Avem cele mai mici salarii din educaţie, din Europa. Tinerii performanţi nu sunt deloc încurajaţi să se îndrepte spre acest sistem, îmbolnăvit şi el, nici prin remuneraţie şi nici prin condiţiile oferite, scrie Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), în „manifestul” de Ziua Internațională a Educației, potrivit Agerpres.
“Nu putem vorbi, din păcate, de o sărbătoare a educaţiei, cum e cea de astăzi, 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei – fără să vedem contextul în care ne aflăm. Nepăsarea clasei politice este cea care ucide oameni! Dispreţul de care a dat dovadă această clasă politică faţă de sistemul de sănătate, dar şi faţă de cel de educaţie, a transformat România într-o ţară în care drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi nu sunt respectate.
Dreptul la sănătate este unul dintre ele, iar în aceste momente nu ne este respectat, ca urmare a incompetenţei de care au dat dovadă guvernanţii. Niciun partid politic nu a fost interesat să repare sistemul sanitar din România, astfel încât spitalele să vindece, nu să răpună oameni nevinovaţi!”, se arată în mesajul transmis guvernanţilor şi clasei politice.
SImion Hăncescu a subliniat că pacienţi cu diferite diagnostice sunt trimişi acasă pentru că spitalele nu pot face faţă noului val de îmbolnăvire COVID-19, iar Guvernul nu face nimic. “Campaniile de vaccinare sunt un fiasco, iar Guvernul nu face nimic!; autorităţile statului nu sunt capabile să decidă şi să comunice clar ce măsuri se impun şi ce nu în noul context, iar Guvernul nu face nimic!; părinţii nu ştiu dacă să îşi trimită copiii la şcoală, cadrele didactice nu au niciun fel de protecţie în faţa îmbolnăvirii iar oamenii nemulţumiţi încep să iasă în stradă! Şi din nou, Guvernul nu face nimic!”, menţionează președintele FSLI în mesaj.
Hăncescu: Dreptul la educație este unul consfințit de Constituția României
“Este un drept fundamental cu care ne naştem în această ţară! Dar, educaţia din România se face într-o subfinanţare cronică, în unităţi de învăţământ care nu au dotări moderne şi nici măcar facilităţi de bun simţ, cum ar fi toaletele! Avem cele mai mici salarii din educaţie, din Europa. Tinerii performanţi nu sunt deloc încurajaţi să se îndrepte spre acest sistem, îmbolnăvit şi el, nici prin remuneraţie şi nici prin condiţiile oferite!
De Ziua Internaţională a Educaţiei, ca şi în fiecare zi a anului şcolar, realizăm că în România încă se mai face carte, pentru că încă mai avem dascăli care ştiu cum să îşi facă datoria, conştienţi fiind de menirea pe care o au. Lor le mulţumim pentru fiecare efort depus zi de zi! În schimb, politicienilor le reamintim promisiunile pompoase făcute în fiecare an electoral şi despre fiecare dezamăgire oferită poporului, în fiecare an de mandat!”, se mai precizează în mesajul liderului de sindicat.
Simion Hăncescu cere, în mesajul adresat guvernanţilor şi clasei politice, ca “spitalele să nu mai fie bombe cu ceas pentru pacienţi” şi, totodată, “şcoli care să ofere perspective solide elevilor şi în care să fie respectate cadrele didactice!”, mai precizează sursa citată.
“Astăzi (…) cerem respect față de nobila profesie de cadru didactic!”
“Astăzi, de Ziua Internaţională a Educaţiei, cerem normalitate într-o ţară pe care nepăsarea şi incoerenţa guvernanţilor o şubrezesc pe zi ce trece! Cerem respectarea drepturilor fundamentale! Cerem şi aplicarea legilor votate în Parlament, prin care cadrele didactice ar trebui să primească salarii mai mari! Cerem respect faţă de nobila profesie de cadru didactic! Cerem ca spitalele să nu mai fie bombe cu ceas pentru pacienţi, aşa cum cerem şcoli care să ofere perspective solide elevilor şi în care să fie respectate cadrele didactice!
Le mulţumim tuturor celor care au muncit cu seriozitate şi implicare, astfel încât sistemul de educaţie din România să existe, să funcţioneze chiar şi în aceste straie ponosite şi, mai mult de atât, să ofere aripi elevilor care au reuşit să urce pe cele mai înalte culmi!
Politicienilor le cerem să privească spre ţările dezvoltate, unde guvernele au coalizat cu propriii cetăţeni şi au înţeles că doar prin unitate, respect şi implicarea fiecăruia, lupta cu pandemia poate fi câştigată, iar ţara poate avea un viitor dacă sistemul de sănătate şi cel de educaţie sunt considerate priorităţi naţionale şi faptic, în strategiile de guvernare. Doar aşa vom ajunge şi noi să simţim normalitatea unui trai decent în ţara noastră!”, se mai arată în mesaj.
Mesajul FSLI, complet:
Foto: Simion Mechno – Agerpres Foto