Ligia Deca: Astăzi s-a semnat Ordinul de ministru cu criteriile pentru programul Masă Sănătoasă, urmând să fie primite propunerile de şcoli

9.746 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei/ G4Media.ro
“Astăzi s-a semnat Ordinul de ministru cu criteriile pentru programul Masă Sănătoasă, urmând să fie primite propunerile de şcoli. Numărul beneficiarilor programului Masă Sănătoasă va fi anul acesta de circa 420.000, mai mult decât dublu faţă de anul trecut”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, luni, în Prahova, conform Agerpres
  • Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă” a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Lista școlilor ar trebui aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
  • Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați.

Amintim că Guvernul Ciolacu a amânat pâna pe 1 ianuarie 2025 aplicarea prevederii din Legea învățământului preuniversitar despre Masă Sănătoasă acordată pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor. 

Astfel, în 2024, Guvernul va finanța maxim 1000 de unități de învățământ, în limita sumei de 1.139.400 mii lei, potrivit OUG nr. 115 din 14 decembrie 2023. De fapt, maxim 400 de școli noi ar putea intra în program, conform calculelor Edupedu.ro. In cele 450 de scoli, deja incluse în program sunt 181.253 de beneficiari.

“Săptămâna trecută, pe final, s-a adoptat Hotărârea de Guvern pentru instituirea programului naţional Masă sănătoasă. Bugetul este de 1.139.000.000 de lei. Astăzi s-a semnat şi Ordinul de ministru cu criteriile, urmând să fie primite propunerile de completare a listei de şcoli, pentru că cele 450 de şcoli la nivel naţional care au fost în program anul trecut rămân în program. 

Numărul şcolilor se va suplimenta până la 1.000 şi, după ce vom primi propunerile de la inspectorate, se va emite încă un Ordin comun cu Ministerul Agriculturii, un ordin de ministru, cu lista şcolilor şi apoi Hotărârea de Guvern cu alocări bugetare”, a spus Ligia Deca în cadrul unei întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţul Prahova, citată de Agerpres.

Potrivit ministrului, numărul beneficiarilor programului Masă sănătoasă va fi anul acesta mai mult decât dublu faţă de anul trecut.

“Este o creştere importantă de beneficiari. Dacă anul trecut am avut în jur de 180.000, anul acesta ne aşteptăm la aproximativ 420.000 de beneficiari, deci mai mult decât dublu, şi ne dorim să ajungem, în primă fază, la un milion de beneficiari şi apoi să putem generaliza acest program”, a arătat ministrul.

DOCUMENT Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Național „Masă sănătoasă”

Citeşte şi:
Programul „Masă sănătoasă”, care ar fi trebuit să înceapă pe 1 ianuarie, aprobat de Guvern / Inspectoratele școlare vor selecta școlile care intră în program
Premierul Ciolacu, despre programul „Masă sănătoasă”: Ținta noastră este să creștem de la 450 la 1.000 numărul școlilor
Școlile care vor intra pe noua listă a celor care oferă elevilor o masă caldă ar trebui să îndeplinească criterii de prezență slabă, risc de abandon școlar și profesori necalificați, conform proiectului Programului Național Masă Sănătoasă, pus în dezbatere
Guvernul Ciolacu alege sa facă economii în anul electoral 2024 prin neacordarea unei mese calde pentru un milion de elevi, așa cum prevedea legea educației
Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

3 comments
  1. Oare mai prinde Romania 1 milion de elevi pana implementati voi programul asta?
    Sau poate asta si sperati: depopularea tarii ca sa nu mai trebuiasca sa hraniti atatea guri.

  2. cred că era mai inteligent sa zici ” astazi s a terminat .” și sa ti prezinți demisia. erai de a dreptul “olimpica ” . cum vrea domnu ciolanu. alt olimpic.
    P.S. daca vedeti ca nu mai scriu nimic vreo 3 zile sa stiti ca m au dibuit și m au impușcat aștia . 🤕

  3. Morala: Cine vrea masă caldă la școală ar face bine să nu își trimită zilnic copilul la școală!
    Dar covor roșu se pune?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor are un nou președinte, care a fost ales până când a ieșit. Au fost două rânduri de alegeri, după ce reprezentanții elevilor din București, care erau contra candidatului unic, au fost împiedicați să voteze pe motiv că nu s-au cazat în același loc cu restul – surse

În perioada 21-24 februarie 2025, Consiliul Național al Elevilor (CNE) a organizat Adunarea Generală la Suceava, având ca principal obiectiv alegerea noii conduceri a forului. Singurul candidat pentru funcția de…
Vezi articolul

Mai mult de jumătate din timpul petrecut de români pe internet a fost folosit anul trecut pentru vizionat filme pe platforme de streaming, potrivit Barometrului de consum cultural 2023 / Profilul utilizatorului frecvent: tânăr cu studii medii

Peste jumătate din timpul petrecut de români pe internet, mai exact 54%, este dedicat vizionării de filme și seriale pe platforme de streaming precum Netflix, HBO Max sau Disney+, relevă…
Vezi articolul