Oficiul Național de Achiziții Centralizate (ONAC) lansează joi, 14 octombrie, licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă pentru depistarea coronavirusului, care urmează să fie folosite în unitățile de învățământ pentru testarea elevilor și angajaților din sistem. Licitația ar urma să fie finalizată în aproximativ două săptămâni, a explicat pentru Edupedu.ro, președinta ONAC, Cornelia Nagy.
„Facem documentația, mai avem câteva puncte și mâine dăm drumul achiziției publice. Mai departe, urmează depunerea ofertelor, cel mai probabil marți dimineață, ca să le oferim timp să ceară clarificări și după aceea depinde de numărul de ofertanți, fiindcă Uniunea Europeană a aprobat 161 de teste, avem peste 220 de importatori și depinde câți vor veni. La licitația de teste nazo-faringiene am avut 42 de oferte, estimez că la testele pe bază de salivă am putea avea în jur de 80 de ofertanți. Imediat ce vom anunța câștigătorii, vom încheia acordul-cadru, nu se va ține perioada de contestare, fiindcă ai dreptul la negociere să nu ții perioada aceasta.
După ce încheiem acordul-cadru, îl vom trimite la IGSU pentru punere în aplicare. Estimez că licitația se va finaliza în aproximativ două săptămâni”, a declarat Cornelia Nagy pentru Edupedu.ro.
Sorin Cîmpeanu a spus, pe 3 octombrie, că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).
Cîmpeanu a mai declarat ulterior, pe 4 octombrie, că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat pe 9 octombrie achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, potrivit hotărârii 83. Este vorba de cele 70 de milioane de teste care urmează să fie achiziționate prin Inspectoratul general pentru Situații de Urgență. Decizia este una procedurală, la o săptămână după ce a fost anunțată public introducerea de teste pe bază de salivă în școli, ca măsură complementară de monitorizare după eliminarea pragului de infectare de 6 la mie din procedura de decizie pentru închiderea unei unități de învățământ.
„Se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ, cantitatea necesară fiind stabilită în anexă”, potrivit CNSU.
Propunerea CNSU prevede ca banii să vină de la Guvern, din fondul de rezervă bugetară: „pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”.
Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.
Foto: © Fedecandoniphoto – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.