Violeta Vijulie, liberala care la începutul anului spunea că urma să devină secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, doar pentru ca altcineva să fie numit în acel post, a anunțat miercuri, pe Facebook, că se va ocupa de implementarea proiectului “România Educată” în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care coordonează Planul Național de Redresare și Reziliență. Ea nu precizează care este exact funcția pe care o va ocupa.
“Începând de astăzi, fac parte din echipa ministerului condus de Cristian Ghinea. Voi avea responsabilități pe implementarea Programului România Educată, dar și pe reforma administrației publice, dat fiind experiența mea de ani buni în care am promovat principiile și soluțiile de administrație inteligentă, dar mai ales cea de 1 an, 1 lună și 1 zi în care am fost în conducerea ANFP”, a anunțat ea.
Vijulie a scris că a participat la scrierea Programului România Educată “ca parte a grupului de lucru pe învățământ profesional și tehnic” și că “obiectivele din proiectul președintelui vor deveni realitate cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”.
- Violeta Vijulie, care a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și care se prezintă ca expert în comunicare, confirma în ianuarie pentru Edupedu.ro că urma să preia poziția de secretar de stat responsabil cu fondurile europene și relația cu Parlamentul, în cadrul Ministerului Educației. Ea spunea, atunci, că urma să preia postul în urma “tragerii posturilor între filiale”, la nivel de partid: “Eu sunt prim-vicepreședinte la PNL Sector 3 și aceasta este filiala care mă susține, pentru că la tragerea posturilor între filiale poziția de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educației a revenit filialei Sector 3”. Edupedu.ro nota, însă, atunci că în aceeași zi în care a declarat că postul de secretar de stat a fost stabilit de liberali prin tragere la sorți și a revenit filialei Sector 3, care o susținea pe această funcție, Violeta Vijulie pierdea la vot poziția de propunere pe funcție, în favoarea Mariei Manea.