Liga Studenților Iași publică harta beneficiilor pe care le au studenții din Europa la transportul pe cale ferată

1.713 vizualizări
Liga Studenților (LS Iași) publică harta beneficiilor pe care le au studenții din Europa la transportul pe cale ferată și anunță că “nicăieri nu există vreo limitare a beneficiilor la un număr fix de călătorii sau în funcție de performanțele academice” ale tinerilor. Potrivit analizei LS Iași, o singură altă țară mai are gratuitate pentru studenți la transportul cu trenul: Slovacia.

Liga studențească anunță că este prezentă astăzi, de la ora 15, alături de reprezentanți ai studenților din toată țara, la întâlnirea de la Guvern pentru o nouă rundă de discuții, după ce ministrul Eugen Teodorovici a propus ca studenții cu restanțe să nu mai beneficieze de călătorii gratuite.

LS Iași “propune extinderea beneficiilor şi pentru studenții care urmează o specializare la frecvență redusă (2-3 zile / săptămână), aceştia fiind de cele mai multe ori chiar tineri din mediul rural care ajung să facă naveta pentru a putea avea studii superioare, precum şi pentru doctoranzii la frecvență redusă, care urmează de fapt în România acelaşi program ca doctoranzii la zi, numai că nu au obligaţii didactice şi nici bursă, dar au acelaşi obligaţii de cercetare”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

Organizația precizează că, “în România, beneficiile la transportul pe cale ferată pentru studenți au fost intruduse în anii ’20, aceştia primind 50% reducere la clasa a II-a, iar în anii ’30 studenţii au revendicat prin greve şi ocuparea de trenuri gratuitatea la transportul feroviar ca o metodă compensatorie pentru slaba susţinere pe care Statul Român o acorda sistemului de educaţie, cu toate că în acea perioadă bugetul instrucţiunii era la circa 15% din PIB”.

“Considerăm că propunerile coaliţiei de guvernare, în sensul limitării beneficiilor pe care le au studenții, au ca intenţie reală privatizarea CFR Călători şi reducerea materialului rulant, precum şi îndreptarea studenţilor spre transportul auto, anumite persoane din Guvern având relaţii cu anumite asociaţii ale transportatorilor rutieri. Raportat la infrastructura dezastruoasă din România, pentru studenţi, transportul feroviar va rămâne întotdeauna prima opţiune”, spune LS Iași.

Liga susține că “una dintre intenţiile coaliţiei de guvernare PSD-ALDE în ceea ce priveşte reducerea beneficiilor pentru studenţi ar fi acordarea lor către alte categorii socio-profesionale, care ar fi mult mai bine reprezentate în electoratul celor două partide decât tinerii”.

“Studenții reprezintă doar 20% din călătorii CFR, iar de la introducerea gratuităţii, cantitatea materialului rulant, în special pe rutele foarte circulate, s-a redus considerabil. Managementul defectuos şi politizat al CFR Călători şi lipsa investiţiilor în infrastructură şi material rulant sunt adevăratele probleme ale transportului feroviar”, se arată în comunicat.

În statele membre ale Uniunii Europene, studenții primesc următoarele beneficii la transportul feroviar, potrivit LS Iași:

“Austria: studenţii au reducere 60%, iar dacă aceştia călătoresc în grup, adulţii însoţitorii călătoresc gratuit; elevii şi ucenicii au gratuitate, în schimbul unei taxe de 19,60 euro pe an;

Belgia: studenţii au până la 50% reducere, putând să aleagă dintr-o gamă largă de oferte; există şi carduri prin care în schimbul a 50 de euro, pot avea 10 călătorii pe orice distanţă;

Bulgaria: studenţii până în 26 de ani au 50% reducere, iar dacă aceştia călătoresc într-un grup de cel puţin 11 persoane cu adresă din partea unei instituţii de învăţământ, au reducere 75%;

Cehia: elevii şi studenţii între 18 şi 26 de ani au reducere 75% pentru un număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a;

Croaţia: studenţii au reducere 50% la un număr nelimitat de călătorii la clasa a II-a; tinerii între 12 şi 26 de ani au reducere de 30% la orice clasă şi pe distanţe de peste 25 km, iar studenţii şi tinerii din alte ţări au reducere de 25% în baza cardului ISIC;

Danemarca: studenţii trebuie să achiziţioneze un card special la preţul de 180 coroane (circa 115 lei), prin intermediul căruia au reduceri cuprinse între 25 şi 50%, în funcţie de rute; totodată, reducerea de 50% se aplică la mâncarea şi băuturile care pot fi servite în vagoanele-restaurant, precum şi la amenzile pe care le-ar putea primi studenţii care călătoresc fără bilet; pe trenurile internaţionale operate de căile ferate daneze, studenţii se bucură de 25% reducere;

Estonia: studenţii au reducere 30% pe toate tipurile de tren, pentru un număr nelimitat de călătorii;

Finlanda: 30% reducere pe trenurile de lungă distanţă şi 50% reducere pe trenurile de tip „personal” pentru studenţii care sunt înmatriculaţi la ciclu de studii de licenţă al unei universităţi finlandeze, forma de învăţământ la zi şi care nu sunt angajaţi; reducerile se aplică şi studenţilor străini care studiază, fie şi pentru un semestru cu mobilitate de studiu, în Finlanda;

Franţa: studenţii şi elevii au reducere de 50% la transportul feroviar, care poate fi cumulată cu alte oferte astfel încât biletul să fie aproape gratuit;

Germania: prin natura sa de stat federal, Germania are câte o lege a învăţământului superior diferită în fiecare land şi nu are beneficii uniforme pentru studenţi; aceştia se bucură de diverse oferte, dar nu au o reducere standard; pentru a accesa astfel de reduceri, elevii până în 18 ani achiziţionează un card special cu 10 euro (ambele clase), iar tinerii un card cu 62 de euro (pentru clasa a II-a), respectiv 125 de euro (clasa I-a), prin care au reducere 25%; în general tinerii nu folosesc transportul feroviar în Germania, fiind mult mai accesibil transportul auto;

Grecia: nu exită reduceri generale, însă toate biletele pe rutele cele mai lungi costă doar 12 euro pentru deținătorii de card ISIC sau card european de tineret, pasagerii putând să coboare în orice gară;

Irlanda: reducerile variază între 40 şi 50% în funcţie de rută; printr-un card special pentru studenţi (fără limtă de vârstă) şi elevi, poţi călători nelimitat după ce depăşeşti cheltuieli cu biletele de 7 euro pe zi sau 27 euro pe săptămână;

Italia: tinerii până în 30 de ani beneficiază de o reducere între 30 şi 50%, stabilită în funcţie de cererea existentă pe trenurile sau pe ruta solicitată;

Lituania: studenţii lituanieni sau din oricare alt stat al Uniunii Europene, precum şi elevii lituanieni au 50% reducere;

Luxemburg: studenţii până în 30 de ani se bucură de transport feroviar şi transport local în comun gratuit;

Olanda: studenţii şi elevii pot opta între două tipuri de legitimaţie (card), prin care pot avea transport gratuit în timpul săptămânii şi reducere 40% în weekend, vacanţe şi sărbători sau transport gratuit în weekend şi de sărbători, iar în timpul săptămânii 40% reducere pentru trenuri care pleacă după ora 9:00 AM; prin intermediul legitimaţiei se asigură aceleaşi reduceri şi la transportul local în comun;

Polonia: studenţii până în 26 de ani şi doctoranzii până în 35 de ani au reducere 51% la orice tip de tren, nelimitat; reducerea poate fi cumulată cu alte promoţii sau reduceri ale operatorilor feroviari şi se aplică inclusiv tinerilor polonezi care studiază în străinătate;

Portugalia: tinerii care au între 13 şi 25 de ani au reducere 25% la orice tip de tren sau clasă doar pe baza actului de identitate, însă cei care călătoresc în grupuri de 3-4 persoane au reducere 50%; prin cadrul european de tineret, orice cetăţean al unui stat membru UE cu vârsta cuprinsă între 12 şi 30 de ani are 25% reducere;

Slovacia: studenţii sub 26 de ani şi tinerii sub 16 ani din orice stat membru al Uniunii Europene beneficiază de gratuitate la transportul pe cale ferată pentru un număr nelimitat de călătorii, pe baza actului de identitate;

Slovenia: tinerii până în 26 de ani au 30% reducere la orice tip de tren şi la toate clasele;

Spania: tinerii între 14 şi 26 de ani au 20% reducere la orice tip de tren sau clasă;

Suedia: studenţii sub 26 de ani au 15% reducere la clasa a II-a şi oferte speciale de tip „last minute” (în termen de sub 24 de ore înainte de plecarea trenului);

Regatul Unit (UK): contra unei sume de 30 de lire poate fi achiziționat un card în baza căruia tinerii între 16 și 25 de ani au reducere 33% pentru un număr nelimitat de călătorii la toate tipurile de tren;

Ungaria: studenţii au reducere 50% la transportul feroviar;

Cipru şi Malta nu au cale ferată, iar în Letonia terifele la transportul feroviar sunt aşa de reduse, încât beneficiile pentru studenţi sunt considerate redundante.

De asemenea, reducerile sunt prezente şi Norvegia sau Balcanii de Vest, dar şi în state
partenere ale UE:

Norvegia: 25% reducere pentru studenți, 50% pentru elevi între 6 și 17 ani

Bosnia și Herțegovina: tinerii până în 26 de ani au 30% reducere

Muntenegru: studenții sub 26 de ani și elevii au 50% reducere

Serbia: 30% reducere pentru studenți

Ucraina: 50% reducere pentru studenți și elevi”

  • “Datele au fost colectate de pe site-urile companiilor naţionale de cale ferată din fiecare stat
    indicat”, precizează LS Iași.

“Limitări la transportul pe cale ferată, în sensul celor propuse de Guvernul României, există numai în Turcia (20% reducere pentru studenți), unde de la instalarea regimului Erdogan s-a hiper-birocratizat sistemul de achiziţii de bilete pentru studenţi şi în Rusia (50% reducere pentru studenți), unde aceştia nu beneficiază de niciun fel de reducere pe parcursul vacanţei de vară”, se mai arată în comunicat.

 


2 comments
  1. Ca si student in Italia va pot spune ca studenții nu au nicio reducere pentru transportul feroviar. Sunt aplicate reduceri de 30/70% pentru transportul în comun, dar asta in functie de regiune.

  2. ” în general tinerii nu folosesc transportul feroviar în Germania, fiind mult mai accesibil transportul auto;”. Am impresia ca documentarea a fost facuta nu foarte temeinic si probabil si pentru restul tarilor e facuta pe genunchi.

    Ca daca se facea cum trebuie ar fi iesit ceva de genul pentru Germania:
    1. in functie de Land, in taxa universitara ce variaza de pe la 250 euro la cat o ajunge pe semestru, intra si transportul local gratuit, in “judet” cum ar veni. Primesti un card de calatorie cu care te urci in autobuz, tramvai, metrou, tren si circuli cat vrei si cand vrei fara sa-ti mai iei bilet in prealabil.
    2. in Germania studentul nu are masina si foloseste trenul foarte mult. Transportul auto nu e mai accesibil pentru ca masina in Germania costa bani (loc de parcare (la noi egratuit), impozit (la noi e o gluma de 15 euro/an), asigurare (asta e ceva mai scumpa), consumabile(merge si fara:)) asa ca prin campusuri cam nimeni n-are masina.

    Eu nu inteleg de unde determinarea asta a studentilor impotriva principiilor ce tin de meritocratie. Adica vrem un stat performant si ne dam ochii peste cap cand vedem diversi oameni nepregatiti, dar in acelasi timp cand e vorba de studenti nici ei n-au chef de criterii de performanta. Cum s-ar zice: statul suntem noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Matei Vișniec, interviu pentru Cultura la Dubă: România a fost maltratată de interesele personale ale clasei politice, care poartă principala vinovăție a faptului că timpul nu s-a transformat în civilizație mai repede

Imaginea României, la 30 de ani de la Revoluție, este una “plină de constraste”, spune într-un interviu pentru publicația Cultura la Dubă cel mai apreciat dramaturg român contemporan la nivel…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Dolj a cerut şcolilor să organizeze urgent simulări pentru situaţii de urgenţă / Fiecare școală trebuie să desfăşoare anual cel puţin patru exerciții

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a cerut şcolilor să organizeze urgent simulări pentru situaţii de urgenţă, anunță Agenția de presă Rador, citată de G4Media.ro. Potrivit inspectorului şcolar general, Daniel Ion, cutremurele…
Vezi articolul

Directorii de şcoli din Bistrița-Năsăud, avertizați după ce mai mulți elevi au ajuns cu fracturi la spital, în contextul provocării de pe TikTok / Șefa Biroului de Siguranţă Şcolară: În perioada următoare, să îi supravegheaţi mai atent pe elevi. La nivel naţional sunt foarte multe dosare penale întocmite

Şefa Biroului de Siguranţă Şcolară a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Lenuţa Cozma, a făcut un apel, joi, către directorii unităţilor de învăţământ să supravegheze mai bine elevii pe…
Vezi articolul