Ministerul Educației și-a fixat ca limită pentru evaluarea ofertelor de manuale școlare data de 22 septembrie, adică două săptămâni după ce elevii de clasa a VII-a vor fi început deja școala. Termenul apare în documentația de licitație publicată pe SICAP, în lipsa unui calendar explicit al etapelor de licitație care să fi fost anunțat de Ecaterina Andronescu. Amintim că ministrul și-a anunțat încă de la preluarea mandatului intenția de a opri experimentul manualelor editate unic, însă a lansat cu întârziere (în martie) licitația pentru noi cărți școlare care ar trebui să fie pe mesele copiilor încă din 9 septembrie, când aceștia încep școala.
Licitația pentru manualele de clasa a VII-a are ca termen pentru evaluarea calitativă data de 22 septembrie, potrivit informațiilor oficiale publicate pe platforma electronică de achiziții publice SICAP. Structura anului școlar 2019-2020 prevede că școala începe pe 9 septembrie, deci elevii care zilele acestea termină clasa a VI-a ar urma să înceapă din nou, în septembrie, școala fără manuale conforme programei școlare pe bănci, dacă evaluarea se întinde până la termen. La licitație sunt scoase și manualele de la clasele I – a VI-a care nu și-au găsit anii trecuți câștigători.
În mod atipic, Ministerul Educației sau Centrul național de evaluare și examinare (autoritatea contractantă în cazul acestei licitații) nu a mai anunțat un calendar clar al tuturor etapelor de licitație, așa cum era procedura în anii anteriori. În lipsa unor termene explicite anunțate de instituție, data limita de 22.09.2019 anunțată pe SICAP pentru etapa de “Evaluare calificare și tehnică” este singurul reper temporar în derularea acestei licitații.
Potrivit datelor de pe SICAP, sunt 53 de loturi ofertate în cadrul licitației aflate în desfășurare (adică 53 de materii de la clasa I și pana la clasa a VII-a pentru care firmele au depus oferte de manuale școlare) și de 3 ori mai multe materii pentru care licitația a fost anulată: 149 de loturi anulate.
La clasa a VII-a, acolo unde Ministerul trebuie să înnoiască manualele de la toate disciplinele, la licitație au fost depuse oferte pentru următoarele materii:
- Limba și literatura română clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.132.227 RON
- Limba latină și cultură romanică clasa a VII-a: – valoare estimată lot 1.610.601 RON
- Matematică clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.996.475 RON
- Fizică clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.903.248 RON
- Chimie clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.968.450 RON
- Biologie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.876.752 RON
- Geografie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.896.120 RON
- Istorie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.897.736 RON
- Educație socială clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.844.456 RON
- Educație tehnologică și aplicații practice clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.113.479 RON
- Informatică și TIC clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.135.079 RON
- Consiliere și dezvoltare personală clasa a VII-a: 2.118.942 RON
- Educație plastică clasa a VII-a: 1.539.629 RON
- Educație muzicală clasa a VII-a: 1.514.136 RON
- Limba modernă 1 engleză clasa a VII-a: 2.631.087 RON
- Limbă modernă 1 franceză clasa a VII-a: 403.812 RON
- Limba modernă 2 engleză clasa a VII-a: 460.787,50 RON
- Limba modernă 2 franceză clasa a VII-a: 2.213.850 RON
- Limba modernă 1 intensiv engleză clasa a VII-a: 172.116 RON
- Religie Cultul romano-catolic de lb. română clasa a VII-a: 97.020 RON
- Religie Cultul Penticostal clasa a VII-a: 109.380 RON
- Religie Cultul Ortodox clasa a VII-a: 1.786.640 RON
- Religie Cultul Baptist clasa a VII-a: 25.460 RON
- Religie Cultul Romano-Catolic de lb. maghiară clasa a VII-a: 144.600 RON
- Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară clasa a VII-a: 198.652,50 RON
- Limba și literatura maternă maghiară clasa a VII-a: 174.673,50 RON
- Limba și literatura maternă ucraineană clasa a VII-a: 29.025 RON
- Istoria și tradițiile minorității maghiare clasa a VII-a: 203.958 RON
- Istoria și tradițiile minorității sârbe clasa a VII-a: 4.800 RON
- Istoria și tradițiile minorității rrome clasa a VII-a: 114.294 RON
Licitația a fost lansată pe 19 martie 2019, după un an în care Ministerul Educației condus de Liviu Pop și apoi de Valentin Popa au făcut experimentul manualelor realizate de Editura unică a statului. Manualele Editurii Didactice și Pedagogice (EDP) s-au dovedit pline de greșeli, iar profesorii au avertizat în repetate rânduri cu privire la pericolul ideologizării educației, prin impunerea unui monopol al editării cărții școlare.
Amintim că elevii care încheie acum cursurile clasei a VI-a și care din toamnă trebuie să aibă manuale noi sunt copiii cu care Ministerul Educației a început, în urmă cu 6 ani, reforma curriculară. Cu programă nouă și licitații de manuale lansate anual târziu, ei au primit din clasa I și până acum, în fiecare an școlar, cărțile școlare cu întârziere.
Tot ei sunt elevii care în 2017 au început școala cu Compendiul făcut de Liviu Pop, în loc de manualele care nu au fost nici atunci gata în septembrie, iar în 2018 au trecut prin experimentul Manualului realizat de editura unică a statului, inițiat tot de Liviu Pop, sub influența consilierilor lui Liviu Dragnea.
- Amintim că licitația de manuale a fost lansată în mijlocul unei adevărate dispute în sânul PSD. Ecaterina Andronescu a anunțat încă de la preluarea mandatului că vrea să renunțe la manualele editate unic lansate în 2017 de fostul ministru PSD Liviu Pop.
- Însă Pop a încercat pe toate canalele să oprească procedura. În martie 2019, Senatul a aprobat legea manualului inițiată de Pop, care contrazicea ordinul prin care Andronescu a stabilit licitație publică. Citește aici despre războiul din PSD pe Educație.
Contractele care vor fi încheiate în urma licitației de manuale vor avea o perioadă de 4 ani, la fel ca în cazul licitațiilor anterioare, se arată în caietul de sarcini. Instituția contractantă în cadrul licitației este Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), din subordinea Ministerului Educației. Tot CNEE coordonează evaluarea proiectelor de manuale școlare.
Manualele trebuie să aibă următoarele forme, potrivit documentației de licitație:
- varianta tipărită – realizată într-un volum imprimat
- varianta digitală – forma electronică a manualului, accesibilă pe www.manuale.edu.ro. Varianta digitală trebuie să aibă exerciții interactive, jocuri educaționale, animații, filme sau simulări, spune Ministerul
Amintim că nici până la această oră Ministerul Educației nu a făcut public contractul încheiat cu Editura Didactică și Pedagogică. În plus, editura unică a statului nu a publicat nici până acum pe manuale.edu.ro varianta digitală a tuturor manualelor pe care le-a produs.
Citește și:
-
OFICIAL Noile manuale școlare vor fi cumpărate prin licitație. Metodologia de achiziționare și evaluare a manualelor a fost publicată în Monitor
-
PARADOX Una dintre prioritățile bugetare ale Ministerului Educației este susținerea manualelor Editurii Didactice și Pedagogice, deși același minister a renunțat la manualele unice
-
Licitația pentru manuale. Care sunt problemele din noile reguli despre care editorii spun că sabotează calitatea și lasă loc arbitrariului
-
Manualul unic dispare. Ministerul Educației revine la cumpărarea de manuale prin licitație
-
Manualul unic și modelul falimentar – Idealul miniștrilor PSD ai Educației a fost condamnat la CEDO
-
Ideologizarea educației – Manual de Geografie din Ungaria, cu caricaturi politice: Transilvania este casa maghiarilor, Germania este scroafa care nu hrănește Budapesta