge tot potențialul uman și de entuziasm pe care îl putem strânge din societate. Avem nevoie să nu facem compromisuri când vine vorba despre standarde: standarde de admitere, standarde de selecție, standarde de intrare în sistem”.

Aceasta a precizat ca evaluarea profesorilor să fie axată pe „pe valoarea adăugată pe care o aduc la clasă și nu pe, o s-o spun direct, hârtii”: „Avem nevoie de un profil clar asumat, adoptat legislativ al cadrului didactic, din care să poată fi declinate standarde de formare, dar și standarde profesionale: cum evaluăm profesorii în așa fel încât această evaluare să fie una axată pe valoarea adăugată pe care o aduc la clasă și nu pe, o s-o spun direct, hârtii. Nu pe chestiuni formale care nu se reflectă neapărat în ce magie fac ei la clasă.”

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Redăm declarația completă a Ligiei Deca

„Vin după o săptămână în care am participat, tot în contextul „Teach for (Romania – n.red)”, la gala pentru profesorii cei mai bun din rural, care s-a desfășurat la Iași, ocazie cu care m-am putut și întâlni cu o serie de profesori, educatori, învățători din comunități rurale și mai puțin rurale, dar toate cu probleme specifice. Și acolo am văzut inclusiv problematica asociată nevoii de sprijin și de claritate pentru profesorii debutați. Înainte să intru direct în răspunsul la întrebarea dumneavoastră, o să fac câteva considerații generale legate de context.

E clar că rămânem într-o perioadă de criză la nivel internațional, care a scos încă o dată în evidență nevoia de investiție în profesori. Toate studiile ne spun că atunci când este vorba să investim în educație, dacă trebuie să alegem în ce investim, cel mai mare randament al investiției este atunci când investim în profesori.

Am trecut de la o perioadă de criză în sănătate, la o perioadă de criză securitară, ca să zic așa, iar capacitatea de răspuns a sistemului de educație, capacitatea de reziliență pe care sistemul o poate transmite și copiilor vine din capacitatea profesorilor la a fi ei înșiși rezilienți, orientați spre viitor și cumva capabili să ducă aceste crize într-un mod în care societatea să fie cât mai puțin afectată.

Este clar, și toată lumea o spune, că ne îndreptăm către o perioadă complicată din punct de vedere al resursei umane în educație. Mulți profesori apropiați de vârsta de pensionare, mulți profesori care se pensionează, și asta înseamnă un aflux mare de profesori debutanți în sistem, profesori cărora li se cere foarte mult. Ei, în general, ajung în zonele defavorizate, pentru care ai nevoie de un sprijin deosebit, o perioadă de stagiatură care să te fi pregătit pentru astfel de comunități și, din păcate, nu este întotdeauna cazul. Este nevoie de sprijin suplimentar, inclusiv din punct de vedere financiar, pentru că în acele locuri uneori profesorii se substituie și părinților atunci când copiii au părinții plecați, se substituie și medicilor sau asistenților sociali care nu sunt suficienți, așa cum știm peste tot în țară, și au provocarea claselor foarte eterogene, din punct de vedere al potențialului copiilor și al condițiilor pe care copiii le au acasă pentru a putea continua procesul de învățare.

Aici aș vrea să spun și că, de câțiva ani, încercăm să experimentăm în partea de formare inițială, tocmai în ideea de a pregăti mai bine profesorii debutanți, mă refer la masteratul didactic care va avea o primă promoție anul acesta și cred că ar trebui să ne punem întrebarea cum valorizăm acești absolvenți de masterat didactic și cum îi sprijinim în sistem. Din perspectiva României educate, masteratul didactic nu este și nu ar trebui să fie singura cale de a intra, de a face pregătirea, formarea inițială în profesia didactică. Avem nevoie de rute flexibile pentru a putea strânge tot potențialul uman și de entuziasm pe care îl putem strânge din societate. Avem nevoie să nu facem compromisuri când vine vorba despre standarde: standarde de admitere, standarde de selecție, standarde de intrare în sistem. Avem nevoie de un profil clar asumat, adoptat legislativ al cadrului didactic, din care să poată fi declinate standarde de formare, dar și standarde profesionale: cum evaluăm profesorii în așa fel încât această evaluare să fie una axată pe valoarea adăugată pe care o aduc la clasă și nu pe, o s-o spun direct, hârtii. Nu pe chestiuni formale care nu se reflectă neapărat în ce magie fac ei la clasă.

Mai este încă un element. Fiecare dintre noi ne aducem aminte cum a fost atunci când ne-am angajat pentru prima dată sau atunci când am intrat într-o nouă poziție, într-o nouă slujbă. Există acea perioadă de adaptare în care există clar o diferență majoră dată de cât sprijin primești. Acest sprijin pe care profesorii debutanți trebuie să-l primească atunci când intră în profesie, când încep într-o școală nouă, acea parte esențială de mentorat de care am văzut că și Ministerul Educației, în ultima vreme, se preocupă și prin proiecte de mare anvergură, poate face diferența între a rămâne în profesie și a fi motivat să crești în carieră, sau a renunța.

De prea multe ori, profesia didactică este o alegere negativă în sensul în care nu întotdeauna cei mai buni absolvenți de licență optează pentru această profesie. Dacă și cei care totuși fac această alegere, după un an sau doi în care au dat de greu, neavând sprijinul necesar, aleg să iasă din profesie. Cred că putem vorbi despre o pierdere umană, dar putem vorbi și despre o incapacitate a sistemului de a-și susține propria investiție, pentru că, până la urmă, formarea inițială a cadrelor didactice este susținută de stat. 

Mai mult, cred că atunci când vorbim despre profesori, în general, și despre noile pedagogii, trebuie să ne gândim puțin și la modul în care ieșim din paradigma fiecărei discipline și încercăm să gândim cum aplică elevii în viață – și ulterior, dar și în procesul educațional efectiv cunoștințele de la școală, și aici aș pune accentul pe dublă specializare sau posibilitatea de a obține o dublă, triplă, multiplă specializare pe parcursul carierei didactice, pentru că asta ne-ar rezolva și chestiunea legată de motivație atunci când, de exemplu, simți că ți-ai dori altceva, există această posibilitate de a nu ieși cu totul din sistem, ci de a te recalifica pe altceva. Și există o flexibilitate mult mai mare când vine vorba despre câte cadre didactice ne trebuie pentru a acoperi nevoia dintr-o școală care nu are multe opțiuni, din punct de vedere al recrutării, din varii motive care nu țin de școală. Dacă vorbim de o zonă rurală îndepărtată de centrele urbane, este clar că va fi destul de greu sa tragi profesori mulți, valoroși pe fiecare disciplină în parte și atunci aceste duble-triple specializări ar putea să rezolve problema într-un mod în care să nu facem un compromis, din punct de vedere al calității pentru elevi.

Mai mult, România educată vorbește foarte apăsat despre nevoia de practică pedagogică, modul în care se realizează această practică pentru a integra optim teoria cu practica, adică nu aruncăm toată practica într-un singur punct, la final de program inițial de formare, și vorbește și despre nevoia de contexte diferite de învățare. Nu ajunge să facem practică, de exemplu, dacă vorbim despre elevii din colegiile pedagogice, numai în școlile de exercițiu, pentru că de multe ori ele se află în centrele mari, urbane, ori, de cele mai multe ori, acești profesori debutanți, prin procesul de distribuție sau prin tipul de posturi care sunt declarate viabile, ajung în zonele rurale pentru care au nevoie de alt tip de formare inițială, de un supliment sau de anumite accente care, cred eu, ar face diferența. 

Mai mult, au nevoie să fie în comunități. Cred că profesorii debutanți, ca orice breaslă, au nevoie de contexte de socializare și de schimburi de experiență. Asta înseamnă, pe de o parte, un anumit tip de cancelarie și un anumit tip de discuții în cancelarie, dar există și nevoia unor rețele în care profesorii debutanți se poate schimba experiențe și cumva să-și găsească sprijin, unii în ceilalți, atunci când vine vorba de navigarea acestor primi ani în carieră.

Eu am mare încredere în profesorii de la început de drum, pentru că ei sunt foarte pregătiți, cel puțin mental, să-și asume provocările, mai ales la câte discuții sunt în spațiul public. Îi felicit pe cei care au ales această meserie (…). Cred că este esențial ca statul, adică noi toți, împreună cu societatea civilă, să le oferim sprijinul necesar ca ei să-și poată îndeplini vocația.”

Video la minutul 29:16