Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse

46.042 de vizualizări
Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com
Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că liceenii formați în liceele pedagogice vor putea preda doar copiilor din creșe și grădinițe. Până acum, liceele pedagogice aveau și specializarea de educator-învățător.
  • Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.
  • Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.

La articolul 52, alin. (2) stabilește că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară”.

La alin. 3 de la articolul de mai sus apare că „prin absolvirea cu diplomă a specializării educator-puericultor din cadrul filierei vocaţionale, profil pedagogic, se consideră îndeplinite condiţiile de formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiei didactice de educator-puericultor, educator educaţie timpurie, educatoare/educator”.

De menționat este că, potrivit proiectului de lege Deca, elevii care la data adoptării proiectului de lege erau înscriși în licee pedagogice și aveau specializarea de învățători vor putea fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.

Art. 244 alin. (25) din proiectul Deca: „Elevii care la data adoptării prezentei legi erau înscrişi în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învăţător/învăţătoare precum şi absolvenţii acestei specializări prin excepţie de la prevederile art. 171, alin. (1), litera e) pot fi încadraţi pe postul de învăţător/învăţătoare în învăţământul primar”.

La capitolul formarea inițială a personalului didactic de predare apare că în liceele pedagogice pot fi formați atât educatori-puericultori pentru creșe, cât și educatori pentru grădinițe. Tot aici este menționat învățământul primar pentru educator/educatoare, dar probabil este o greșeală.

„Prin excepţie de la prevederile alin. (6), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor, a celui din învăţământul preşcolar şi primar pentru funcţiile de educatoare/educator se realizează prin unităţi de învăţământ preuniversitar cu profil pedagogic, iar a maiştrilor-instructori şi a antrenorilor, prin unităţi de învăţământ terţiar nonuniversitar. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice şi colegiilor universitare de institutori se consideră îndeplinită condiţia de formare psihopedagogică de nivel I”, conform art. 165. alin. (10).

Condițiile de ocupare pentru funcțiile didactice

Absolvenții liceului pedagogic, cu specializarea învățător, vor putea fi angajați în școli. Pentru funcțiile de educator-puericultor, educator/educatoare și învățător/învățătoare trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții, potrivit art. 171 alin. (1) din proiectul de lege consultat de EduPedu.ro:

„a) pentru ocuparea funcţiilor didactice de educator-puericultor, educator/educatoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea corespunzătoare fiecărei funcţii didactice;” – vezi mai jos, în articol, ce excepții au fost introduse până în 2025;

„d) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ preşcolar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „educatoare” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”

„e) pentru ocuparea funcţiei de profesor pentru învăţământ primar – absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sau absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic cu specializările „învăţător” şi „educatoare/învăţător” ori a colegiului universitar de institutori sau a altor şcoli echivalente şi absolvirea unei instituţii de învăţământ superior cu diplomă de licenţă;”

j) pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare, absolvirea cu diplomă a liceului pedagogic sau a unei şcoli echivalente, cu specializarea învăţător sau învăţătoare.”

La creșă vor putea fi angajați pe funcția de educator-puericultor și absolvenţi ai liceului pedagogic sau ai unei şcoli echivalente, cu specializarea educatoare sau învăţătoare, care au urmat sau vor urma până la 1 septembrie 2025 cursuri de educaţie timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educaţiei cu terţi, precum și absolvenţi cu diplomă de licenţă, specializarea pedagogia învăţământului preşcolar şi primar, având aceeași condiție.

În proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, învățătorii puteau fi formați în liceele pedagogice, conform art. 130 alin. (4): „Prin excepţie de la prevederile alin. (2), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor, a celui din învăţământul preşcolar şi primar pentru funcţiile de educatoare/educator şi învăţătoare/învăţător se realizează prin liceele pedagogice, iar a maiştrilorinstructori şi a antrenorilor, prin unităţi de învăţământ terţiar nonuniversitar.”

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

Legea Educației Naționale 1/2011 permite liceelor pedagogice să formeze personal pentru funcția de educator-puericultor și pentru funcția de educator-învățător. Art. 236 alin. (2) din Legea Educației Naționale: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educația antepreșcolară pentru funcția de educator-puericultor, a celui din învățământul preșcolar și primar pentru funcțiile de educatoare/educator și învățătoare/învățător se realizează prin liceele pedagogice, iar a maiștrilor-instructori și a antrenorilor prin unități de învățământ terțiar nonuniversitar.”

FOTO DOCUMENT Cum este Legea educației în vigoare, la secțiunea „Formarea inițială și continuă”:
Foto: captură – legislatie.just.ro

Într-o scrisoare semnată de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), era semnalată o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice. – detalii aici

De precizat este că Ministerul Educației nu a prezentat public o analiză sau motivele pentru care aplică această măsură.

Foto: © Gergely Zsolnai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
“Liceele pedagogice în pericol?” Președintele asociației acestor școli semnalează o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice, în proiectul revizuit al viitoarei legi a învățământului
CJRAE și CMBRAE nu se desființează. Centrele pentru resurse și asistență educațională trec de la inspectorate la noul Centru Național pentru Educație Incluzivă, potrivit proiectului Legii Educației preuniversitare – surse
Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ, păstrate în proiectul Legii Educației – surse / Directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului
SURSE Bacalaureatul va avea o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a. În sesiunea propriu-zisă de BAC rămân trei probe scrise și română-oral – proiectul legii Educației
SURSE Toate liceele vor putea organiza examen de admitere la clasa a IX-a, acolo unde există concurență, potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar / Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va fi înaintea admiterii și susținută de către toți elevii
SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior
SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior
SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori
Posibilitatea de a renunța unilateral la titlul de doctor și înlăturarea răspunderii pentru plagiate după 3 ani, forme de amnistiere a plagiatorilor în proiectul Legii învățământului superior propus de Cîmpeanu, nu mai apar în versiunea Ligia Deca
SURSE Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM
SURSE Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior
BREAKING Surse: Mandatele nelimitate pentru rectorii care se suspendă din funcție, deși teoretic limitate la 2, sunt menținute în proiectul Legii învățământului superior care va fi prezentat de Ligia Deca, prin prevederea legală că mandatele trebuie să fie „complete” pentru a fi limitate
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației

16 comments
  1. un copil pana la 18 ani trebuie crescut cat mai aproape de parinti. o fetita de 15 ani sa fie dusa la internat si la peste o 100 de km, nu mi se pare in regula. la internat deprind tot felul de apucaturi.

  2. Trebuia sa bage noua,, linie,, de educatori puericultori în sistem, care deși nu fac nimic educativ, ca la 1-3 ani ce poți educa??? Doamna ministru dacă acești educatori puericultori sunt absolvenți de LICEU de ce sunt salarizați cât un economist cu studii superioare de SPECIALITATE???? comparați puțin ce face unul și ce face celalalt… Nu mai spunem de umilința la care suntem supuși noi economiștii din sistem care avem o răspundere enorma, când de aproape un an acești asa ziși educatori, făcuți pe repede înainte din FEMEI DE SERVICIU-ÎNGRIJITOARE care șterg copii la fundulet, educatoare sunt retribuiti MULT PESTE CAPACITĂȚILE LOR PROFESIONALE”pe care NU LE AU!!!
    Dstra v-ar conveni ca și cadru didactic CU MULTA CARTE sa fiți renumerat pt munca dstra și poate vechime multă cât O FEMEIE DE SERVICIU???? NU CRED CA V-AR SURÂDE O ASA JIGNIRE!!!!

    1. când toți ne@norociții ajung miniștri, asta se întâmplă! Liceele pedagogice au scos învățători și educatori de când lumea, în țara asta..Oare nu au fost buni? Până unde merge prostia cu modernizarea după modelul european?!
      Cu capetele noastre nu mai putem gândi? Trebuie doar să copiem, asemeni maimuțelor?!

  3. Pe bune? Câtă practica pedagogica se face în liceele pedagogice n-o sa se facă niciodată la facultate. Prin aceste măsuri distrugeți mai bine învățământul românesc, apoi condamnați cadrele didactice. Probabil asta se urmărește. Fevorizați niște ONG-uri ceva?

  4. Pe bune? Câtă practica pedagogica se face în liceele pedagogice n-o sa se facă niciodată la facultate. Prin aceste măsuri distrugeți mai bine învățământul românesc, apoi condamnați cadrele didactice. Probabil asta se urmărește. Fevorizați niște ONG-uri ceva?

  5. La Liceele Pedagogice se face scoala, practica rămâne pe viata. Tot ce e bun se distruge prin legi negândite din păcate. Dumnezeu sa lumineze mințile celor ce conduc.

  6. Este aberant sa schimbi ceva ce functioneaza de zeci de ani. Nu schimbi niciodata mecanismele eficiente, nu faci schimbari radicale multiple intr-un sistem atat de important pentru o societate. Cu cat sunt mai multe schimbari in perioade scurte cu atat dezastrul este mai mare. Oare pot dormi linistiti noapte cand stiu ca fac asemenea schimbari doar de dragul schimbarii? Intrebarea este evident retorica pentru ca se pare ca da.

  7. Aceasta decizie favorizează universitățile, facultățile de Pedagogia învățământului primar și prescolar, unde concurenta nu este la fel de mare ca și la liceele pedagogice. Se intra si cu media 5, la facultate. Ce solutie au gasit? Canibalizarea a ceva ce si-a dovedit eficienta: liceele pedagogice sau “capra vecinului”. Șerban Iosifescu sublinia ca studentii de la aceasta facultate nu sunt la fel de pregătiți ca si elevii de la pedagogic (practica pedagogica e carența). E ceva ce tot sistemul de învățământ stie si experimenteaza. Sir Kenneth Robinson avea dreptate: tot sistemul școlar e construit în asa fel încât sa asigure catedre universitarilor. Nu se mai satura.

  8. Ambiguitate și lipsă de viziune pe termen lung … asta arată acest proiect de lege. Se vede că ” specialistii” care l-au conceput au fost elevi/studenți (sub)mediocri.

  9. Cea mai proastă decizie a unei pseudoministre! Are de executat niște comenzi și o face!
    Câți absolvenți de liceu vor merge la facultate să devină învățători, când pot face orice alta facultate și să devină profesori în gimnaziu sau liceu?
    În 5 ani, numărul învățătorilor din sistem se înjumătățește și vom asista la infuzia de “pregatire” oferită de universități. Și în acest moment, studenții de la facultățile de învățători (scuzați, PIP) sunt trimiși “să se descurce” cu practica și să bată la ușile școlilor din localitățile de domiciliu, fie sa-i primească la practică, fie să-si aranjeze de-o adeverință. Cam asta e îndrumarea metodică de nivel superior oferită. Vai de copilașii care vor intra pe mâinile lor!
    Liceele pedagogice încă ofereau ceva trainic. Distrugeți tot, nemernicilor!

  10. Masura este buna. Unde anume in Europa in invatamantul secundar mai gasesti absolventi de liceu? Nici macar in cele militare!

    1. Va rugam sa va documentati. In mai multe state din SUA precum Maryland, Delaware sau California. Pe de alta parte, nicăieri în Europa nu exista limba națională ca a noastra. Trebuie sa renunțăm la ea???

    2. Domnule “Diriginte”, vă contraziceți singur! Învățământul vocațional liceal militar și teologic există și este menținut și de proiectul noii legi, tocmai în această idee: formarea vocațională trebuie să înceapă timpuriu și trebuie făcută temeinic, iar absolvenții fiecărui nivel (liceal sau superior), își găsesc locul pe piața forței de muncă, fiind încadrați și remunerați corespunzător.
      Iar argumentul că “nicăieri în lume…” este desprins de realitate și sună a slogan integrationist și globalist. Chiar trebuie să facem ca toată lumea? Chiar trebuie să negam că un lucru merge bine, doar pentru că nimeni nu mai face așa?
      Cat timp vom mai continua sa călcăm în picioare tradiția valoroasă și specificul național, doar pentru a ne “alinia”? Și dacă tot ne “aliniem”, să fim la fel de vehemenți în a pretinde condiții de studiu și salarizare exact ca țările cu care ne tot comparăm!

  11. De ce sa desființeze ceva ce merge bine? Absolvenții de licee pedagogice (specializarea invatatori-educatoare) sunt unii dintre cei mai buni dascăli, indiferent de specializarea urmată prin studii universitare, iar asta se datorează practicii pedagogice și orelor de metodică făcute în liceu. Inteleg ca facultățile de profil duc lipsa de studenți, ca s-au înființat ca ciupercile dupa ploaie. O soluție ar fi sa nu permită absolvenților de licee pedagogice sa fie profesori invatamant primar decat daca au diploma de licenta in specialitate. In prezent absolventii de liceu pedagogic pot face orice facultate putand fi ulterior incadrati ca profesor invatamant primar. Vai si-amar de practica studenților! De fapt despre ce practica poate fi vorba cand majoritatea studenților sunt oameni în toată firea sau chiar la a doua tinerețe, oameni cu familii, cu copii, oameni care au un job și cărora nu le sta capul la practica? Una e sa formezi un elev de liceu și alta e sa te faci ca formezi un om care are deja o anumită vârstă și care vânează doar o diploma.

  12. Curat “mestesug de tampenie” aceasta prevedere! La fel ca alte prevederi ale acestui proiect “facut cu picioarele”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
elaborarea curriculumului de liceu

Regulile pentru evaluarea profesorilor, amânate de Ministerul Educației până pe 31 august, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Rezultatele evaluării activității cadrelor didactice stau la baza acordării calificativului anual și a gradației de merit

Metodologia de evaluare a activității profesorilor ar urma să fie aprobată până la data de 31 august 2024, conform ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, document publicat în Monitorul…
Vezi articolul