Liga Studenților sesizează Consiliul Național de Etică, organismul care poate sancționa plagiatul lui Sorin Cîmpeanu / Sancțiunile pot varia de la retragerea lucrării, până la retragerea titlului didactic universitar, retrogradarea sau interzicerea unor drepturi

456 de vizualizări
Sorin Cimpeanu / Foto: INQUAM Photos / George Călin
Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) cu privire la cursul universitar plagiat de Sorin Cîmpeanu în 2006, când şi-a însuşit 13 capitole scrise de doi profesori într-o ediţie anterioară, din 2000, scrie într-un comunicat de presă al LS Iași. Amintim, Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat documente care arată plagiatul lui Sorin Cîmpeanu.

Potrivit comunicatului transmis de Liga Studenților Iași, sesizarea a fost depusă “ca urmare a refuzului ministrului actual al Educaţiei, Ligia Deca, de a sesiza organismul. Totodată, organizaţia a solicitat Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV) să îi transmită în copie dosarele de avansare în gradele didactice, pentru a determina în ce măsură cursul plagiat i-a folosit lui Cîmpeanu pentru a obţine un grad didactic”.

După primirea sesizării, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării are termen de 5 zile lucrătoare pentru a numi un grup de lucru de 3 experți pentru rezolvarea cazului, urmând ca în cel mult 30 de zile de la sesizare să fie înaintat un raport, care trebuie validat în plenul Consiliului Național de Etică. Un raport final este realizat de către Consiliu care nu trebuie adoptat mai târziu de 80 de zile de la data sesizării.

“Sancțiunile care pot fi impuse sunt cele prevăzute de art. 14 din Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare și pot varia de la retragerea lucrării, până la retragerea titlului didactic universitar și retrogradarea, interzicerea pentru o perioadă determinată a accesului la fonduri destinate cercetării sau suspendarea dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control sau ca membru în comisii de concurs”, mai scrie în comunicatul LS Iași.

Sorin Cîmpeanu a scris proiectele legii Educației, iar una dintre modificările ce au stârnit controverse este cea legată de desființarea CNATDCU (n. red. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, singurul abilitat să verifice tezele de doctorat) și analizarea plagiatelor de către universități.

“Sorin Cîmpeanu a încercat prin proiectul de lege al învăţământului superior nu doar să îşi salveze colegii din sfera academiilor militare sau cu funcţii înalte în stat care au plagiat în tezele lor de doctorat, dar a urmărit să îşi ofere singur o amnistie de la fapta de plagiat pe care a comis-o în 2006. Deşi noul ministru a promis că va elimina acele prevederi din proiect, nu există nicio garanţie că super-majoritatea parlamentară PSD-PNL-UDMR nu va modifica proiectele în Parlament, după bunul plac al lui Cîmpeanu. Prin faptul că Ligia Deca a refuzat sesizarea Consiliului Naţional de Etică, se dovedeşte ceea ce am susţinut noi după numirea ei: demisia ministrului Cîmpeanu nu este decât o mișcare de imagine a lui Klaus Iohannis care urmărește să satisfacă interesele de partid ale PSD-PNL-UDMR în educație, folosindu-se de imaginea aparent nepătată a noului ministru”, a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI), potrivit comunicatului.

Informații de context

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației, după ce o ancheta publicată de Emilia Șercan în pressone.ro a dezvăluit că acesta a plagiat într-un curs universitar. La două zile după ce a fost publicată ancheta, Sorin Cîmpeanu a venit cu următoarea explicație publică: profesorul Ioan Pleșa, unul dintre autorii de facto ai cursului plagiat, ar fi considerat „oportun” și „necesar” ca Sorin Cîmpeanu „să preia îndrumătorul de lucrări practice la care am lucrat și pe care l-am perfecționat împreună cu domnia sa, vreme de 15 ani”. Cu toate acestea, avocatul Gabriel Turcu, specializat în drepturi de proprietate intelectuală, atrage atenția în investigația publicată de Emilia Șercan că orice drept în legătură cu o operă se poate cesiona, mai puțin identitatea autorului, care odată stabilită în persoana cuiva este nemodificabilă.

Sorin Cîmpeanu a spus la 4 zile după demisia “din proprie inițiativă” că propria demisie de la șefia Ministerului Educației este “nedreaptă”: “Am considerat în acest fel că această demisie va permite o discuție atât de importantă precum cea necesară promovării legilor educației „România Educată” și îmi exprim convingerea că, în acest fel, nu prin propria demisie nedreaptă, generată de către cei care înțeleg mult prea puțin specificul învățământului superior, în acest fel, voi putea să susțin adoptarea legilor „România educată” și, mai apoi, implementarea lor”, a susținut Sorin Cîmpeanu, potrivit Digi24.

Comunicatul de presă al Ligii Studenților prezintă pe scurt investigația jurnalistei Emilia Şercan prin care a dovedit faptul că Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, actual rector al USAMV Bucureşti şi preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) şi-a însuşit în 2006, în a doua ediţie a unui curs de Irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, mai bine de o treime din volumul cursului apărut iniţial în 2000, însumând 13 capitole.

“În anul 2000, în cadrul USAMV a apărut cursul intitulat „Îmbunătățiri funciare și irigarea culturilor. Lucrări practice”, avându-i ca autori pe prof. univ. dr. Ioan Pleșa, prof. univ. dr. Ionel Jinga, conf. univ. dr. Alexandru Ene și șef lucr. dr. Sorin Cîmpeanu. Dintre toate cele 30 de capitole, doar două, cap. 1 și 29 apăreau ca fiind scrise de către Sorin Cîmpeanu. În 2006 același curs este reeditat, însă doar sub autoratul prof. Ionel Jinga și al prof. Sorin Cîmpeanu, cu titlul „Irigații, desecări, combaterea eroziunii solului, irigarea culturilor”. Însă în această a doua ediție, toate capitolele scrise în cursul din 2000 de către prof. Ioan Pleșa și prof. Alexandru Ene apar ca fiind scrise în 2006 de către Sorin Cîmpeanu“, susțin reprezentanții studenților în comunicatul de presă.

Sorin Cîmpeanu, care a părăsit în plin scandal de plagiat conducerea Ministerului Educației, a revenit pe postul de rector al Universității de Agronomie din București “din 3 sau 4 octombrie”, spune cel care i-a ținut locul. N-a fost primită “nicio sesizare” de către USAMV privind acuzațiile de plagiat, după cum a precizat, pentru Edupedu.ro, Răzvan Teodorescu, cel care a asigurat interimatul la conducerea universității.

Comunicatul Ligii Studenților Iași:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România în PISA – rezultatele la cele 6 testări, din 2006 până în 2022, arată ca o pâlnie inversată care conservă mediocritatea într-o zonă a analfabetismului funcțional

România stagnează față de precedenta sesiune, în privința rezultatelor la testarea standardizată internațională PISA, potrivit datelor publicate marți de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru ediția din 2022 a…
Vezi articolul