„În luna martie a acestui an, a fost aprobat proiectul de hotărâre de Guvern pentru participarea României la PISA 2025. Iar pentru acest ciclu de testare, al cărui domeniu de focalizare reprezintă științele, 2025 este anul în care se realizează testarea principală”, a declarat ministrul Educației, la prezentarea unui raport despre nivelul de „alfabetizare lingvistică” a circa 14 mii de elevi testați în ultimul an printr-un instrument pus gratuit la dispoziție de mai multe organizații. Edupedu.ro a scris că elevii români care vor participa la testarea PISA 2025 vor fi testați și la limba engleză.
- PISA este abrevierea Programme for International Student Assessment și este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe. PISA este o evaluare internaţională standardizată care se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani.
În legătură cu PISA 2025, Deca a vorbit despre testarea la limba engleză, precum și chestionarul pentru părinți și profesori: „România a optat și pentru chestionarul de tehnologie a informației și a comunicării pentru elevi, chestionarul pentru părinți, evaluarea la limbă străină – engleză – și chestionarul pentru profesorii de limba engleză. Practic, România va participa la cea mai amplă testare sau evaluare educațională internațională standardizată și comparativă, iar testarea se va realiza digital, tocmai pentru a permite o analiză aprofundată a datelor.”
De asemenea, ministrul Educației a adus în atenție că elevii de clasa a IV-a vor participa la testarea PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study – n. red.): „România este parte și din evaluări internaționale ale International Association for the Evaluation of Educational Achievement. (…) Dintre acestea, PIRLS sau progresul în studiul internațional al alfabetizării la citire-lectură vizează evaluarea competențelor de literații ale elevilor în clasele a IV-a și a VIII-a.”
Tot aici, aceasta a spus că testarea se va realiza în 2026, iar România va avea un raport în care vor fi incluse rezultatele obținute, dar și informații cu privire la cauze, la factorii care explică nivelul de competență al elevilor noștri.
Ligia Deca: „Pentru mine este important să fundamentăm politicile educaționale pe studii și pe date verificate. De aceea, în luna martie a acestui an, a fost aprobat proiectul de hotărâre de Guvern pentru participarea României la PISA 2025. Iar pentru acest ciclu de testare, al cărui domeniu de focalizare reprezintă științele, 2025 este anul în care se realizează testarea principală. De asemenea, în cadrul acestui studiu, România a optat și pentru chestionarul de tehnologie a informației și a comunicării pentru elevi, chestionarul pentru părinți, evaluarea la limbă străină – engleză – și chestionarul pentru profesorii de limba engleză. Practic, România va participa la cea mai amplă testare sau evaluare educațională internațională standardizată și comparativă, iar testarea se va realiza digital, tocmai pentru a permite o analiză aprofundată a datelor.
Cred că este important să menționez că România este parte și din evaluări internaționale ale International Association for the Evaluation of Educational Achievement. În acest sens, Ministerul Educației susține laboratorul de testare educațională din cadrul Universității București în desfășurarea următoarelor studii: studiul de progres – Progress in International Reading Literacy Study, progres în studiul internațional al alfabetizării la citire-lectură, studiul internațional de competență informatică, vizavi de informare, și studiul internațional de educație civică și educație pentru cetățenie.
Dintre acestea, PIRLS sau progresul în studiul internațional al alfabetizării la citire-lectură vizează evaluarea competențelor de literații ale elevilor în clasele a IV-a și a VIII-a. În urma testării ce se va realiza în 2026, sistemul educațional din România va beneficia de un raport național în care vor fi incluse rezultatele obținute, dar și informații cu privire la cauze, la factorii care explică nivelul de competență al elevilor noștri. De asemenea, experții în evaluare și curriculum – și mă bucur că-l am alături de mine astăzi pe domnul secretar de stat Bogdan Cristescu, care are în responsabilitate zona de curriculum și de evaluare. Practic, specialiști ca domnul Cristescu și alți colegi de la minister vor avea acces la expertiza internațională în acest domeniu, iar inspectorii și personalul de la nivelul școlii implicați în evaluare și proiectare pot câștiga o înțelegere mai profundă a nevoii și a sensului schimbării de practici curente la clasă.”
2 comments
😀
Educație eșuată!
Ministerul Educației nu e in stare sa facă propriilor bănci de itemi!
Orice ONG mai notoriu devine standard in domeniu si noi devenim sclavetii care se supun automat la orice iluzorie binefacere.