Liderul sindical Marius Nistor, FSE, reacție la anunțul Guvernului: Să coboare marți în stradă, să se uite în ochii profesorilor și să le spună ce ne spun nouă. Nu stăm cu mâna întinsă, este vorba de statutul nostru, este vorba de demnitate. Când s-a ridicat o țară întreagă, de la cea mai mică școală din rural până la cele mai titrate colegii, iar tu tot nu înțelegi fenomenul, înseamnă că nu ai ce căuta acolo

9.227 de vizualizări
Marius Nistor / Foto: Agerpres Foto
Mesajul Guvernului, prin care purtătorul de cuvânt a anunțat aceleași prime pentru profesori, pe care le anunță de 4 zile, ca măsuri care să ducă la încetarea grevei generale din școli, „este o formă de dispreț manifestată la adresa lor”, la adresa angajaților din învățământ, consideră liderii sindicali. Marius Nistor, de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a declarat la Digi24 că „dacă guvernanții mai doresc un răspuns, îl vor primi marți”, adică în ziua programată pentru următorul protest de stradă.

Redăm reacția liderului sindical, în dialog cu moderatoarea Digi24:

Marius Nistor: „Nu știu ce-și imaginează reprezentanții Guvernului, dar varianta prezentată de ei a fost comunicată în teritoriu, iar colegii noștri au răspuns nu pot accepta așa ceva. Ei cer o salarizare decentă, vor să fie respectați. Este vorba de statutul social al acestei categorii socio-profesionale care a fost atât de oropsită în ultimii ani. Deci, cu alte cuvinte, dacă mai doresc un răspuns, îl vor primi marți.

Marți aveți întâlnire cu Executivul?

Marți ne vor da întâlnire în Piața Victoriei și de acolo vom pleca în a și către Palatul Cotroceni.

Sperați să aveți și o discuție cu cineva din partea Guvernului, dacă tot veți vă veți afla în fața Palatului Victoriei?

Sunt invitații noștri să coboare în fața oamenilor și să-și transmită mesajele. Că, vorba aia, din Palatul Victoria, când te uiți la înălțime a etajului doi sau unu pe unde sunt cocoțați cu birourile lor, s-ar putea să ai o imagine puțin deformată. Le-am recomandat la un moment dat să facă o vizită prin școli, acolo unde nu le va face nimeni absolut nimic, dar să se uite în ochii celor din învățământ, în ochii femeii de serviciu, un ochii secretarei sau contabilei, în ochii directorilor, în ochii profesorilor sau învățătorilor, educatoarelor. Și să le spună ceea ce ne spun nouă și să vadă cam care va fi reacția și ce pot să citească în ochii lor.

În continuare vorbesc reprezentanții Guvernului despre un efort bugetar chiar și pentru aceste măsuri care sunt pregătite în această ordonanță de urgență. Un efort bugetar care depășește puțin un miliard de lei, ce-i drept, foarte mulți bani din fonduri europene. Dacă ne luăm după declarațiile făcute, de părere aveți?

Fără supărare, deci ei sunt blocați pe Programul Național de Redresare și Reziliență, la tranșa a II-a, n-au fost în stare să vină cu acele soluții pe privind decontarea, nu sunt în stare sau nu vor să rezolve acea problemă a pensiilor speciale, iar astăzi vin și aruncă o așa-zisă soluție pe taraba Guvernului. Vă dăm un miliard de lei, cât ne costă pe noi, și lumea ar trebui să fie foarte încântată? Fără supărare, nu cerșim nimic de la Guvern. Nu stăm cu mâna întinsă, este vorba de statutul nostru, este vorba de demnitate. Dacă ei nu înțeleg cum e cu demnitatea… Este vorba de respect. Este vorba de modul în care suntem noi tratați ca și categorie socio-profesională. E greu pentru ei să înțeleagă ce se întâmplă în școli în momentul de față.

Când ți s-a ridicat o țară întreagă, deja la profesorul și îngrijitorul din cea mai îndepărtată școală, din mediul rural, până la profesorul, și îngrijitorul, și secretara, și contabila de la cele mai titrate colegii din țară, iar tu tot nu înțelegi care este fenomenul și care este amploarea lui, înseamnă că nu mai ce căutăm acolo.

Domnule Nistor, în această ordonanță anunțată astăzi sunt prevăzute acele prime pe care dvs. le-ați refuzat încă de la primele discuții. Totuși, apar în această ordonanță de urgență.

Să fie sănătoși! Repet, colegii noștri au transmis foarte clar că nu acceptă vouchere, carduri sau alte lucruri asemănătoare. Este o formă de dispreț manifestată la adresa lor.

Deci greva continuă?

Li s-a cerut foarte ferm să vină cu o creștere a veniturilor de 25%, puteți să facem un calcul să vedeți ce înseamnă acești 2.500 de lei (n.red. banii oferiți de Guvern ca vouchere sau prime). Împărțiți, vorba aceea, pe lunile care au mai rămas până la sfârșitul anului și aveți o evaluare corectă. Asta ar însemna că un profesor ar primi pe lună mai puțin decât primește un zilier pe ora de muncă. Deci cam asta este realitatea.

Iar în privința negocierii pe legea unitară de salarizare de ce nu au fost capabil ca vineri să promoveze ordonanță de urgență prin care să spună foarte clar că la întocmirea viitoarei grile de salarizare din sistemul de învățământ salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, va fi echivalent cu salariul mediu pe economie?

Ar fi fost foarte grevei o astfel de declarație și de promisiune?

Ar fi însemnat un pas foarte important. Dar din păcate, în momentul în care refuzi categoric așa ceva, în momentul în care refuzi această prevedere din proiectul legii învățământului preuniversitar ți-a arătat adevăratele intenții. Nu mai sunt credibili în fața noastră. În momentul de față nu există niciun fel de garanție că dacă vor începe negocieri pe grila de salarizare, vor respecta în mod clar poziționarea corectă a celor din învățământ în ierarhia salarială pentru bugetari.

Ne gândim că aceste aceste declarații de la Guvern venite astăzi au avut ca scop cumva înduplecare a profesorilor, ținând cont că de mâine trebuie să înceapă înscrierea la examenul de bacalaureat. Cumva încep emoțiile pentru elevii din clasa a XII-a, nu știu exact ce se va întâmpla?

Păi, trebuie să înțelegem foarte clar. Prima dată au venit cu amenințări și cu jigniri la adresa corpului profesoral. Au mai stat și au mai bugetat așa, după ce a trecut ziua de vineri și s-au gândit să prezinte oferta puțin mai altfel. Și singura schimbare, că de luni ar începe negocieri pe proiectul legii unitare de salarizare. Serios? Ei cred că se poate șterge cu buretele tot? Nu se poate!

Ce se va întâmpla, domnule Nistor, cu examenele naționale, pentru că sunt foarte mulți elevi care ne scriu?

Vom face tot ceea ce este bine pentru elevii noștri. I-am rugat de fiecare dată să ne înțeleagă. Ne-au înțeles. Dar cheia se află în momentul de față în mâinile celor care au putere politică. Acest guvern este o coaliție majoritară. Coaliția majoritară trebuie să-și asume rezolvarea acestei probleme și să nu încerce să instige societatea împotriva noastră, părinții sau elevii împotriva noastră, pentru că ei nu sunt altceva decât cei care au menținut sistemul într-o subfinanțare cronică din 2010 încoace. Ei și nimeni altcineva, răspunderea este doar a lor și vor să continue același tip de politica”


15 comments
  1. Dacă nu se obține nimic și dacă vom fi obligați sa cedam punandu-ne sula în coaste și dând legi peste noapte (noaptea ca hoții, ca tot ei, PSD sunt la putere cu leprele PNL și oportuniștii de la UDMR) ….. protestez, le dau copiilor sa copieze din manual, nu predau nimic, sa învețe singuri …. sa vad, cine ma poate lua la întrebări? și le închid și telefonul în nas parintilor care ma deranjează cu tot felul de stupizenii, in grija lor exagerata de a-și ocroti progeniturile …. de banii ăștia sa zică multumesc ca sunt la ora , doar pt supraveghere. … atât , bone pt copii, asta suntem!

  2. 🤣 unii sunteți analfabeți. Dar probabil că predați undeva…

    Alții pot răspunde și… mai normal, să zicem.

    Așteptați-vă să vă dea părinții în judecată dacă îi blocați în vreun fel pe elevi de la admiterea la liceu sau facultate.

  3. Poate nu ați înțeles dn.le Pet. Chiar aveți ochelari de sudor? Ce nu înțelegeți că nu profesorii sunt de vină ci guvernul? Ei au facut aceste demersuri din decembrie, pe care dv nu le-ți văzut, la fel ca guvernul, sau nu v-au interesat. Dar că nu mai ieșim la suprafață de 30 de ani ați observat? Și asta tot din vina profesorilor? Dacă erau atenți și citeau adresele, sesizările și scoteau capul pe geam să vadă toate pichetările și grevele de avertisment făcute, nu se ajungea exact la acest moment, care încurcă pe dragii de elevi. Dar despre grila salarizării din 2017, care abia în 2023 s-a aplicat la învățământ și nu în totalitate, nu ați auzit? Sau că de ani de zile sistemul de educație este încontinuu în judecată cu statul nostru drag pentru a li se respecta drepturile? Cu tot respectul pentru ei că vor să învețe, dar undeva și cândva trebuia să se întâmple și asta, pentru a reașeza valoare muncii în țara asta. Toate domeniile ar trebui să fie mult mai bine plătite, dacă suntem în UE și avem preturi peste media UE. Și Ceaușescu s-a mirat cum de se agită lumea? asta este….Și sistemul sanitar a speriat că blochează spitalele, dar atunci nu a comentat nimeni și s-a rezolvat repede(nu suficient).
    Vina este a guvernului și a celor care și -au bătut joc de educație și de această țară!

  4. N-ai înțeles nimic, Pet! Mai bine abține-te din a-i învinui pe profesori! Îndreaptă-ți, mai bine, revolta spre guvernanți! 😐

  5. Klaus și guvernul său au emanat acea mizerie de lege care nu aduce nimic extraordinar in sistemul de învățământ.Doar ca să arate că au făcut ceva! Nu au făcut nimic, au pierdut timpul și au dus-o bine pe spinarea românilor. Oamenii sunt revoltați de această atitudine mizerabilă.

  6. Dar copiii? Pe ei de ce i-ați prins la mijloc? Amenințați cu înghețarea anului, că nu încheiați mediile etc. Dați bacalaureatul peste cap, capacitatea la fel. Automat și admiterea la facultăți și licee e afectată. Sau cei care vor să facă facultatea afară, și ei v-au greșit? Elevii sunt cei care nu vă cresc salariile?

    1. Veniți cu aceeași placă și aceleași lamentări penibile …vai copilașii…nu vă gândiți la copii….dacă chiar vă pasă de copiii voștri atunci trebuie să înțelegeți că această bătaie de joc nu mai poate continua…și profesorii au copii , la ei se gândește cineva? …veniți voi și predați, angajați-vă în învățământ că și așa aveți impresia că se muncește puțin și fără nici un fel de rezultat…sunt posturi libere, vacanțe, ore puține … că atât vă duce mintea să înțelegeți din tot ce se întâmplă.

    2. Poate așa se va înțelege importanța profesorilor. Fără profesori învățământul nu funcționează, nu are cine educa copiii, cine încheia mediile, cine supraveghea la examene etc..sa admitem că profesorii sunt importanți , meritam respect și un salar decent cu care sa ajungem la sfârșitul lunii.
      Dacă s a ajuns aici e pentru că s a depășit orice limită, pentru că am pus binele copiilor înaintea noastră întotdeauna . Dar acum vrem sa ne gândim și la proprii copii și vrem sa le asigurăm o viață decentă , muncim pt asta și trebuie să fiți plătiți pt munca depusă, pentru ani și ani de studii , concursuri , formări.etc.
      Toți copii au dreptul la educație și noi profesorii avem dreptul la un salar decent. Una fără alta nu se poate

      1. “salariu”, nu “salar”. Ma scuzati, ce predati dumneavoastra?. Poate ar fi mai bine sa ramaneti in greva pana la pensie.

    3. Domnule/Doamna Pet,
      Elevii care se află în an terminal (clasa a VIII-a sau a XII-a) ar trebui să ni se alăture in stradă!
      Să strige alături de noi (împreună cu părinții lor) către guvernanții cărora nu le pasă de învățământul românesc, și implicit de ei.

    4. Cu siguranță se vor găsi soluții și pentru copii. Zic sa avem răbdare cu toții. Și noua ne pare rău pentru elevii noștri, pentru condițiile din școli, pentru cornul acela bun de dat la căței, pentru că ei fac studii și nu au unde să se angajeze. Și noi avem copii, dacă nu ne erau dragi copiii, nu mai alegeam această profesie. Vrem să ne facem datoria fara sa fim jigniți, vrem ca tinerii să vină în învățământ. Vine vacanța dar vin și examenele, cine va fi în comisii de înscriere și la corectare dacă nu profesorii? Mulți oameni se vor pensiona anul acesta,nu are cine sa vină în locul lor pe aceste salarii. Un politician are salariu cat 20 de profesori la un loc! Nu se mai poate.

    5. “ciucă” taci că nu e loc de nesimtirea si de impotenta ta politică, nu influenta părintii de refuzul tău de a negocia.
      Treci in pensie si lasă- ne!!!

      1. E deja la pensie (speciala), de 18.000 de lei! Plus salariu de ministru 15.000 de lei, plus de senator tot vreo 15.000 lei, faceti dvs calculul…

    6. Daca vrei un sistem de Educatie mai bun pentru elevi atunci trebuie sa iesi in strada alaturi de profesori. In ultimii 18 ani ne-am gandit la elevi si nu am inceput greva, iar acest protest a inceput acum 2 ani in timp ce guvernantii nu ne-au bagat in seama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orele de educație civică din gimnaziu nu au un impact semnificativ asupra participării active în viața politică a viitorilor adulți sau a dorinței acestora de a vota în viitor – studiu UNESCO / Rata de participare la alegeri a scăzut în ultimii 50 de ani

Orele de educație civică din gimnaziu nu au un impact semnificativ asupra participării active în viața politică a viitorilor adulți sau dorinței de a vota, arată cel mai recent raport…
Vezi articolul
World Vision România

World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din rural: acoperirea cheltuielilor de transport nu asigură și alte nevoi specifice ale elevilor navetiști – cazarea, cantina, alte cheltuieli lunare

“Fundația World Vision România solicită Ministerului Educației reintroducerea burselor sociale pentru elevii din mediul rural întrucât acoperirea cheltuielilor de transport, deși extrem de importantă și pe care organizația o susține,…
Vezi articolul

Doi foști președinți ai Consiliului Elevilor critică atitudinea și implicarea de partea Guvernului, în plină grevă generală a profesorilor, a actualei președinte CNE, care a declarat marți, de la pupitrul Guvernului că „Ne bucurăm că suntem astăzi aici”, „această situație nu este benefică pentru nimeni”

Rareș Antal și Antonia Pup au protestat public, pe conturile lor de socializare, față de atitudinea afișată de actuala președintă a Consiliului Național al Elevilor. Cei doi foști președinți ai…
Vezi articolul