Liderul sindical Marius Nistor: Avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe exacte, la fizică, chimie, matematică, chiar și la biologie / „În ultimii ani s-a apelat la studenți pentru a fi ocupate acele catedre care nu puteau fi acoperite cu resursă umană”, spune acesta

Marius Nistor / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Radio România Actualități, că „avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe exacte, la fizică, chimie, matematică, chiar și la biologie și nu numai”. Acesta a precizat că în ultimii ani s-a apelat la studenți pentru a acoperi lipsa de profesori.

„Trebuie să ținem cont de un lucru foarte important: avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe exacte, la fizică, chimie, matematică, chiar și la biologie și nu numai. Nu avem cadre didactice. În ultimii ani s-a apelat la studenți pentru a fi ocupate acele catedre care nu puteau fi acoperite cu resursă umană. Contractele se reînnoiesc în fiecare an, vor depune cerere, sunt aprobate de consiliul de administrație, bineînțeles, atât cât poate și el până la urmă din punct de vedere fizic, dar asta demonstrează cam care este situația în învățământul preuniversitar”, a menționat Marius Nistor.

Despre lipsa de profesori

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre lipsa de profesori la matematică și științe: „facem apel la colegi pensionari, pentru că nu avem destul de mulți absolvenți care să își dorească să facă asta”. Acesta a mai spus „profesorii nu au dispărut deodată, ci nu am reușit noi să avem o parte de predictibilitate a angajărilor, astfel încât să știe oamenii atunci când încep o facultate la ce să se aștepte”.

Profesorul de matematică Flavian Georgescu a dus în atenție, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, lipsa profesorilor de matematică: „Suntem în continue căutări și, în general, pe grupul profesorilor de matematică din București, grup în care mă aflu, cred că o dată pe lună vin întrebări de genul „se caută profesori! găsim profesori?”. Acesta a explicat și de ce nu mai este atractivă profesia de profesor pentru tinerii absolvenți de facultate.

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre lipsa de profesori de fizică: „Am avut, dau exemplu concret, 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat, spunându-mi că ea nu e pregătită să facă fața învățământului.”

Studenții din anul I de la Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) a Universității din București (UB) au fost îndemnați de secretarul de stat din ministerul Educației Sorin Ion să devină profesori, după ce termină studiile în 2027. Sorin Ion le-a transmis la festivitatea de luni de deschidere a anului universitar 2024-2025 „să încercați să veniți pe acest drum, pentru că nu veți regreta”.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că la 1 septembrie 2024 era un deficit de aproape 1.000 de posturi pe fizică, la nivel național, dar a fost acoperit și că profesorii se plâng de faptul că subiectele de la titularizare sunt foarte dificile, într-o intervenție la DC News, pe 16 septembrie.

România înregistrează deficit de profesori calificați la matematică, științe, educație fizică, arte și alte materii, potrivit celui mai nou raport anual Education at a Glance, dat publicității de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Informații de context

În județul Alba, doi candidați au susținut concursul național de Titularizare 2024 la disciplina Fizică. Notele obținute de aceștia sunt 3.95 și 4.10, conform rezultatelor inițiale publicate de Ministerul Educației

Tot în județul Alba, un singur candidat s-a înscris la Titularizare 2023 pentru a preda Fizica și a luat sub nota 3, conform rezultatelor finale ale concursului național. Situația a fost semnalată de către inspectorul școlar general, Cornel Sandu, după cum scrie alba24.ro.

Profesoara Delia Davidescu a vorbit, la TVR Info, despre fizica predată în școală și a adus în atenție și lipsa profesorilor de fizică, deoarece tinerii „nu mai sunt deloc tentați să se angajeze în învățământ”:

„Avem o mare problemă, marea majoritate a profesorilor de fizică, din zona gimnaziu, liceu, sunt aproape de pensie sau chiar pensionari. Cei cei care termină acum facultatea nu sunt deloc tentați să se angajeze în învățământ. Mai degrabă, se gândesc spre o parte de cercetare, pe niște granturi, pe niște proiecte și, ori de câte ori li se oferă această posibilitate, spun că nu prea sunt interesați”, a spus cadrul didactic.

Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat, la o dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România, că vin foarte puțini profesori de fizică noi în sistem:

La începutul lunii septembrie 2023, inspectorul școlar general al IȘJ Brașov, Ovidiu Tripșa, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „e un trend național să avem un deficit de profesori de fizică, chimie, biologie.”

La începutul anului 2023, Măriuca Talpeș, fondatoarea Merito, spunea într-o emisiune la TVR că, în 10 ani, 60.000 de profesori se vor pensiona:

„Trebuie să ne gândim un pic cum intră domnii profesori în sistem, cum ies prin pensionare. Care este mișcarea, dacă vreți, a acestor domni profesori care intră, respectiv ies la o anumită vârstă, 62-65 de ani. Putem, uitându-ne la graficele Eurostat de care ați amintit, să spunem într-adevăr că peste 10 ani aproape 50%, nu chiar 50%, într-adevăr, din profesorii pe care îi avem astăzi la catedră vor ieși la pensie. Sigur că vor fi alți 60.000, în fiecare an 6.000 de tineri profesori care intră în sistem. Întrebarea este dacă acești domni profesori care au intrat după 1989 sunt în marea lor majoritate profesori care au intrat vocațional? Au intrat cu pasiune sau o parte dintre ei au făcut o alegere contextuală?

Din păcate, o strategie greșită a statului român, de a oferi un salariu de debut foarte mic i-a făcut pe mulți să nu aleagă, deși ar fi avut poate pasiune și dorință de a intra în sistem, acest salariu de sub 100 de dolari, mulți ani de zile i-a făcut să nu aleagă în niciun caz această meserie – ne-a adus în sistem profesori nu neapărat care își doreau să intre”, a precizat aceasta.

În august 2021, inspectorul școlar Daiana Bălan (ISJ Bistrița-Năsăud) spunea pentru Centrul de Evaluare și Analize Educaționale că sunt județe din țară în care, în ultimii 10 ani, niciun nou profesor nu a ajuns la catedră să predea fizica:

Tot în 2021, la prezentarea raportului detaliat al rezultatelor testării internaționale TIMSS 2019, Lucian Ciolan, prorectorul Universității din București, declara că în 10 ani o să ne confruntăm cu o criză de profesori calificați, mai ales în zona matematicii, unde sunt mai multe ore, dar și în zona științelor, unde peste jumătate dintre profesori au peste 50 de ani.

Potrivit prorectorului Universității din București, plecările cele mai multe din sistemul de educație se produc în primii 5 ani de carieră:

„Evident că în primii 5 ani de carieră salariul e cel mai mic și perspectivele de evoluție sunt cele mai puține, așa că eu cred că o politică de stimulente, nu doar financiare dar și materiale, simbolice, profesionale, e foarte important în zona asta, într-o țară în care mobilitatea forței de muncă este foarte redusă pentru că la noi majoritatea oamenilor locuiesc în locuințe proprietate personală și atunci disponibilitatea lor de a se deplasa sau de a se muta în alte zone este foarte mică, în lipsa unor astfel de stimulente.

Unele țări au încercat, să știți, chiar salarizări diferențiate în funcție de zonă și chiar în funcție de disciplina predată. Sigur că aici intervin alte probleme de etică și echitate, dar în ultimă instanță, dacă, de exemplu, constatăm că profesorii de informatică nu vor să vină în sistem altfel decât cu un stimulent financiar, pentru că piața îi atrage în altă parte, putem lua în considerare și un lucru de acest gen.”

Citește și:
Secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre lipsa de profesori: Sunt foarte multe situații, în special la matematică și științe, unde facem apel la colegi pensionari. Profesorii nu au dispărut deodată, ci nu am reușit noi să avem o parte de predictibilitate a angajărilor
Pe grupul profesorilor de matematică din București, cred că o dată pe lună vin întrebări de genul „se caută profesori! găsim profesori?”, semnalează profesorul Flavian Georgescu: Nu pentru o normă întreagă, ci pentru 4 ore, pentru 8 ore pe săptămână
Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore
Sindicat al profesorilor: Nu există certitudini în ceea ce privește ultima etapă a creșterilor salariale preconizate, printr-o viitoare lege a salarizării / Noile grile de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ, majorate cu 50% față de grila din actuala lege a salarizării, au fost trimise la Ministerul Muncii, transmite Ministerul Educației
Sorin Hagiu, director de școală: Am avut o clasă întreagă fără profesori până în 10-12 septembrie / Nu mai avem profesori de chimie, de fizică, de matematică, spune liderul sindical Simion Hăncescu
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, apel către guvernanți: Creşte numărul pensionarilor la catedră. Situaţia a fost generată atât de lipsa posturilor titularizabile, cât mai ales de numărul foarte mic al tinerilor care vor să profeseze în învățământ
„Avem o criză de profesori”. Secretarul de stat Sorin Ion, apel la studenții de la Facultatea de Matematică și Informatică a UB să se angajeze în Învățământ: Salariile nu mai sunt chiar atât de mici. Veți avea satisfacții pe care cu siguranță în alt domeniu nu le veți găsi
Florian Lixandru, despre lipsa profesorilor de științe: La 1 septembrie aveam un deficit de aproape 1000 de posturi pe fizică, la nivel național, dar a fost acoperit / Profesorii se plâng că subiectele de la titularizare sunt foarte dificile
Un profesor de fizică din Suceava care a predat de jumătate de secol a fost rechemat pentru că nu sunt profesori. S-a întors la catedră la 78 de ani, iar unii colegi, care i-au fost și elevi, s-au pensionat deja
Exit mobile version