Lider sindical: Andronescu să-l găsească și să ia măsuri contra celui care a pus pe ordinea de zi ordinul care elimină profesorii de sport la clasele mici

4.541 de vizualizări
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Sindicatele din educație “Spiru Haret” cer Ministerului Educației să scoată proiectele de ordin privind structura anului școlar 2019-2020, privind eliminarea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a și privind concediile de odihnă – de pe ordinea de zi a ședinței de joi la care Ministerul așteaptă partenerii de dialog social.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, a declarat pentru Edupedu.ro că a primit toate proiectele de ordin de la Ministerul Educației și și-a exprimat uimirea cu privire la declarația ministrului Ecaterina Andronescu potrivit căreia nu avea cunoștință de proiectul de act normativ care îi scoate pe profesorii de Sport din primele clase de școală.

Când șeful instituției constată că există un act normativ despre care nu are știință introdus pe ordinea de zi [ordinea de zi a ședinței de joi, 14 februarie, a comisiei de dialog social care va avea loc la Ministerul Educației – n.red.], e clar că e o problemă de disciplină și de organizare la nivelul Ministerului Educației și atunci ministrul este obligat să dispună măsurile care se impun. Adică identificarea celui care a introdus pe ordinea de zi acest proiect de act normativ, fără niciun fel de consultare a sindicatelor din educație, a părinților și a elevilor”, a declarat pentru Edupedu.ro liderul sindical Marius Nistor.

Președintele FSE „Spiru Haret“ a anunțat pentru Edupedu.ro că poziția federației este următoarea:

Cerem retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor de ordin care fac referire la concediile de odihnă pentru personalul didactic și care vizează scăderea numărului de zile de concediu pentru funcțiile de conducere, deci directori și directori adjuncți, retragerea ordinului privind structura anului școlar – pentru că e o structură care a total disproporționată, și retragerea ordinului care prevede modificarea planului-cadru în învățământul primar.

Propunerea noastră este retragerea și discutarea în cadrul comisiilor tehnice. Acolo, ținând cont că elevul este în centrul atenției, se pot lua decizii corespunzătoare, ținând cont de interesul major al copilului.

Scoaterea profesorilor de sport de la clasele pregătitoare, I și a II-a arată că nu am nevoie de specialiști, în condițiile în care avem generații cu predispoziții către obezitate infatilă“.

Informații de background

Amintim că Ecaterina Andronescu a declarat aseară la Realitatea TV că nu a văzut proiectul de ordin de ministru care poartă numele său și care prevede scoaterea profesorilor de Sport de la clasele pregătitoare, clasa I și a II-a, prin înlocuirea lor cu învățătoarele care să predea disciplina Joc și Mișcare.

“La mine nu a ajuns un asemenea proiect și nu aș accepta o asemenea propunere”, a spus Ecaterina Andronescu, citată de stiripesurse.ro.

Potrivit publicației citate, pusă în fața proiectului de ordin, Ecaterina Andronescu a declarat că nu a văzut proiectul și nu îl va semna.

Ministerul Educației a pregătit pentru a pune în dezbatere un ordin de ministru care poartă numele Ecaterinei Andronescu și care prevede modificarea planului-cadru pentru învățământul primar. Concret, proiectul de ordin, intrat în posesia Edupedu.ro, prevede că dispar în total 5 ore de Educație fizică predate de profesori de Sport (toate cele două ore de la clasa pregătitoare, toate cele două ore de la clasa I și o oră de la clasa a II-a). Potrivit documentului, aceste ore ar urma să se transfere pur și simplu la materia Joc și mișcare, predată de Învățătoare.

  • Potrivit surselor Edupedu.ro, motivul încerării de a muta orele între cele două discipline este pur economic: dispar jumătate dintre normele de sport pe care profesorii de Educație fizică le au în prezent în învățământul primar. “Financiar, sunt niște ore pe care nu le mai plătești. Ele trec la Joc și mișcare, adică vor fi predate de învățător; nici cu aceste ore, norma învățătorului nu depășește 18 ore, deci pe ei nu îi plătești în plus, dar scapi de o plată, și anume plata profesorilor de Sport din primar“, au explicat pentru Edupedu.ro specialiști apropiați de Ministerul Educației.

Citește și:


1 comment
  1. D-na ministru nu recunoste nici daca o [icuri cu ceara.Cu seninatate minte si da vina pe altii.Aseara la tv a dat vina pe Ins.de st.ale ed.Ne crede pe toti prosti si sustine ca institutul mai sus mentionat este responsabil de Planul de invatamant.O mare minciuna.TIC-TAc cine oare a vrut sa faca economii? Cred ca ar trbui intrebat tov.PAFU(U)nica si GHELMEZ si poate s-ar lamuri. In minister este o traditie sa introduci pe ordinea de zi a unei sedinte si alte lucruri decat cele care s-u conveni(cu ani in urma s-au trimis pe ordinea de zi a sedintei de guvern niste propuneri acolo jos aproape de subsol fara ca cineva din sefi sa stie) Este acest minister un colos conservator ,retrograd,incremenit care al trbui detonat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Folosirea telefoanelor mobile va fi în continuare interzisă elevilor în timpul orelor de curs, dar acum acestea pot fi “preluate” de profesor, potrivit legii Educației care intră în vigoare din 2 septembrie / Elevii pot folosi telefoanele în spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii

Folosirea telefoanelor mobile este în continuare interzisă în timpul orelor de curs, dar acum acestea și alte echipamente de comunicații electronice pot fi “preluate” de profesor și returnate părintelui sau…
Vezi articolul

Educația va fi întotdeauna un șantier în lucru. Acești copii au nevoie de oameni care să-i vadă, să treacă dincolo de hainele murdare, de pantofii rupți, de caietele lipsă, a mărturisit Mihaela Bucşa, profesoară de Fizică la două școli din Brașov, premiată la Gala Merito

„Părinții, care aveau cel mult patru clase, mă întrebau la ce le trebuie copiilor atâta școală. Nu au de unde să știe că școala îi ajută, trăiesc cu sentimentul că…
Vezi articolul

Situație extremă în cazul elevului mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv: Clasa sa învață online timp de o săptămână / La începutul anului, elevul a învățat singur în actuala școală pentru că părinții refuzau să își aducă copiii la școală

Clasa în care învață elevul de 9 ani din județul Dâmbovița, care a agresat un coleg de clasă recent, va învăța online săptămâna aceasta, a decis conducerea școlii, spune inspectoarea…
Vezi articolul

Genoveva Cerchez, profesor de limba română: Dacă bacul ar însemna texte la prima vedere, orele de literatură s-ar putea elibera de această tiranie. Și atunci poate că profesorii s-ar concentra pe literatură, nu pe cerințele de bac

În acest ultim interviu al seriei, am ales pentru interviu un îndrumător foarte drag cu rezultate notabile și performanțe remarcabile. Doamna Genoveva Cerchez este profesor de limba română și instructor…
Vezi articolul