Liga Studenților Iași critică “atitudinea docilă” a ministrului Educației, Ligia Deca în problema plagiatelor și o acuză că “duce mai departe opera lui Sorin Cîmpeanu de apărare a plagiatorilor și a rectorilor latifundiari”

269 de vizualizări
Foto: gov.ro
Liga Studenților (LS Iași) critică, într-un comunicat de presă, “atitudinea docilă față de interesele majorității PSD-PNL-UDMR a ministrului Educației, Ligia Deca, în problema plagiatelor și a funcțiilor de conducere din universități”. Liga Studenților Iași acuză și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) pentru susținerea tacită acordată Ligiei Deca care în perioada 2006-2007 a fost președinte al acestei federații studențești.

În comunicatul de presă transmis de Liga Studenților Iași, ministrul Ligia Deca este acuzat că “duce mai departe opera lui Sorin Cîmpeanu de apărare a plagiatorilor și a rectorilor latifundiari”.

LS Iași dă ca exemplu participarea Ligiei Deca la ședința Consilului General al CNATDCU: “Ligia Deca și Gigel Paraschiv au participat joi, 10 noiembrie, la ședința Consiliului General al CNATDCU (instituția care verifică tezele de doctorat), unde au susținut, în mod eronat, că nu mai pot fi analizate tezele de doctorat ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României (CCR) nr. 364/2022, cei doi intervenind în favoarea colegului de executiv, Lucian Bode, ministrul Internelor, a cărei teză de doctorat urma a fi analizată” (n. red. în comunicat nu se precizează de ce ar fi eronat).

  • Edupedu.ro a scris că instituția care se ocupă cu verificarea tezelor de doctorat, CNTADCU, nu analizează în prezent teza de doctorat a ministrului Bode și nici pe cea a premierului Ciucă, din cauza unei decizii a Curții Constituționale din vară, prin care tezele de doctorat care sunt mai vechi de un an nu pot fi analizate de CNATDCU, iar instanța este singura care poate retrage titlul de doctor doar dacă nu a intrat în circuitul civil.

În comunicatul Ligii Studenților Iași mai scrie că “decizia CCR a fost luată în mod politic“. (…) Teza de doctorat “nu mai poate fi reanalizată de către altă comisie, nu poate fi utilizată la momentul actual în blocarea proceselor de analiză a tezelor de doctorat până când nu există o armonizare a legislației în acest sens“.

Tocmai de aceea, Liga Studenților (LS IAȘI) atrage atenția opiniei publice asupra faptului că ori în cadrul proiectului de lege a învățământului superior, ori prin OUG, actualul guvern va încerca să „clarifice” atribuțiile CNATDCU în așa fel încât politicienii plagiatori să profite: în loc să se dea prin lege către CNATDCU atribuțiile mai clare pe care le are prin regulamentul adoptat prin ordin de ministru, se va urmări limitarea atribuțiilor pe care le are acest organism”, mai spune Liga Studenților Iași.

Totodată, organizația critică Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) pentru susținerea tacită acordată Ligiei Deca, “care în perioada 2006-2007 a fost președinte al acestei federații studențești, precum și pentru faptul că la solicitarea federației, cu sprijinul lui Sorin Cîmpeanu și Gigel Paraschiv, din noiembrie 2019 până în prezent, a fost blocat accesul Ligii Studenților (LS IAȘI) la orice consultare la nivel ministerial și guvernamental”.

Până în momentul de față, “Ligia Deca a susținut linia predecesorului său, Guvernul oferind un aviz negativ unei propuneri legislative care limita dreptul rectorilor la două mandate totalizând cel mult 8 ani”, mai scriu cei de la Liga Studenților Iași.

Comunicatul de presă integral al LS Iași
Citește și:
Consiliul Național al Rectorilor – împotriva unui prag stabilit prin lege pentru mandatele rectorilor: a adoptat o rezoluție prin care cere ca numărul acestora să fie “limitat”, dar limita să fie decisă de universitate, iar durata unui mandat să fie de cinci ani
EXCLUSIV. CNATDCU nu analizează teza de doctorat a ministrului Bode, anunță președintele interimar. Mircea Dumitru, după participarea Ligiei Deca la ședința de azi a CNATDCU: Ministerul invocă o decizie a Curții Constituționale / Dacă noi propunem și putem propune o comisie de analiză, ministerul se opune spunând că nu putem

2 comments
  1. Din pacate asa este! Inspectoratul Scolar din Constanta este zguduit zilnic de scandaluri , nereguli si comportamente deviante, de care stie de multa vreme si ministerul, dar doamna ministru il sustine in continuare pe acest ins sorynel cu a sa loryy mioapa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UNICEF: Campaniile de vaccinare antirujeolă au fost suspendate în 25 de ţări din cauza pandemiei de coronavirus / Milioane de copii riscă să nu aibă acces la vaccinuri, ceea ce ar putea declanșa epidemii dezastruoase

Milioane de copii riscă să nu beneficieze de vaccinurile vitale împotriva rujeolei, difteriei şi poliomielitei din cauza întreruperii programelor de vaccinare, în contextul pandemiei de Covid-19, a atenţionat vineri Unicef.…
Vezi articolul

Zece exemple de practici care încalcă Regulamentul GDPR în școala online, date de Asociația Specialiștilor în Protecția Datelor, ca replică la afirmația premierului Orban „Ce GDPR? Asta mi se pare o bazaconie”

Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor din România (ASCPD) publică zece exemple de practici care încalcă Regulamentul GDPR în procesul de tele-educație, ca reacție față de declarațiile premierului Ludovic…
Vezi articolul