Legiferarea parteneriatului civil, educația sexuală și contraceptivă în școli, strategia de educație parentală – cerințele Consiliului Tineretului către Guvern

25.847 de vizualizări
Sursa: roaep.ro
Reprezentanții tinerilor cer Guvernului și Parlamentului legiferarea parteneriatului civil, “astfel încât cuplurile de același sex să beneficieze de recunoaștere și protecție legală adecvată pentru familiile lor”. “Totodată, solicităm reluarea dezbaterilor cu toți actorii interesați în vederea introducerii generalizate a educației sexuale și contraceptive în școli, dar și pentru adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.
  • Amintim că imediat după ce a votat, la referendum, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat: “Trebuie să construim un cadru legal pentru parteneriatul civil cât de curând”. Detalii aici

“Nu este admisibil ca politici publice extrem de importante pentru tineri să fie îngropate pur și simplu la cererea Coaliției pentru Familie – desigur, dialog sincer cu cei care au temeri privitoare la conținutul acestora este însă extrem de important, iar adâncirea faliilor existente în societate trebuie, pe cât posibil, evitată”, spune Consiliul Tineretului din România.

Organizația spune că, “prin boicotul fără precedent al scrutinului, mai degrabă decât un mesaj progresist sau conservator, oamenii au respins divizarea societății și au arătat că este important ca pe viitor să ne concentrăm pe problemele comune, cu adevărat stringente, ale societății, respectându-ne unii altora convingerile, principiile și stilul de viață”.

Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România, susține că „libertatea religioasă trebuie respectată, însă respectarea libertății religioase este foarte diferită de impunerea de către stat, pentru toți cetățenii, a unei conduite aliniate strict convingerilor unor culte. Pentru stat, toți cetățenii trebuie să fie egali – indiferent de etnie, religie, sex, orientare sexuală sau alte caracteristici care țin de identitatea și convingerile fiecăruia. Mai mult, nu putem să ne facem că trăim într-o utopie. Negarea problemelor și respingerea discuțiilor referitoare la sexualitate din motive ideologice nu face decât să încurajeze hărțuirea tinerilor homosexuali și trans-sexuali, să încurajeze epidemiile de boli cu transmitere sexuală, să întrețină numărul extrem de mare de adolescente care rămân însărcinate în fiecare an și să expună tinerele și tinerii unor traume emoționale și fizice care ar putea, în mod normal, să fie evitate”.

Președintele CTR este membru în Consiliul Economic și Social, poziție din care primește în analiză și avizare toate proiectele de lege, în afara celor pe justiție.

Sursa foto: Autoritatea Electorală Permanentă


11 comments
  1. Si un cadru legal, pentru tratament psihiatric de specialitate, de ce nu creem. Omul bolnav nu e vinovat de situatia in care se afla , vinovata e societatea ca nu investeste in a asigura acces gratuit la servici medicale de specialitate.

  2. Cine sunteți voi, „Consiliului Tineretului” , de vă permiteți să cereți „adoptarea strategiei naționale pentru educație parentală” ?!
    De unde ați ieșit? Din calul troian al corectitudinii politice?
    Nu reprezentați tinerii români, doar vă arogați acest fapt. Sunteți de fapt niște lupi îmbrăcați în piei de oaie!

  3. Hello, Consiliul Tineretului.
    Si eu sunt tanar si nu ma reprezinti. Nu reprezinti nici 20% din tinerii din tara asta, nu stiu cine te crezi sa ceri in numele tinerilor, interese care tin doar de niste lideri rataciti in gandire.
    Hai prima oara sa decidem pe cine reprezinti de fapt, ca asa si eu imi fac maine consiliul sa fac cereri de interes national.

  4. 3 ciumi au lovit omenirea în ultimii 100 de ani! Toate aceste ciume au avut un lucru în comun. Ce anume? Toate și-au propus să creeze un OM NOU:

    – ciuma comunistă – omul nou îl creezi dacă îi distrugi omului credința în Dumnezeu, dacă îl lipsești de proprietatea privată și-i distrugi familia (cum? prin promovarea depravării morale!). Roadele: zeci de miloane de morți;

    – ciuma nazistă – omul nou, rasa superioră compusă din arieni pursânge, îl creezi pe baza doctrinei darwiniene: supravețuiește cel cu pumnul cel mai tare. Roadele: al doilea război mondial, orori de nedescris și zeci de miloane de morți;

    – ciuma progresistă – omul nou îl creezi prin depravare sexuală totală și prin negarea oricărui rol pe care Dumnezeu ar putea să-L aibe în societate. Câte victime va genera și această ciumă? Doar Dumnezeu știe!

    Lumea a supravațuit primelor două ciume (acum se uită cu oroare la crimele comunismului și ale nazismului). Va supravețui însă ea oare și ciumei progresiste? Iarăși doar Dumnezeu știe!

    Uite însă ce ne spune profeția biblică:

    ”1 SĂ ŞTII CĂ ÎN ZILELE DIN URMĂ VOR FI VREMURI GRELE.
    2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,
    3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,
    4 vânzători, obraznici, îngâmfaţi; IUBITORI MAI MULT DE PLĂCERI DECÂT IUBITORI DE DUMNEZEU,
    5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. DEPĂRTEAZĂ-TE DE OAMENII ACEŞTIA.” 2 Timotei 3:1-5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele integrale de la Limba și literatura română 2019: Genul dramatic, la prima compunere, și prezentarea unei întâmplări petrecute în timpul unei activități de lectură, la ultimul subiect

Subiectele de la examenul de Limbă și literatură română susținut în această dimineață la Evaluarea Națională 2019 le cer absolvenților de clasa a VIII-a să realizeze o compunere în care…
Vezi articolul