Ligia Deca anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii non-UE, fără nicio precizare despre întârzierea de 45 de zile la anunțarea rezultatelor pentru aplicanți

Ligia Deca / Foto: gov.ro

Ministra Educației, Ligia Deca, anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii din afara Uniunii Europene, fără nicio precizare despre întârzierea de 50 de zile la anunțarea rezultatelor pentru aplicanți.

Deca a anunțat pe Facebook despre „numărul record” de candidaturi „pentru burse oferite de statul român pentru studenții străini din afara UE – aproape 82.000 de solicitări, cu peste 60% mai multe față de anul trecut! Toate candidaturile au fost depuse exclusiv online, prin platforma StudyinRomania”, a scris ministra.

Oficialul a continuat, fără vreo vorbă că a publicat rezultatele cu peste 45 de zile întârziere și cu mai puțin de o lună până când străinii încep cursurile la facultățile din România: „În urma selecției, începând cu anul universitar 2024-2025, 500 de studenți din peste 100 de țări vor studia în universități de prestigiu din România, în domenii diverse precum inginerie, IT, drept, științe ale educației și multe altele. Ne bucurăm să vedem un interes tot mai mare pentru oportunitățile educaționale din România”.

Inițial, rezultatele de la selecție trebuiau publicate pe 15 iulie, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care acordă aceste burse: „Cererile pot fi depuse în perioada 16 ianuarie 2024 – 16 martie 2024, rezultatele selecției fiind anunțate în jurul datei de 15 iulie 2024. După selecție, vor fi necesare formalități suplimentare, precum obținerea vizei”.

Pe 17 iulie, la două zile de la termenul stabilit, pe platforma cu informații pentru potențialii bursieri din afara UE, a fost postat un anunț în limbile engleză și franceză legat de anunțarea „puțin întârziată” a rezultatelor – „2024-2025 MFA scholarship results slightly delayed”. Motivul, potrivit coordonatorilor proiectului – numărul mare de cereri înregistrate.

Foto: captură studyinromania.gov.ro

Rezultatele au ajuns să fie comunicate candidaților abia vineri, 30 august, la 46 de zile de la termenul stabilit inițial, se mai arată pe studyinromania.gov.ro, într-un anunț separat pentru aplicanți să-și verifice adresa de e-mail.

În ce constă bursa de studii pentru studenți non-UE: taxe de școlarizare acoperite și ajutoare între 65 și 85 de euro lunar

Studenții non-UE care sunt selectați pentru burse de studii la facultăți în România primesc, potrivit ghidului aplicantului din 2024, taxele de studii anuale acoperite, taxele de cazare acoperite și o sumă lunară de 65-85 de euro în funcție de ciclul de studii în timpul anului pregătitor de limba română.

În România, anul academic începe, de regulă, la data de 1 octombrie. Universitățile stabilesc propriul calendar, în conformitate cu principiul autonomiei universitare. De asemenea, universitățile primitoare pot decide măsuri specifice în ceea ce privește procesul de predare și învățare, în conformitate cu liniile directoare privind sănătatea publică. Autoritățile române pot impune cerințe suplimentare de sănătate publică. Bursa obținută, incluzând anul pregătitor acolo unde este cazul, constă în:

În vederea acordării ajutorului financiar lunar, studenții din anul pregătitor de limba română, precum și cei la programele universitare de licență și master trebuie să obțină, la finalul fiecărui an universitar, un număr de 60 de credite transferabile. Studenții din anul pregătitor care nu au obținut, la finalizarea anului universitar, un număr de 60 de credite transferabile, vor putea repeta, la cerere, o singură dată, anul pregătitor. În anul repetat, studenții vor beneficia de finanțarea cheltuielilor de școlarizare, dar le va fi suspendat ajutorul financiar lunar”.

DOCUMENT Ghidul burselor pentru studenții non-UE din 2024:

Foto: © Andreysha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version