Liderul sindical Marius Nistor: Colegii nu sunt de acord cu oferta Guvernului. Guvernul poate veni cu rectificare bugetară. Negocierea doar de dragul negocierii, repetând aceleași propuneri și venind cu aceleași idei, nu va rezolva situația din Educație

Marius Nistor, Anton Hadăr / Foto: Gov.ro

„Greva continuă – este decizia tranșantă a colegilor noștri din unitățile de învățământ preuniversitar, iar vineri va avea loc un nou marș de protest în Capitală. Vom pleca din Piața Victoriei, din fața Guvernului și ne vom îndrepta către Palatul Cotroceni, a declarat la TVR președintele FSE „Spiru Haret” Marius Nistor. Este a 12-a zi de grevă generală în Învățământ, iar la ultima numărătoare a sindicatelor, peste 130.000 de angajați se aflau în protest colectiv de muncă.

”Colegii nu sunt de acord cu oferta Guvernului, cu ceea ce apare în această declarație, chiar dacă este semnată de un număr de miniștri – ministrul de Finanțe, ministrul Educației, ministrul Muncii, premier – nu au încredere că politicienii vor pune în aplicare tot ceea ce apare acolo, deci ceea ce îi motivează pe profesorii noștri, pe cei care lucrează în sistemul de învățământ preuniversitar în momentul de față este faptul că nu au încredere în clasa politică din România“, a declarat Marius Nistor.

Liderul FSE “Spiru Haret” a arătat că au fost nenumărate exemple din 2010 încoace când politicienii nu au respectat legi promovate de ei. “Cel mai elocvent exemplu este finanțarea învățământului preuniversitar cu 6% din PIB, articol stipulat în actuala lege a educației, articol care a fost prorogat din 2010 până în momentul de față”.

Redăm declarația liderului FSE Marius Nistor:

„Atunci când constați că cei care ajung acolo pe voturile românilor, în momentul în care ocupă funcții cu putere de decizie încep să proroge de la an la an acele acte normative, cum poți să crezi că-și vor respecta un angajament, chiar dacă este politic, dar este doar al două persoane, chiar dacă sunt președinții a două partide politice, cum pot să aibă încredere într-o declarație, chiar dacă s-ar duce la Monitorul Oficial, ea neavând putere juridică, valoare juridică?

I-am explicat premierului că lipsa de încredere stă la baza acestei acțiuni fără precedent. Și-a exprimat mirarea cum adică se face grevă pentru că nu există încredere? Da, exact în situația aceasta am fost aduși cu toții.

Și ce ar fi trebuit concret să se întâmple în așa fel încât să căpătați mai multă încredere în cuvântul guvernanților?

S-a cerut un act normativ prin care să se stipuleze foarte clar că acea grilă de salarizare negociată cu Ministerul Educației se va pune în aplicare, nu în 3 ani, ci printr-o singură tranșă. Și că se va respecta principiul că salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată este echivalentul salariului mediu brut pe economie. Un act normativ. Nu ni s-a dat în momentul de față nicio explicație foarte clară, foarte bine documentată din partea unor persoane cu autoritate. Din ce motiv Guvernul României evită să dea un astfel de document. Ni s-a spus doar că nu ar fi constituțional.

Am cerut o reacție din partea Ministerului Justiției, am primit doar un comunicat de presă, fără o intervenție clară a ministrului justiției. Și atunci sentimentul colegilor noștri este că în momentul de față factorii decizionali evită să prindă așa ceva, pentru că nu ar avea de gând să pună în aplicare acest deziderat foarte important legat de reperul salarial, adică salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Și mai este ceva. Am avut în dezbatere pachetul legislativ pe educație care are la bază România Educată și unul dintre articolele foarte importante era cel care făcea referire exact la salariile debutanților. Acela articol a fost scos, deși am solicitat acest lucru și în momentul dezbaterii în Parlament a pachetului legislativ.

Parlamentarii care ne cer să avem încredere în ei, politicienii care ne cer să avem încredere în ei sunt cei care au refuzat să prindă în pachetul legislativ, în proiectul legii învățământului preuniversitar, articolul în cauză. Dacă era aprins acolo, astăzi nu mai vorbeam de o grevă generală, dar refuzul de a prinde așa ceva în legea noastră sectorială a condus către situația aceasta extraordinar de tensionată. Adăugați la acest lucru jignirile repetate aduse corpului profesoral prin intermediul unor așa-ziși lideri de opinie. Nu se uită sub nicio formă și nu se va uita niciodată acel „marș la catedră!”. Colegii au reacționat la așa ceva. Nu putem tolera jignirea, nu putem tolera insultele, nu mai putem tolera amenințările.

Iată că profesori îndrăznesc și cred că mulți ar avea de învățat ceva de la ceea ce face corpul profesoral în acest moment.

Ați avut o ședință în această seară. dvs. liderii de sindicat, ce ce ați stabilit pentru perioada următoare? Veți mai avea negocieri cu reprezentanții Guvernului? Când?

Nu noi stabilim negocierile cu reprezentanții Guvernului. Nu noi facem programul prim-ministrului și al celorlalți reprezentanți ai Guvernului României. Nu ne ducem să stăm cu mâna întinsă în fața Guvernului.

Reprezentanții Guvernului v-au contactat, domnule președinte, să aibă nouă discuție?

Noi am transmis de ieri, pentru că am avut discuții pe conținutul memorandum, declarații în cauză. Era memorandum. Aseară am avut discuții pe marginea memorandumui în cauză. Am cerut să primim proiectul pentru a-l putea transmite colegilor în teritoriu, pentru că așa este normal să informez corect și răspunsul colegilor a venit în cursul acestei seri și va fi transmis și mâine. Nu au încredere într-un astfel de document.

Și ce facem cu copiii, domnule Nistor? Pentru că am văzut, de exemplu, studenți care spuneau că vor să plece să studieze în străinătate. Am văzut elevi de clasa a XII-a, absolvenți așteptau săptămâna viitoare ca de luni să dea probele de bacalaureat. Ce facem cu ei?

Ce probleme au studenții?

Nu, voiam să vă întreb de elevii de clasa a XII-a, absolvenții de liceu care vor să plece, de exemplu, în străinătate. Ei ce fac? Cum vor reuși? Elevii din ani terminali?

Ei sunt acceptați la universitățile în cauză. Da, este o situație de extraordinară care este înțelasă ca atare și nu este normal să pasăm răspunderea pe umerii cadrelor didactice. Atâta vreme cât din decembrie se cunoștea de situația tensionată existentă în sistem, din decembrie guvernul putea să rezolve această problemă. Din păcate, s-au prelungit nepermis de mult aceste negocieri. Declarațiile venite din partea politicienilor au fost total nepotrivite și n-au făcut altceva decât să amplifice starea de iritare și de nemulțumire. 30 de ani de ignorare a acestei categorii socio-profesionale, de umilire a colegilor din cancelarii, ne-au adus în fața acestei acțiuni fără precedent. Nu și-a dorit-o nimeni, să fim bine înțeleși. Nu de plăcere ieșim pe străzi să demonstrăm. Nu de plăcere a intrat cineva în grevă. Nu ne dorim să stabilim recorduri de stat în grevă. Dar atâta vreme cât toate cadrele didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic, directori ai instituțiilor de învățământ preuniversitar își exprimă într-un glas nemulțumirea, chiar nu se înțelege nimic? Avem 4.000 de necalificați în sistem. Dascălii de vocație vor părăsi sistemul șocați de indiferența guvernanților. Ei nu mai au timp să aștepte, iar înlocuirea resursei umane, efectiv nu ai cu cine să o faci în momentul de față, pentru că nimeni nu este atras de o carieră didactică.

Domnule președinte Marius Nistor, dacă vă cheamă la negocieri reprezentanții Guvernului, ce faceți?

N-am refuzat niciodată participarea la negocieri, dar negocierea doar de dragul negocierii, repetând aceleași propuneri și venind cu aceleași idei că nu se poate, că e deficit bugetar, că vor sări și alții dacă vă dăm vouă, că mai așteptați, că aveți încredere, nu vor rezolva situația din educație. Guvernul poate veni cu rectificare bugetară, Guvernul poate să-și reprioritizeze cheltuielile la nivel bugetar. Guvernul mai poate umbla la sutele de secretari de stat pe care-i are pe state. În momentul de față, Guvernul poate să facă multe lucruri, dar trebuie să aibă curaj și voința, doar atât. Așa cum problema din Sănătate a fost rezolvată când salariile medicilor au crescut într-o singură tranșă, fiind o situație de excepție, cred că a sosit rândul și corpului profesoral să fie considerat cu adevărat o prioritate”.

Exit mobile version