Liderul sindicatului USLIP Iași: Dacă în Monitorul Oficial nu apar astăzi cele două modificări în Ordonanța de Urgență privind salariul profesorului debutant și creșterea salariilor cu 50% de la 1 ianuarie, greva continuă

4.173 de vizualizări
Foto: © Inews77 | Dreamstime.com
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, Laviniu Lăcustă, a explicat că “nu s-a încheiat greva, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele adăugiri făcute de către primul ministru, referitoare la salariul debutantului și ca majorarea de 50% de la 1 ianuarie să fie introdusă în textul ordonanței de urgență”.

Președintele USLIP Iași, Laviniu Lăcustă a declarat în cadrul grupului de jurnaliști atașați la USLIP Iași că deocamdată greva se suspendă, iar încheierea grevei este condiționată de publicarea în Monitorul Oficial a celor două ordonanțe de urgență promise de Guvern.

“Din punctul nostru de vedere, greva nu s-a încheiat, vorbim doar de o suspendare condiționată a acesteia, în contextul în care Guvernul României și-a luat angajamentul că astăzi, repet, astăzi va publica în Monitorul Oficial acea ordonanță care cuprinde ultimele, să spun, adăugiri făcute de către primul ministru și mă refer aici la introducerea în ordonanța de urgență a salariului brut pe economie, care să fie salariul debutantului în viitoarea lege a salarizării. Iar al 2-lea angajament pe care și l-au luat este acela ca la 1 ianuarie majorarea să fie de 50% de această dată au introdus-o direct în ordonanța de urgență, ceea ce, evident, care are efect juridic. În urma discuțiilor pe care le-am avut la nivel central, la nivelul celor două federații, dar și la nivel local, s-a hotărât că această grevă să fie doar suspendată, dar repet, suspendată condiționat de apariția în Monitorul Oficial a acestor prevederi.

Dacă în Monitorul Oficial nu va apărea ordonanța de urgență exact cu acești termeni se consideră că greva va continua”, a spus Lăcustă.

Președintele USLIP a mai spus și că “există și acest risc ca Guvernul să-și depună mandatul. Am luat în calcul și această posibilitate. Prin urmare, în acest moment așteptăm, așa cum vă spuneam, ordonanța Guvernului. Dacă ea va apărea în termenii respectivi, vom vorbi doar de o suspendare și nu de o încetare a grevei, pentru că până în luna septembrie Guvernul are la dispoziție două luni să vină cu acel proiect al legii salarizării unitare în care va trebui să regăsim ceea ce au promis acum prin ordonanță de urgență”, spune Laviniu Lăcustă.

Amintim, comunicatul comun al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” precizează că se suspendă greva, condiționat de publicarea celor două ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial.

Greva se suspendă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

–   acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.”

Foto: © Inews77 | Dreamstime.com

Citește și:
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

7 comments
  1. Bravo! Doar daca adopta si publica in Monitorul Oficial proiectul de OUG, decideti daca continuati sau nu greva si protestele! Va sustin!

  2. NU E LOGIC SĂ SUSPENDĂM, până ce nu apare ordonanța modificată. Că Ciucă promite, Ciolacu zice pas și noi am fost (vom fi) FRAIERIȚI!
    Proverbul spune: Printre multe (2) moașe, pruncul rămâne cu buricul netăiat.

  3. Orice s-ar întâmpla, cei 3 boșorogi lideri au trădat masiv încă de la început. Lista cu cei 7 itemi pentru care am semnat de greva presupune cu totul altceva. Nu doar 2 tâmpenii printr-o ordonanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anul școlar 2023-2024 să înceapă pe 11 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât stabilise Cîmpeanu – propunere oficială a ministrului Ligia Deca, ce ar menține România în topul țărilor cu cele mai puține zile de școală / Vor fi cu 7 zile de cursuri în plus față de actualul an școlar

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost lansat în dezbatere de Ministerul Educației vineri, 27 ianuarie. Școala ar începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii ar merge la cursuri până pe…
Vezi articolul

Aș începe reforma Educației de la sistemul de evaluare. Evaluarea are efect de backwash: ce nu se evaluează, nu se învață, iar ce se evaluează, se învață, spune Șerban Iosifescu / Evaluarea are potențial de a influența ce se întâmplă în curriculum și în pregătirea profesorului

Evaluarea în domeniul educației ar trebui să fie independentă, a declarat Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli (ARACIP), în…
Vezi articolul
Rezultatele de la Evaluarea Națională

Cum motivează Consiliul pentru Combaterea Discriminării decizia ca elevii cu cerințe educaționale speciale să aibă locuri speciale la admitere / Ei se confruntă cu discriminări “de la grădiniță până la faza studiilor superioare”

“E imperios necesar” ca Ministerul Educației să gândească măsuri de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, care se confuntă cu discriminări în accesul la educație, de la grădiniță până…
Vezi articolul

Raportul național de evaluare de la testarea standardizată privată din iunie, pe 150 de mii de elevi din 500 de școli de stat, publicat de Ministerul Educației, are copyrightul companiei partenere a ministerului și nimic din el nu poate fi publicat fără acordul acesteia

Raportul național de evaluare în urma testării standardizate din mai-iunie 2022, publicat de Ministerul Educației pe site-ul propriu, este marcat pe fiecare pagină cu dreptul exclusiv al autorului „Copyright, toate…
Vezi articolul

PNL și PSD o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că ar fi blocat un proiect privind bursele și că în școli din sector s-ar învăța, încă, în 3 schimburi / Liberalii fuseseră acuzați de primar că ar bloca un proiect rezidențial și accesul copiilor la educație

Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat”…
Vezi articolul
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa

Sute de cazuri de gripă pe zi la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” după relaxarea măsurilor sanitare. Medicul Raluca Alexandru: Nu se mai ţine nicio regulă, nu mai avem nici masca, nu mai ţinem nici distanţarea, toată lumea se înghesuie, nu ne mai spălăm pe mâini

Sezonul gripei a început puternic odată cu renunțarea la măsurile de siguranță privind răspândirea coronavirusului, care ne protejau și de alte viroze respiratorii. Astfel, 350 de copii cu simptome de…
Vezi articolul