Liderul sindical Simion Hăncescu: Nu am trădat cu absolut nimic. Noi în permanență am respectat ceea ce ne-au cerut oamenii

12.594 de vizualizări
Simion Hăncescu / Foto: Gov.ro
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, în cadrul conferinței de presă, că „noi, în permanență, am respectat ceea ce ne-au cerut oamenii” și „nu am trădat cu absolut nimic”. Pe grupurile profesorilor au apărut nemulțumiri referitoare la anunțul sindicatelor de a suspenda greva.

Simion Hăncescu: Ca să fie încă un lucru foarte clar, pentru că primim și noi mesaje „am trădat, suntem trădători”. Nu. Noi, în permanență, am respectat ceea ce ne-au cerut oamenii și am luat decizia astăzi, fiind mandatați de liderii județeni – noi nu aveam cum, personal, să discutăm direct cu oamenii, dar am fost mandatați să luăm această decizie și, cu siguranță, mai sunt nemulțumiți. Sunt oameni care ne consideră că am trădat, nu am trădat cu absolut nimic.

Marius Nistor: Vreau să vă dau un răspuns care ține de o chestie elementară de logică. Dacă am fi trădat, ar fi însemnat că se duc doi lideri naționali, discută cu Guvernul, fac o înțelegere și pun oamenii în fața faptului împlinit. Dar, de când s-au declanșat aceste negocieri, în permanență ne-am dus cu niște solicitări la Guvern. Guvernul a venit cu anumite răspunsuri, iar noi ne-am întors de fiecare dată către colegii noștri din cancelarii și acțiunile au continuat. Nu poți vorbi de trădare în momentul în care negocierea s-a dus prin intermediul nostru direct între Guvern și colegii din cancelarii.

Citește și:
Prima decizie majoră a sindicatelor luată fără acordul tuturor oamenilor, al membri de sindicat – suspendarea grevei. Simion Hăncescu, FSLI: Nu este decizia membrilor, ci decizia liderilor județeni – 51 au spus „suspendare”, 6 nu / Marius Nistor, FSE: Din 49 de organizații, doar 3 s-au abținut din acordarea unui mandat pentru suspendare
ULTIMA ORĂ Condiția sindicatelor apare în textul ordonanței de urgență: salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024
LIVE TEXT Liderii de sindicat, explicații despre suspendarea grevei: Sunt convins că sunt oameni în continuare nemulțumiți, sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe rămâne să vedem ce se întâmplă
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

25 comments
  1. D-le Hăncescu răspundeți la o întrebare simplă. Cine v-a cerut lista cu procentele de profesori aflați în grevă? Răspund eu. NIMENI Și atunci de v-ați grăbit să suspendați greva când nici nu apăruse OUG in MO declarând că în grevă sunt mai putin de 50% dintre profesori ( altă minciună ) D-voatră trebuie să ne apărați interesele noastre nu ale lui Ciucă. Aștept răspunsul. Până atunci SĂ VĂ FIE RUȘINE !
    TRĂDĂTORULE

  2. Atunci, unde e ca cerinta sporul neuropsihic sa fie platit la salariul de baza actual si nu la cel plafonat si hrana pe concediu, d nule Hancescu? 👎👎👎

  3. Normal ca a fost blat. Pai cu asa reprezentanti ma mir ca ati obtinut si aceste firimituri de la mada SPECIALILOR. Au renuntat pentru un os. Asa ii platiti asa educatie o sa avem si anume de ca..kat. Ne vor prosti, asa si suntem.
    Mai dati-le la medici ca astia sunt toti destepti si toti spagari.
    Cat mai sus cu pensiile speciale!

  4. Sa fii in timpul negocierilor ,cu mandat de la sindicaliști ,este resdponsabilitate foarte mare,dar implica si prezenta de spirit .
    Eu sunt sigur ca au procedat corect .
    Daca nu era suspendata greva,nu ni se acorda nici marirea (destul de semnificativa )de salariu si nici nu se trecea in Ordonanță chestiunea cu salariul debutantului.
    In plus ,cititi Articolul III din Ordonanță .
    Se pare ca vom fi platiti .Scrie ca pe iunie se va plati in integralitate.
    Ma rog ,poate nu inteleg bine exprimarea .
    Dar liderii au facut totusi o treaba buna.
    Cu guvern interimar sau de vineri,cu un prim ministru inca in “rodaj”si cu alte greve care stau sa izbucnească ,chiar degeaba am fi ramas in grevă .

  5. Pentru personalul nedidactic ce ați făcut m-ai și plătim la sindicat să vă fie rușine ne-ați mințit tot timpul!

  6. BA DA, AȚI TRĂDAT! Și ați făcut-o într-un mod MIZERABIL, călcând peste cei care au avut încredere și făcând jocul politic JOSNIC al celor ce ne conduc! RUȘINE să vă fie!

  7. Haideti sa infiintam un nou sindicat .In iulie cind suntem toti in convedui ne intilnim intr -un final de saptamina la mijlocul tarii si discutam facem in asa fel incit sa nu mai poata fi santajat nici-un lider pe care l-am pune si cu directibe clare.

  8. Este posibil sa nu fi tradat, ci doar sa fie realmente incapabili.
    Asta e limita lor!
    Totusi, daca vor primi functii politice (mai curand sau mai tarziu) va fi clar pentru oricine ca au tradat!
    Stati cu geana si pe liderii judeteni!

  9. Dacă iese rău pentru profesori, adică ordonanța nu e legală, așa va spune” stimabilul”: “Noi, în permanență, am respectat ceea ce ne-au cerut oamenii.” Adică ordonanță am vrut, ordonanță am avut.
    Acum, oamenii zic DEMISIA! E de-ajuns cât ați huzurit pe banii noștri!

  10. Stati linistiti domnilor lideri ”nationali”. Se vor corecta lucrarile la bac si capacitate conform schemei de salarizare. La limba si literatura romana se corecteaza conform schemei – agramat in paralment, ca de asta sunt prezent. La matematica se procedeaza la diagrama una tie, una mie , doua tie, una, doua mie,iar la proba la alegere, alegem sa privim spre geam.
    Felicitari ”governoloi”, felicitari ”liderilor nationali”, felicitari tovarasului presedinte, pardon : ”Heil Iohannis”.
    Dragi copii, incepand de cand vreti voi, veniti sau nu la scoala, profesorii vor fi obligati sa va treaca, vor fi obligati sa va puna 10 pe line, vor fi obligati sa taca si sa tina capul plecat.

    1. Astfel de afirmatii amenintatoare la adresa corectitudinii corectarilor de la examene, denota ca nu meritati nici macar salariile pe care le aveti in prezent. Puneti in pericol, viitorul a mii de elevii.
      Incepeti prin a plati taxe pe banii castigati din pregati, plicuri primite de la parinti.
      Pacat de meseria asta, au ramas prea putine cadere didactice iar acum cu marirea de salarii, ignoranta si nulitatea va creste direct proporzional.

      1. @Ana
        Măi femeie, oamenii sunt supărați și e normal sa mai spună și unele lucruri urâte. Asta nu înseamnă că le pun în aplicare. În schimb tu ești plină de ură la adresa profesorilor, lucru care spune multe despre tine… Mai bine să ți vezi de,, bubele tale,, decât sa judeci pe alții. Nu te obosiți să mi răspunzi, pas.

    2. @SuntMintit
      Oameni cu astfel de gândire, ajunși în sistemul de învățământ printr-un lanț de erori, reprezintă adevărate tumori pentru corpul profesoral.
      E adevărat că ne simțim trădați, dar să nu devenim fiare!
      Sunt cadru didactic, cu un copil în clasă a VIII-a. Cum să sufere el si alți copii din cauza nemulțumirilor noastre?
      Este josnic ceea ce spuneți!

  11. Ba Hancescule bandiților pentru personalul nedidactic ce ai obținut absolut nimic Sunteți niște hoti la fel că cei cu care ați negociat.

  12. Dă-ți demisia! De când ești in fruntea sindicatului nu ai obținut nimic. Ai fost în cârdășie cu ministerul. De ce nu ati colaborat cu cei din universități? Fără sa facă nimic, profesorii din universități o sa aiba cascavalul mai mare in timp ce noi am pierdut bani si ne-am ales cu firimituri. De ce s-a acceptat acordul cu Ministerul Educaţiei prin care peste o suta de lideri sindicali erau degrevati total sau partial de ore? Acestia sunt oricând șantajați si fac jocul celor de la putere. O sa aveți o mare surpriză, in această săptămână, o sa ne dam demisia din sindicat. Eu nu mai fac pafte din acest sindicat din această zi.

  13. Nu s-a respectat decizia oamenilor din teritoriu. Nici nu au mai fost intrebati. Trebuiau să o încheie cumva și au “suspendat-o”.Poate domnii lideri au alți Oameni de care asculta!

  14. Oamenii care au un pic de rațiune vor înțelege. Sincere mulțumiri pentru că v-ați străduit si ați făcut tot ce a fost posibil!

    1. Toți, și unii și alții s-au străduit și s-au zbătut! Nesătuilor! Iude sunt cei care nu au făcut nicio zi de grevă, nu cei care incep de mâine cursurile. Iuda e președintele vostru. Din cauza lăcomiei unora avem toți o imagine proastă in societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar crea premise pentru numiri în funcții pe criterii politice, atrage atenția Federația Părinților, deși toate numirile în inspectorate sunt politice de cel puțin 2 ani

Trecerea inspectoratelor școlare la consiliile județene, așa cum prevede ordonanța Guvernului, ar bulversa sistemul de învățământ și ar pune piedici reformelor pe noua lege a Educației, atrage atenția Federația Națională…
Vezi articolul

Modele de clase inteligente și metode inovatoare de predare pentru o educație eficientă și durabilă, soluții concrete și personalizate pentru o școala digitală: SMARTEdu 2023 Oradea, evenimentul anului în educația digitală (P)

Școlile din România au acum o ocazie unică de a obține, prin PNRR, finanțări pentru dotarea sălilor de clasă din școli cu echipamente digitale. Numai în prima parte a acestui an, au…
Vezi articolul

Recordul din fundul curții. Profesor într-una dintre cele mai performante școli din mediul rural: Avem nevoie de o toaletă funcțională, cu apă care nu se oprește și nu afară, în curtea școlii. O toaletă pentru o școală. Atât

În luna iunie, o școală rurală din județul Buzău ajungea pe principale posturi de știri din România. Motivul? Patru elevi luaseră nota 10 la examenul de Evaluare Națională, iar alți…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

ULTIMA ORĂ Ministerul Educației vrea să piloteze o nouă “arhitectură curriculară”, începând chiar din septembrie, fără să fi pus vreun document în dezbatere. Consiliul Elevilor: Noile planuri-cadru nu au legătură cu tăierea numărului de ore

Ministerul Educației vrea să piloteze “o nouă arhitectură curriculară” începând chiar din septembrie, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Național al Elevilor, după o consultare cu reprezentanții Ministerului Educației. Noi…
Vezi articolul

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului din Beijing: ”Când nu m-am mai dus la școală, în perioada liberă, stăteam și 14 ore pe zi să lucrez”

O elevă din Timișoara face parte din lotul care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, din august, de la Beijing, relatează Agenția de presă Rador, care…
Vezi articolul

VIDEO Raluca Turcan (PNL), ministru al Muncii și vicepremier în guvernele Orban și Cîțu: Un profesor cu studii de lungă durată e plătit mai slab decât un muncitor în construcții sau un angajat în agricultură

Profesorii au ajuns să aibă salarii mai mici decât decât muncitorii în construcții sau agricultură, a spus Raluca Turcan, vicepreședinte PNL și fost ministru al Muncii și vicepremier în guvernele…
Vezi articolul