Liderul sindicatului USLIP Iași: Dacă în Monitorul Oficial nu apar astăzi cele două modificări în Ordonanța de Urgență privind salariul profesorului debutant și creșterea salariilor cu 50% de la 1 ianuarie, greva continuă

Foto: © Inews77 | Dreamstime.com

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, a explicat că “nu s-a încheiat greva, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele adăugiri făcute de către primul ministru, referitoare la salariul debutantului și ca majorarea de 50% de la 1 ianuarie să fie introdusă în textul ordonanței de urgență”.

Președintele USLIP Iași, Laviniu Lăcustă a declarat în cadrul grupului de jurnaliști atașați la USLIP Iași că deocamdată greva se suspendă, iar încheierea grevei este condiționată de publicarea în Monitorul Oficial a celor două ordonanțe de urgență promise de Guvern.

“Din punctul nostru de vedere, greva nu s-a încheiat, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi, repet, astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele, să spun, adăugiri făcute de către primul ministru și mă refer aici la introducerea în ordonanța de urgență a salariului brut pe economie, care să fie salariul debutantului în viitoarea lege a salarizării. Iar al 2-lea angajament pe care și l-au luat este acela ca la 1 ianuarie majorarea să fie de 50% de această dată au introdus-o direct în ordonanța de urgență, ceea ce, evident, care are efect juridic. În urma discuțiilor pe care le-am avut la nivel central, la nivelul celor două federații, dar și la nivel local, s-a hotărât că această grevă să fie doar suspendată, dar repet, suspendată condiționat de apariția în Monitorul Oficial a acestor prevederi.

Dacă în Monitorul Oficial nu va apărea ordonanța de urgență exact cu acești termeni se consideră că greva va continua”, a spus Lăcustă.

Președintele USLIP a mai spus și că “există și acest risc ca Guvernul să-și depună mandatul. Am luat în calcul și această posibilitate. Prin urmare, în acest moment așteptăm, așa cum vă spuneam, ordonanța Guvernului. Dacă ea va apărea în termenii respectivi, vom vorbi doar de o suspendare și nu de o încetare a grevei, pentru că până în luna septembrie Guvernul are la dispoziție două luni să vină cu acel proiect al legii salarizării unitare în care va trebui să regăsim ceea ce au promis acum prin ordonanță de urgență”, spune Laviniu Lăcustă.

Amintim, comunicatul comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” precizează că se suspendă greva, condiționat de publicarea celor două ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial.

Greva se suspendă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

–   acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.”

Foto: © Inews77 | Dreamstime.com

Citește și:
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024
Exit mobile version