Liderul sindical Marius Nistor o acuză pe ministra Ligia Deca de cedare în fața presiunilor părinților și elevilor, în organizarea Bacalaureatului 2025 în timpul școlii: Mai multă greutate au solicitările elevilor și ale părinților, decât pozițiile profesorilor. E un calcul foarte simplu: noi suntem 220.000 de cadre didactice, iar în partea cealaltă discutăm de câteva milioane de elevi

3.105 vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Marius Nistor, liderul sindical al Federației Sindicatului Spiru Haret, spune că „nu ar fi trebuit să țină cont atât de mult de faptul că vara este prea cald ca să putem da niște examene naționale”. Declarația liderului sindical pentru Edupedu.ro vine după ce profesori de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București au semnalat într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Deca că organizarea BAC-ului 2025 în timpul anului școlar, când restul elevilor încă au cursuri, va fi un „fiasco”, principala problemă semnalată fiind lipsa profesorilor. Marius Nistor a semnalat în cadrul interviului pentru Edupedu.ro de mai multe ori că Ligia Deca „ia decizii influențată fiind de cererile elevilor, mai degrabă, decât de solicitările profesorilor”, fără să țină cont „dacă există niște posibilități reale de îndeplinire a acestor cerințe și așteptări ale elevilor”.
  • Amintim că decizia devansării în premieră a Bacalaureatului astfel încât examenele să debuteze când elevii încă nu au încheiat cursurile școlare vine în plin an electoral, înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale. Potrivit surselor Edupedu.ro, actualul ministru liberal al Educației, Ligia Deca, va candida pe lista PNL București pentru un loc la Senat, conform variantei de lucru în discuție în prezent în PNL.

Liderul sindical Marius Nistor spune despre calendarul examenelor de BAC 2025 că reprezintă o decizie pe care ministra Ligia Deca a luat-o în favoarea elevilor, după ce aceștia împreună cu părinții au cerut în spațiul public devansarea examenelor pentru a nu se mai ajunge în luna iulie când temperaturile sunt foarte ridicate. El subliniază că nu de puține ori ministra Deca tinde să încline balanța în favoarea solicitărilor elevilor și părinților, și nu a cadrelor didactice.

În momentul de față au avut mult mai multă greutate au solicitările elevilor și ale părinților decât pozițiile exprimate de cadrele didactice”. Liderul sindical a semnalat faptul că „atunci când este vorba de decizii luate în domeniul educațional principalele decizii sunt influențate, de elevi, în ceea ce-i privește. (…) Presupun că este un calcul foarte simplu. Noi suntem vreo 220.000 de cadre didactice, iar în partea cealaltă discutăm de câteva milioane de elevi”, a spus Nistor. 

Liderul sindical Marius Nistor spune că nu sunt suficienți profesori pentru a se asigura desfășurarea BAC-ului 2025, în mod corespunzător, dar acest aspect ar fi trebuit semnalat de profesori atunci când proiectului calendarului a fost în dezbatere publică.

Cât privește improvizațiile ministrei Educației pentru perioada în care vor fi examene cum ar fi recuperarea orelor sâmbăta sau școlile care pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde, liderul sindical spune că „în momentul în care cineva vrea să pună problema recuperării orelor care nu se vor efectua în perioada în care se dau acele competențe, vom discuta, vom analiza și vom formula un punct de vedere”.

Redăm interviul integral cu Marius Nistor, lider sindicatului Spiru Haret:

Edupedu.ro: Cum comentați ceea ce reclamă în scrisoarea deschisă profesorii de la Colegiul Național Sfântul Sava?

Marius Nistor, lider sindical: Aici trebuie să ținem cont că au existat numeroase intervenții din partea elevilor și a părinților vizavi de problemele care apar în situația în care examenele s-ar desfășura ca și până acum. Anul acesta a fost un an de excepție, cu temperaturi extraordinar de ridicate pe o perioadă foarte îndelungată. Solicitarea elevilor a fost în permanență aceea de organizare a acestor examene, astfel încât să nu se mai ajungă în luna iulie sau dincolo de la începutul lunii iulie cu susținerea lor.

Și atunci categoric trebuia să cauți o variantă în care să redistribui probele respective pe parcursul unui întreg al școlar. Clar că ai competențele digitale și lingvistice programate undeva în iarnă și bineînțeles, urmând restul probelor. Clar că apar niște probleme, probleme corecte sesizate de colegii noștri, dar este greu să împaci absolut toate opțiunile, toate părerile diferite care vin din partea partenerilor educaționali. Una susținem noi ca și cadre didactice, altceva vor susține elevii și bineînțeles câteodată nici părinții nu vin cu argumente care să fie în concordanță cu argumentele pe care le prezintă elevii în privința organizării examenelor naționale.

Edupedu.ro: Dar care poziția dumneavoastră, a sindicatului vizavi de noul calendar al examenului de Bacalaureat? Cum vedeți să se organizeze Bacalaureatul în școală când sunt încă cursuri?

Marius Nistor, lider sindical: Nu ar fi trebuit să țină cont atât de mult de faptul că vara este prea cald ca să putem da niște examene naționale. Fără supărare. 

Edupedu.ro: Deci ar fi fost mai bine să nu se devanseze calendarul?

Marius Nistor, lider sindical: Mai degrabă se asigurau condițiile necesare în toate centrele de examen astfel încât elevii să își poată desfășura activitățile respective, atât elevii cât și cadre didactice, fără niciun fel de problemă generată de temperaturi sau de condițiile climatice.

Pun întrebarea în egală măsură: dacă după o vară de călduroasă, cu temperaturi foarte ridicate, urmează iarnă foarte complicată? Adică să ne trezim în ianuarie, februarie, martie încolo cu temperaturi extraordinar de scăzute, cu zăpezi foarte mari. Vom spune atunci că nu putem organiza examen în perioada respectivă, că iarna este prea frig și zăpadă prea mare? Câteodată trebuie să recunosc, se iau niște decizii care caută să satisfacă solicitarea principalilor beneficiari, în speța elevilor, fără să se țină cont dacă există niște posibilități reale de îndeplinire a acestor cerințe și așteptări ale elevilor.

Edupedu.ro: Dumneavoastră v-ați spus opinia? Sindicatul și-a spus opinia în această privință atunci când au fost puse în dezbatere calendarele examenelor naționale?

Marius Nistor, lider sindical: Eu pot să spun opinia doar în măsură în care există și niște observații pertinente care să vină din partea colegilor mei. Ori, dacă aceste observații apar după ce s-a luat o decizie de către Ministerul Educației, atunci discutăm discuții. Noi nu putem face un referendum național la fiecare act normativ pe care îl promovează ministerul de resort.

Edupedu.ro: Sunteți de acord cu variantele propuse de doamna Deca, cum ar fi ca profesorii să recupereze sâmbăta, de exemplu?

Marius Nistor, lider sindical: Nu ni s-a propus absolut nimic și eu nu discut doar pe declarații. Eu discut pe lucruri concrete. În momentul în care cineva vrea să pună problema recuperării orelor care nu se vor efectua în perioada în care se dau acele competențe, vom discuta, vom analiza și vom formula un punct de vedere.

Din punctul meu de vedere aș fi mai mers pe același calendar. Dar în momentul de față au avut mult mai multă greutate au solicitările elevilor și ale părinților decât pozițiile exprimate de cadrele didactice. Deciziile se iau în funcție de aceste opțiuni.

Edupedu.ro: Considerați că sunt suficiente cadre didactice în acest moment să poată susține calendarul din 2025 al examenului de Bacalaureat? 

Marius Nistor, lider FSLI: Noi nu avem suficiente cadre didactice pentru anumite discipline. Avem o criză de resursă umană, dar pesemne că lucrurile acestea contează mai puțin.

Edupedu.ro: Și atunci sunteți de acord cu lucrurile semnalate de profesorii de la Colegiul Sava, chiar dacă dumneavoastră spuneți că este cumva prea târziu acum?

Marius Nistor, lider FSLI: Da, eu sunt de acord. Eu nu pot avea o altă poziție decât poziția exprimată de colegii mei, dar era bine să fi fost exprimată în timp util.

Edupedu.ro: Ați participat la consultările publice pe tema calendarului Bac 2025?

Marius Nistor, lider FSLI: Noi suntem invitați doar în momentul în care au loc discuțiile în cazul unor comisii tehnice, dar nu a fost cazul, nu au fost comisii tehnice, doar la discuțiile purtate în cadrul comisiei dialog social, acolo unde avizul nostru oricum este consultativ. Decizia este Ministerul Educației. Dar atâta vreme cât există o presiune susținută care vine din partea elevilor, este clar că balanța, vine din start, în favoarea celor care exercită presiunea.

Edupedu.ro: Pentru că spuneați că nu sunt suficienți profesori, vor putea să fie profesorii și în școală altfel și la organizarea bacalaureatului?

Marius Nistor, lider sindical: Dacă se multiplică profesorii, dacă s-ar putea clona, orice ar fi posibil. Dar din păcate, încă nu există o altă activitate atât de extraordinară pentru o astfel de profesie. Chiar dacă din punct de vedere salarial lucrurile s-au mai limpezit, dar din alte puncte de vedere, cu greu pot fi convinși să urmeze o carieră didactică.

Implicarea profesorilor (n. red. privind calendarul BAC 2025) ar fi trebuit să fie mai amplă. În momentul în care proiectul intră în dezbatere publică și vizează activitatea mea, ca profesor, trebuie să fiu interesat, să mă uit pe actul normativ și să transmit propunerile de rigoare. Asta înseamnă, este o măsură absolut normală, adică degeaba reacționez după ce a apărut actul normativ. Acțiunile trebuie să fie înainte apariției lui.

Și nu există act normativ sau de Ministerul Educației care să nu stea în dezbatere, să nu fie supus dezbaterii. Unii poate gândesc la modul acesta că indiferent ce propuneri fac eu, ministerul va lua o anumită decizie. Dar haideți să încercăm, haideți să facem propunerile respective, poate nu vor trece toate, poate nu toate propunerile sunt pertinente, dar nu încercăm? 

Între presiunea exercitată de asociațiile elevilor și argumentele cu care vin angajații în învățământ, primează ceea ce cer elevii. Și trebuie să recunoaștem acest lucru, că atunci când este vorba de decizii luate în domeniul educațional principalele decizii sunt influențate, de elevi, în ceea ce-i privește.

Presupun că este un calcul foarte simplu. Noi suntem vreo 220.000 de cadre didactice, iar în partea cealaltă discutăm de câteva milioane de elevi.

Nu-mi aduc aminte să fi existat într-un alt guvern sau vreun alt ministru al Educației care să fi procedat altfel. Adică în permanență să țină cont solicitările elevilor.  

Au mai fost într-adevăr, în presă, opinii din partea unor experți care spuneau destul foarte clar că povestea aceasta cu calendarul modificat că vara e prea cald și iarna e frig e doar o poveste, atâta tot. Nu asta este problema noastră, nu este principala problemă.

Edupedu.ro: Considerați că e prea târziu și că nu se mai poate schimba calendarul?

Marius Nistor, lider sindical: Vorbim de organizarea examenelor naționale. Aici ar trebui să existe o anumită predictibilitate. În fond și la urma urmei, cei afectați vor fi elevii. Nu pot să știe până la un moment dat că ele se desfășoară într-o anumită ordine la anumite date și la o lună sau două, automat schimbăm lucrurile”.

Informații de context

După anunțarea calendarului pentru BAC 2025, când vor avea loc examene cel mai devreme din ultimii 15 ani, ministra Ligia Deca a fost întrebată în emisiunea Info Edu de la TVR Info de soluțiile pentru școli având în vedere că probele scrise de Bacalaureat 2025, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, încep pe 10 iunie, când încă elevii și profesorii mai sunt la cursuri și se pregătesc să definitiveze situațiile școlare.

Oficialul a dat exemplu „reconfigurarea programului școlar” – „adică dacă cursurile de dimineață se mută după-amiază, centrele de examen pot fi alese dintre unitățile de învățământ care au această flexibilitate”.

Deca a mai spus și despre „flexibilizarea structurii anului școlar în sensul de a permite ca săptămâna «Școala altfel», Săptămâna Verde să fie organizate în acele perioade în așa fel încât ceilalți copii să fie prinși în alte activități care nu sunt neapărat în incinta școlii”.

Un alt exemplu dat de ministră a fost și reducerea din programele de examen valabile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, în cazul în care profesorii semnalează decalaje la organizarea timpului pentru consolidarea și recapitularea la clasă, potrivit acesteia.

Pe 9 septembrie, Ligia Deca a mai propus la Digi24 o variantă, însă nu într-o formă oficială: elevii și profesorii să meargă sâmbătă la școală pentru recuperarea orelor care se vor pierde în liceele care organizează probele de la Bacalaureat 2025. Deca a anunțat atunci că ar putea modifica structura anului școlar, ca Școala altfel și Săptămâna Verde să se organizeze și după 30 mai.

Și directorul Școlii Centrale din București a semnalat faptul că este o problemă devansarea examenelor și desfășurarea lor în timpul anului școlar.

Până să umblăm la calendarul examenelor de final, „ar fi trebuit întâi să se înceapă cu o nouă programă, un nou plan-cadru”, este de părere Octavian Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București. Acesta consideră că propunerea ministrei Educației ca elevii care nu dau Bacalaureatul în 2025 și profesorii lor să fie în programele Săptămâna „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”, pentru a „ușura” aglomerația suprapunerii cu finalul de cursuri, nu este una fezabilă.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Structura anului școlar 2024-2025 pe scurt:

Intervale de cursuri:

  • de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Intervale de vacanță:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Citește și:
Fiasco în organizarea BAC-ului 2025 în timpul anului școlar – avertizează profesori de la Colegiul „Sfântul Sava” din București, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Deca: Profesorii vor fi în situația „imposibilă” de a gestiona finalizarea anului și de a participa la examen
Ar fi trebuit întâi să începem cu planurile-cadru până să mutăm examenele de final, spune directorul Lucian Popa, despre suprapunerea cursurilor și Bacalaureatului în 2025: Este foarte ușor să spunem că facem Săptămâna Altfel sau Verde. Va fi buluceală
Elevii și profesorii să meargă sâmbătă la școală pentru recuperarea orelor care se vor pierde în liceele care organizează probele de la Bacalaureat 2025, propune ministra Educației / Deca anunță că ar putea modifica structura anului școlar, ca Școala altfel și Săptămâna Verde să se organizeze și după 30 mai
Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu
OFICIAL Bacalaureat 2025 începe pe 27 ianuarie cu proba de Limba română oral. Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere – calendarul examenului

8 comments
  1. Domnul Nistor să nu uite că la anul expiră contractul colectiv de muncă la începutul lui iunie. Greva se poate relua. Va avea ce trebuie să o repornească, după ce anul trecut a suspendat-o din pix?

  2. Acest asa zis lider sindical se baga si dansul in seama. Am urmatoarele obiectii:

    1) Mi se pare firesc faptul ca elevii (si parintii lor),, adica principalii beneficiari ai sistemului de educatie si cei care vor da examenul, sa fie consultati si opinia lor sa cantareasca destul de mult. Mai ales ca ei suporta acele calduri, pe langa stresul examenelor, iar pe profesori nu ii afecteaza cu absolut nimic modificarea calendarului, ba dimpotriva, vor intra mai devreme in concediu… de asta chiar e de neinteles pozitia lor

    2) Mi se pare normal ca domnul Nistor, care nu a mai predat, nu a mai intrat probabil in luna iunie intr-o sala de clasa de peste 20 de ani, sa suporte cele 40 de grade de acolo plus mirosuri etc… sa spuna ca “nu e mare chestie domnule cu te mperaturile astea”…cred si eu cand dansul sta intr-un birou la racoare in acea perioada…

    3) Solutia este foarte buna si sper sa se permanentizeze. Dar nu am inventat-o noi, uitati-va la vecinii nostri din Ungaria, la ei BACUL SE DA LA INCEPUTUL LUNII MAI, si nu mai moare nimeni ca nu se poate organiza in timpul scolii, ca nu se termina materia sau nu stiu ce… Oare ei cum pot, sa se intereseze si marii nostri directori care nu gasesc solutii…
    Din pacate si unii profesori au aceasta atitutinde de rezistenta totala la orice schimbare, ei asa stiu ca se face de 30 de ani, nu concep altfel… Ma mir, daca tot sunt asa traditionalisti, de ce nu sunt atat de vocali sa ceara ca anul scolar sa se termine in 15 iunie (sau 12,13,14 etc) asa cum era odata, nu sa dureze pana pe 20 sau 25, si, mai ales, sa se desfiinteze acele saptamani Altfel si Verde care nu fac decat sa intrerupa ritmul elevilor si nu sunt decat o pierdere de timp…

  3. Nu mai da vina pe părinți și elevi,până acum n ai scos ciocul sa zici ceva Nistore despre bacalaureat ,acum te arăți viteaz.Mars, trădător ticalis și oportunist ce ești.

  4. Iudă, tu să vorbești după ce-ți dai demisia. Trădătorii n-au dreptul să facă gură acum. Ați distrus orice urmă de încredere în sindicat, ce mai vreți acum? Că grevă nu mai face nimeni cât timp voi vă împuțiți în funcție.

  5. Vi se pare că ar fi in favoarea elevilor? Absolvenții din anii trecuți au avut timp să recapituleze trei săptămâni. Notele vor fi mai mici anul acesta, deci vor fi dezavantajați cei care dau admitere la facultăți care țin cont și de media de la Bac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre amânarea hotărârii pentru implementarea România Educată: A necesitat o muncă desfășurată inclusiv pe parcursul nopților, atât s-a putut. Nici timpul, nici societatea nu mai are răbdare cu noi

“A necesitat o muncă desfășurată inclusiv pe parcursul nopților, atât s-a putut”, așa s-a justificat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de Guvern de vineri, în care anunțase de două…
Vezi articolul