Liderul sindical Simion Hăncescu: Dacă profesorul spune că elevul e bun să meargă la profesională, părintele spune „nu, eu nu vreau să-l fac muncitor, vreau să-l fac domn, vreau să-l fac avocat”. Este o greşeală mare pe care o fac părinţii legat de această orientare

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

„Dacă profesorul spune că elevul e bun să meargă la profesională, părintele spune „nu, eu nu vreau să-l fac muncitor, vreau să-l fac domn, vreau să-l fac avocat””, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Declarațiile au fost făcute la emisiunea Educația la putere de la TVR 2. Acesta a mai spus că „este o greşeală mare pe care o fac părinţii legat de această orientare”.

Liderul sindical a vorbit despre portofoliile pe care le au de făcut profesorii pentru elevi. Amintim că portofoliul educațional este obligatoriu în anul școlar 2024-2025 pentru copiii din grupa mijlocie și elevii din clasa pregătitoare.

„Apropo de portofoliul pe care fiecare profesor să-l facă elevului. Sunt dascăli care au 400-500 de elevi. Gândiţi-vă că trebuie să facă un portofoliu pentru fiecare elev, ori un astfel de portofoliu necesită timp şi trebuie zilnic un timp apreciabil, dacă e să ne gândim la un profesor de desen, da, care are o oră, sau chiar de chimie. E complicat să faci atâtea documente şi, în opinia mea, portofoliul este important. Deci sunt ţări unde astfel de portofolii stau la baza evoluţiei intrării la liceu şi chiar facultate, da, doar pe baza acelui portofoliu”, a precizat Simion Hăncescu.

Aceasta a adus în atenție și evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și a făcut o comparație cu sistemul educațional din Finlanda:

„Îmi amintesc când s-a făcut Legea 1/2011, în timpul lui Funeriu, erau acele evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Și am susţinut în ideea că acele vor evaluări care se vor face vor sta la baza orientării corecte pentru elevi. O spun cu tristeţe, din păcate, aşa cum spunea doamna din studio, în Finlanda, profesorul este suveran și ce spune profesorul e sfânt. Unde spune profesorul în Finlanda că acolo trebuie să meargă elevul, acolo merge. La noi lucrurile stau invers. Dacă profesorul spune că elevul e bun să meargă la profesională, părintele spune „nu, eu nu vreau să-l fac muncitor, vreau să-l fac domn, vreau să-l fac avocat.”

„Deci este o greşeală mare pe care o fac părinţii legat de această orientare. Trebuie şcoala, într-adevăr, să aibă cuvântul hotărâtor şi acel parcurs al elevului, care să fie consemnat într-un document, este foarte important. De asta trebuie gândit în aşa fel încât să vedem ce relevant pentru elev, pentru că, până la urmă, şcoala îl are în centru pe elev”, a completat Simion Hăncescu.

Informații de context

Marian Crăciun, director al Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră din cadrul Universității din București, a declarat pentru TVR Craiova că „suntem influențați foarte tare de părinții noștri care în familie au aflat că, dacă ești medic, ești bine, dacă ești avocat, ești bine”. Acesta a spus că „în realitate poate că meseria respectivă nu se potrivește de niciun fel pentru copilul tău.”

Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.

Dirigintele trebuie să colaboreze cu consilierul școlar și comunitatea locală pentru a-i ajuta pe elevi să se orienteze în carieră, potrivit ROFUIP 2024. Astfel, trebuie să folosească adecvat portofoliul educațional pentru „a conecta elevii la trasee academice de carieră”, scrie în document. 

Citește și:
Marian Crăciun, Universitatea din București: Un elev de liceu era împins de la spate de părinți să se facă avocat. A venit la consiliere și, după ce a plecat de la consiliere, părintele a venit foarte supărat să-mi spună că i-am stricat copilul, pentru că se aștepta să-l conving să devină avocat. Nu despre asta este consilierea
OFICIAL Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a au dreptul la o recomandare consultativă de încadrare la liceu. Recomandările sunt scrise de către diriginte și consilierul școlar, prevede noul Statut al Elevului
Dirigintele trebuie să folosească adecvat portofoliul educațional pentru „a conecta elevii de la gimnaziu la trasee academice de carieră” – ROFUIP 2024
Rezultatele evaluărilor naționale de la a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi folosite pentru planurile individualizate de învățare și sunt trecute în portofoliul educațional / Primii elevi pentru care se aplică sunt acum în clasa pregătitoare
Norma didactică să fie redusă cu 2 ore pentru profesorii care fac parte din comisiile din școli, propune liderul sindical Simion Hăncescu
Dacă aș fi ministrul Educației, aş anula tot ce înseamnă hârtii la nivel de şcoală, spune președintele FSLI Simion Hăncescu: Astăzi, dacă vine un inspector să verifice o unitate de învăţământ, cere acele bibliorafturi, în loc să meargă la sala de clasă şi să vadă exact care e nivelul de pregătire al elevilor
Exit mobile version