Les Echos: În Franța, 60% dintre părinți nu vor să-și trimită copilul înapoi la școală. Grădinițele și școlile primare se redeschid progresiv din 11 mai

Foto: Pexels.com

În Franța, din ce în ce mai mulți părinți spun că nu vor să-și trimită copiii înapoi la școală atunci când școlile se vor redeschide, potrivit unui sondaj OpinionWay pentru Les Echos. Părinții copiilor mai mici sunt cei mai reticenți, scrie publicația franceză Les Echos, citată de Rador. Rezultatele vin în aceeași zi în care IRES a lansat rezultatele unui sondaj realizat în România, care arată că peste 70% dintre părinți sunt de acord cu închiderea școlilor și grădinițelor până în septembrie.

Odată cu apropierea datei redeschiderii școlilor, părinții sunt îngrijorați, notează jurnaliștii de la Les Echos. În barometrul zilnic CoviDirect al OpinionWay pentru “Les Echos”, 60% dintre părinți spun că nu intenționează să-și trimită copilul înapoi la școală, cu 5 procente mai mult decât în 29 aprilie, când a fost pusă aceeași întrebare. Cu toate acestea, încrederea în modul în care guvernul gestionează epidemia a crescut cu 3 procente, la 41%.

Din partea guvernului, coordonatorul relaxării măsurilor de izolare, Jean Castex, a indicat miercuri în fața Senatului că se așteaptă ca “sub 50% dintre copii” să reia drumul spre școală pe 11 mai.

Mai mult mamele se opun revenirii la școală. Sondajul a fost realizat pe 4 și 5 mai, după intervenția de la televiziune a lui Emmanuel Macron. Șeful statului a încercat să tempereze atmosfera legată de redeschiderea școlilor, cerând „prudență” și respectarea regulilor sanitare stricte, fără a „obliga” primarii să adopte o dată de redeschidere.

Dintre părinții care nu intenționează să-și aducă copilul la școală, 38% răspund „nu cu siguranță” și 22% „probabil nu”. În învățământul primar, tabăra „nu” este cea mai puternică, chiar dacă guvernul a dorit să redeschidă mai întâi școlile și după aceea colegiile și liceele, pentru a facilita reintegrarea profesională a părinților.

În învățământul primar, 61% dintre părinții chestionați nu intenționează să-și aducă copilul la școală (57% de „NU” la grădiniță și 61% de „NU” la școala elementară), comparativ cu 58% în învățământul secundar.

În tabăra lui „NU” există mai multe femei (64%). Din punct de vedere politic, chiar și în electoratul lui Emmanuel Macron, tabăra lui „DA” pentru întoarcerea la școală nu prevalează, doar 47% dintre părinți chestionați declarându-se în favoarea revenirii copilului lor la școală atunci când se vor relua cursurile.

Sursa: Les Echos / Rador / Traducerea: Ruxandra Lambru

Citește și:

 

 

Exit mobile version